[28 iunie 1881]

De un timp încoace accident după accident se repetează pe liniile căilor noastre ferate.

Ciocnirile de trenuri între Hanu Conachi și Ivești, între Șerbești și Preval, între Turnu-Severin și Palota, scăparea vagoanelor de la Prunișor și izbirea lor cu un alt tren sunt tot accidente însemnate, cari au avut consecințe regretabile, cu oameni morți și răniți. Lăsând dar la o parte celelalte accidente multe, de cari lumea de din afară de direcție nici nu mai poate afla ceva, chiar numai accidentele enumerate ar trebui să deștepte opinia publică și să se întrebe care este cauza lor.

N-am voi, mai cu deosebire, ca aceste accidente să fie exploatate de străini și să arate cu degetul asupra-le zicând: „iată cum administrează românii căile ferate; îți pun viața în pericol“, și vorbind astfel să poată avea și cuvinte în parte-le pentru a discredita liniile ferate române.

Aceste motive și sincera dorință de a se îndrepta lucrurile și de a se pune pe-o cale bună ne îndeamnă a arăta cari sunt după noi cauzele și relele ce bântuiesc administrația căilor ferate și a indica întrucâtva și mijloacele de îndreptarea lor.

Vom espune dar aceste cauze fără de nici o considerație, fără intenția de-a atinge pe cineva și cu singurul scop de a se dezveli răul și a face posibilă remediarea lui.

Prima cauză a accidentelor și cea mai principală, din care izvorăsc toate relele, este că s-a introdus și în administrația căilor ferate acel nenorocit sistem ce bântuie întreaga administrație a țării, sistemul favorurilor, fie aceste pentru considerație de partid politic, fie de rudenii sau nepotism, fie de amiciție sau hatâr sau alte considerații de orișice natură ar fi.

Acest sistem cu vederi strâmte și neprevăzătoare a făcut ca, chiar la numirea direcțiunei princiare, sau regale, după cum se numește ea azi, să domineze numai spiritul de partid, ca la numirile de amploiați ce face această direcțiune să se aibă în vedere mai mult alte considerații decât folosul și meritul pentru serviciu ce un impiegat poate să aibă.

Consecințele acestui sistem se văd și, dacă nu se vor lua serioase măsuri de îndreptare, ele se vor arăta și mai mult, se vor încurca lucrurile încât nu se va mai ști ce trebuie a se face și, după ce se vor întâmpla chiar catastrofe, cari dacă nu s-au întâmplat pân' acum se poate mulțumi numai norocului, se va ajunge la disperare și cine știe la ce intervenții și măsuri cu totul contrarii interesului țării, contrarii interesului neamului românesc.

Credem dar a ne face o datorie de conștiință constatând că e necesar de a preveni o catastrofă la căile noastre ferate și de-a scuti țara de a asista la vreo pompă funebră a voiajorilor vreunui întreg tren.

Iată dar mijloacele de remediu ce le credem necesarii:

Cel dendâi remediu e negativ, dar de-o estremă importanță. Trebuie revocată direcția actuală, compusă din politiciani, din săbiuțe vânătoare de diurne și din advocați.

Motivul revocării e incapacitatea dovedită în toate.

Direcțiunea căilor ferate, dacă e posibil a tuturor căilor ferate ale statului, ar trebui constituită după următoarele principii:

E practic, pentru ca să existe unitate de voință și acțiune, ca în capul administrației căilor ferate să fie o singură persoană, care se poate alege dintre bărbații ce au dovedit o capacitate deosebită de administrare. Mersul unui serviciu atârnă mult de autoritatea ce-o inspiră un bărbat cu judecată rece și incisivă, cu vederi clare, cu caracter just și onest, care nu se lasă nici ademenit de zâmbetele protectoare ale oamenilor zilei, nici înfricoșat de un cuvânt al lor de intimidare. Ales fără nici o privire la convingerile sale politice, el cată să întrunească în sine încrederea țării întregi. El poate fi și un om tecnic, dar exigențele de pură administrație fiind pentru acest post mult mai numeroase decât cele ale amănunțimilor tecnice, un bun și rigid administrator e de preferat.

Capul administrației căilor ferate cată să fie cu totul independent de ministeriu și de curenturile politicei militante. Fie acum ales pe viață de Corpurile legiuitoare, după propunerea Consiliului de Miniștri și cu aprobarea regelui, fie alte garanții de autoritate, destul că trebuie să fie inamovibil și să nu se poată revoca decât în condițiunile în cari se revoacă personalul inamovibil. Neatârnat cu totul și de ministeriu și de Corpurile legiuitoare în privința administrației, i se poate atenua răspunderea prin delegarea unui consiliu de supravegheare, compus din membri ai corpurilor legiuitoare, din prezidentul Curții de Compturi, din prezidentul Curții de Casație; consiliu care, putând cere seamă de gestiunea direcțiunii și putând fi consultat la fixarea bugetului, ar fi o garanție mai mult în fața țării despre buna întrebuințare a banului public. Față cu ministeriul însă poziția directorului trebuie să fie analogă cu aceea a oricărui director particular de drum de fier.

Dator a ținea seamă de interesele generale ale statului sau ale publicului în ceea ce privește tarifele, mersurile trenurilor de persoane și alte interese generale, dacă un om înțelept va fi numit cap al administrației nici nu e cu putință ca să se nască vreodată un conflict între stat și direcție.

Rămâne o singură chestiune de rezolvat: supraveghearea siguranței publice pe drumurile de fier.

Iată cum ar fi mai bine să se rezolve această cestiune:

Îngrijirea de siguranța publică și supravegherea ei pe drumurile de fier să se lase în seama directorului sau administrațiunii căilor ferate, fiind ținute toate celelalte organe ale statului să-i dea ajutor în caz de necesitate.

Administrațiunea să fie și responsabilă înaintea legei, iar pentru a se putea constata cu siguranță pe cine incumbă responsabilitatea la vreun caz de accident, să se instituiască un consiliu de trei bărbați experți în ale administrației drumului de fier, cari cunosc mersul serviciului și detaliurile lui, cari să asiste pe organele justiției în cercetările lor, în cazuri de accidente, și să le dea explicațiuni. Acești experți să fie organe ale statului, independente de direcție, să fie bărbați cari cunosc și au servit în exploatarea căilor ferate. Să funcționeze numai ca consultatori ai membrilor justiției spre a le explica cum se petrec lucrurile, spre a le face posibilă descoperirea adevărului.

Măsura cea dendâi ce ar trebui să ia directorul ce s-ar pune în capul administrației ar fi să organizeze serviciul, căci ni se pare că, prin organizația ce s-a făcut de direcția princiară, serviciile au fost dezorganizate cu desăvârșire. Probă sunt accidentele.

Pentru a putea organiza și pentru a înlesni organizarea, să se consulteze vreun bărbat din Europa ce e distins în administrația de căi ferate, cum e baronul M.M. Weber, cum e Nordling sau altul, care au avut asemenea misiuni în state mai înaintate, cum a fost în Prusia și în Austria.

Să-l consulteze, să-l aibă alăturea ca un sfătuitor, iar nu ca un funcționar.

Directorul să-și întocmească în administrație un consiliu din tot ce este mai bun din funcționarii și bărbații tecnici de drum de fier din tară; să caute mai cu seamă să cunoască pe fiecare în parte după meritul lucrului și al valoarei ce produce în serviciu, iar nu după alte considerații; să pună pe fiecare la locul său și singura considerație care să-l conducă să fie interesul serviciului.

A se face astfel este supremul timp, deoarece la căile ferate nu se pune în joc numai averea ci și viața publicului.

❦