[1 iulie 1881]

„Românul“ mustră opozițiunea și pe noi în parte fiindcă am luat în râs circulara d-lui ministru de interne relativă la legea de înaintare și admisibilitate în funcțiunile administrative. Aci ne-am adus aminte de povața lui Beaumarchais. Ne-am grăbit să râdem ca să nu plângem. Pretenția „Românului“ de-a fi discutat serios o administrațiune în capul căreia se găsește Simeon Mihălescu și a cărei flori sunt cunoscute sub numele de Simulești, Chirițești, Obedeni, Poteci etc. este din toate cutezanțele organului guvernamental cea mai cinică și cea mai îndrăzneață. Sunt șase ani de când cu regimul brătienesc. Nici inexperiența, nici buna credință nu mai pot fi invocate ca scuze pentru a menține o astfel de stare de lucruri.

Denunțările au fost atât de numeroase, atât de precise, încât chiar d. I. Brătianu a crezut un moment că trebuie să se despărțească de un Simeon Mihălescu și l-a dat în păstrare d-lui D. Ghica până la venirea unor timpi mai buni.

Aceste timpuri au sosit. Trebuia în adevăr grosimea de obraz a d-lui C.A. Rosetti spre a pune iarăși în capul administrațiunii țării pe un om care în alte țări ar face cea mai distinsă podoabă a unui stabiliment penitenciar. Scrisorile lui Warszawsky autentice, legalizate și chiar fotografiate, pentru orice om cu bun simț și cu bună credință, n-au lăsat o umbră de îndoială asupra culpabilității acestui stâlp al ortalei.

Un partid nu poate fi totdeuna făcut responsabil de o crimă a unuia din partizanii săi.

Însă când, în fața evidenței, în loc de a tăia un membru cangrenat, acel partid se scoală întreg pentru apărarea vinovatului, când îndrăzneala apologiștilor crește cu mărimea crimelor, atunci țara nu poate privi decât cu scârbă o asemenea adunătură.

Numai partid nu se mai poate numi, ci bandă de scelerați care desfide morala, se folosește de piroteala națiunii și de nemaipomenita indiferență morală acelui care ar avea drept sfântă datorie a ocroti pe cei slabi și a înfricoșa pe cei răi.

Simeon Mihălescu, în pisma opiniunii care l-a acuzat cu atâta temei, a fost încărcat cu onoruri, mai cu seamă de când era să fie înecat în infamii. I s-a făcut un simulacru de instrucțiune fără a fi suspendat un moment din capul celui mai important directorat (sau mai bine zis minister, căci sub acest regim dânsul a fost adevăratul ministru de interne). Nenorociții tineri însărcinați cu această instrucțiune erau pe fiecare zi amenințați în termeni puțin deghizați în „Românul“. Ei păreau înaintea lui Mihălescu acuzați, dânsul, judecătorul. Și într-adevăr de dânsul atârna cariera și poate pâinea lor. După această spălătură juridică Mihălescu voi să aibă și un certificat de la onorabilii săi colegi. Un Pișca, hoțul cunoscut de păduri din Teleorman, se însărcină cu murdara treabă de a-l curăți în Senat. Un raport de cumătru citit înaintea unor slugi guvernamentale fu de ajuns. De atunci criminalului, spălat de complicii săi, nu i s-a mai cruțat nici o onoare. Pe rând senator, comandor al Stelei României, director la Eforia spitalelor, director la Ministerul de Interne, înfruntă opinia publică speriată, se bucură de bani adunați din sudoarea și sângele nenorociților pe care i-a trecut în Bulgaria în toiul iernei ca pe niște vite de jug, și acest exemplu strălucit de imoralitate nepedepsită și triumfătoare corupe mai mult junimea unei națiuni decât tot ce cineva și-ar putea închipui. Dar cei care tolerează asemenea lucruri? Ce nume merită? Ce cauză-i îndeamnă? Slăbiciune? Incapacitate? Indiferență? Egoism? Complicitate? Să tragem vălul asupra acestor turpitudini! Ceea ce însă pune vârful acestor fapte este că criminalii prinși cu mâna în sac nu se mulțumesc de a se bucura în pace de fructul faptelor lor, de a-și lua regulat cupoanele de la cauzele publice, de a-și atârna de gât stelele și coroanele, de a parada la mesele și la balurile de la palat, de-a fi puternici și bogați, de-a fi stăpânii țării și favoriții regimului. Nu, toate acestea nu le ajung. În loc de a se face uitați și de a uita, mai ies în vileag și în gura mare înjură pe oamenii cinstiți.

A! asta este prea mult, domnilor de la „Românul“!

❦