[2 iulie 1881]

„L'Europe diplomatique“ primește din Petersburg amănunte atât de interesante asupra crizei din Bulgaria încât cititorul căruia i le comunicăm va vedea numaidecât cum cauze analoge produc efecte analoge și cum Mihăleștii și Caradalele bulgare nu sunt întru nimic superioare sau inferioare Caradalelor noastre bunăoară. Aceeași vânătoare de funcții și câștig, aceeași pretextare a patriei și libertății pentru interese personale, aceeași mizerie care vine fatal la un popor ce-și începe viața prin instituții improvizate de dinafară, sau de străini, sau de uliță, și care n-a cunoscut că orice progres adevărat nu poate fi decât istoric, decât în legătură cu trecutul. Și acolo existențe catilinare izbutiseră a pune mâna pe stat și a face mușama și Parlament, și țară, și Domn, pentru a domni ei singuri, înconjurați de Serurii și Pătărlăgenii respectivi.

Dar să lăsăm să urmeze darea de seamă a foii franceze, căci termenii de comparație între noi și cei de peste Dunăre se prezintă prea cu lesniciune pentru ca s-avem nevoie de lungi comentarii.

Iată ce zice corespondența.

Nu vă e necunoscut desigur că, dacă există vro țară în Europa în care practica și funcționarea sistemului parlamentar să fie grele, aceasta e Principatul în cestiune, care, fără clasă aristocratică, ca toate țările slave, și fără clasă burgheză, n-are nici unul din elementele necesare unui asemenea regim, în urma lungei aserviri sub opresiunea otomană. Cu toate acestea Bulgaria a fost înzestrată cu una din cele mai liberale constituții, c-un parlament, c-un principe ereditar. Lipsind oamenii necesari pentru a împlini funcțiunile de deputați, de bărbați politici și de miniștri, s-au primit toți bulgarii c-o instrucție oarecare, risipiți pe ici-colo, mai în Turcia, mai în Austria, mai în Rusia (mai în România), unii ca profesori de școală, alții ca medici, alții studiind încă, sau abia părăsind Universitatea din Moscova; toți au alergat în momentul eliberării țării lor, știind de mai nainte că vor fi primiți fără dificultate și, alegere fiind imposibilă, le va fi lesne de-a ajunge în curând personaje mari. În numărul acestora sunt câțiva destul de inteligenți.

Astfel e Zancov, fost uniat devenit ministru al afacerilor străine; astfel Karavelov, vechi student derailiat și declasat al Universității din Moscova, compromis în mai multe afaceri și care are a datori generalului Ignatief c-a putut intra și rămânea în Bulgaria. Șefi inteligenți, lacomi de putere, ambițioși, mișcându-se într-un mediu social moale, facil, nu prea luminat, acești câțva oameni — douăzeci de toți poate — au parvenit repede a fi aleși membri ai Adunării Naționale, apoi deputați și, odată aleși, au ajuns să domineze Camera și, dominând-o, să fie numiți miniștri. Cât despre oarecari cunoștințe câștigate, de experiență politică, de vederi largi, favorabile intereselor țării, nu trebuie să le cauți la ei, mari palavragii, crezându-se deja oratori și oameni de stat, alături c-un prinț tânăr, puțin experimentat, care caută a i se ierta originea străină, nu le-a fost greu, mai cu seamă după ce guvernul rusesc, adoptând o politică de abținere, nu s-a mai amestecat în afacerile dinlăuntru ale Bulgariei, de-a pune și țară, și Cameră, și prinț deoparte și de a guverna și domni în numele lor propriu.

Constituția bulgară, elaborată de cătră Comitetul radical ruso-slav al acelui timp, era deja destul de înaintată; remaniată de cătră ei, ea nu mai e constituția unui stat constituțional monarhic, ci aceea a unei republice democratice. Într-o țară în care fiece cetățean are conștiința drepturilor și aptitudinea exercițiului lor o asemenea constituție mai poate funcționa; dar acolo unde masa națiunii, adecă alegătorii, sunt într-o stare destul de primitivă, ea nu e mai mult decât un mijloc dat ambițioșilor inteligenți de-a guverna despotic țara sub masca libertății.

Ceea ce s-a făcut și ceea ce au și devenit Zancov, Karavelov și consorții. Demult raporturile agentului diplomatic și ale consulilor ruși au arătat că situația devenea din zi în zi mai imposibilă pentru prinț, mai primejdioasă pentru țară. Dar guvernul imperial, temându-se mai cu seamă de interpretarea defavorabilă ce s-ar da în străinătate unei ingerențe, era hotărât a nu interveni.

Când însă, sfătuit din Viena ori din Berlin, prințul se hotărî de-a face apel la țară, precum și avea dreptul, ați văzut cum acești d-ni au început să strige în contra violării Constituției. Pentru a striga și a face atâta gălăgie aveau cele mai temeinice cuvinte din lume: pentru că din momentul ce-și pierdeau funcțiunile deveneau niște caraghioși precum fuseseră din capul locului. Oamenii de stat consumați ai Angliei, Franței, Germaniei părăsesc puterea cu dignitate, fără supărare și uneori cu plăcere chiar, dar pentru niște bieți golani, fără para frântă, cărora le dăduse D-zeu ceea ce nici visase, a părăsi de azi până mâine puterea înseamnă a cădea din bielșug și din plăceri la nevoi și jenă. E aspru și nu se primește fără luptă și fără strigăt.

Acești Zancov, Karavelov și compania au strigat deci atât de tare încât strigătele lor au trebuit s-ajungă până la Paris. Ei au luptat și, trebuie s-o mărturisim, au luptat cu dibăcie. Știind câtă influență are Rusia și împăratul ei asupra maselor bulgare, au combinat o întreagă acțiune pentru a face să se crează că Rusia, guvern și nație, era cu ei și în contra prințului, care nu făcea în toate acestea decât să fie agentul docil al Austriei și al Germaniei. Cine nu cunoaște țările slave nu-și poate închipui ce urmări are acuzarea de a fi german. În combinația această au atras pe corepondentul bulgar al ziarului „Golos“, care s-a pus să publice telegramele cele mai violente contra prințului Alexandru. Telegramele acestea, fiind publicate și nedezmințindu-se de guvern, ei au declarat în toate adresele lor către alegători că guvernul rusesc e cu ei și contra prințului Alexandru. Era urgent de a face să înceteze o asemenea stare de lucruri, care, prelungindu-se, putea să devină primejdioasă.

Poporul bulgar, amăgit asupra adevăratelor sentimente ale guvernului rusesc, putea în adevăr să cază de bună credință în cursa întinsă de Zancov, Karavelov și compania și atunci criza ar fi devenit și mai acută prin plecarea prințului, primejdie gravă pe care tocmai cabinetul rusesc voia s-o previe, sfătuindu-se în privirea aceasta cu celelalte cabinete.

Acesta e deci adevăratul scop al aparițiunii în foaia oficială a răspunsului telegrafic făcut de contele Ignatief d-lui Zancov. Telegraful ne-a comunicat deja acest răspuns. Iată comunicatul care-l precedează și care, în felul lui, e și mai important încă:

„În lupta încinsă acum între partizi în Bulgaria acestea se silesc de-a obține de la guvernul rusesc un cuvânt de aprobațiune care să le servească de mijloc de-a atinge simpatiile alegătorilor. Cu scopul acesta partidul liberal a trimis o telegramă contelui Ignatief, ministru de interne, căruia bulgarii s-au obicinuit a i se adresa demult încă și în alte împrejurări. Prin acea telegramă i se cere de-a stărui pe lângă împăratul pentru a obține grațioasa protecție a M. Sale. Adiutantul general, conte Ignatief, a răspuns prin telegrama următoare care se publică aci, pentru a risipi interpretările discordante sau premeditate ce s-au dat de cătră presă relațiunilor guvernului rus în afacerile dinlăuntru ale Bulgariei.“

❦