[30 ianuarie 1881]

Nu este cestiune care să fi fost exploatată cu mai multă sfruntare de către partidul roșu în contra partidului conservator decât cestiunea finanțelor statului. Arma obicinuită a acestui partid, calomnia, nu a fost de ajuns: oficioșii și oficialii partidului nu s-au sfiit să recurgă la arătări neexacte, la contradicțiunea cea mai vădită între vorbă și faptă, ba chiar la minciună în toată goliciunea ei, pentru ca să înnegrească pe adversarii lor și să se laude pe dânșii.

Chiar mai alaltăieri „Românul“ revine din nou, cu ocaziunea prezentării bugetului pentru anul 1881, și repetă ceea ce de mii de ori i s-a demonstrat că nu este exact:

Că numai de la 1869 s-ar fi ivit deficitele, pe când cu toții știm că împrumutul domenial s-a contractat în singurul scop de-a plăti datoria flotantă a statului, sporită în mod spăimântător mai cu seamă prin gestiunea roșiilor din 1867 și 1868;

Că conservatorii au creat diferite impozite în anii 1871-1875, pe când iarăși este cunoscut că drumul de fier Stroussberg este o moșteniră lăsată de roșii și că dânșii contractaseră obligația pentru stat de-a plăti de la un an la altul o anuitate de 19 milioane fără măcar să se fi preocupat de a-i da pentru aceasta resursele necesare, lăsând guvernului care urma după dânșii ingrata misiune să pună tezaurul public în stare a-și îndeplini obligațiunea;

Că bugetele conservatorilor erau fictive și că ale roșiilor sunt echilibrate; că conservatorii făceau împrumuturi pentru ameliorarea lor, iar că roșii le echilibrează și fără împrumuturi și fără impozite nouă; că veniturile sub conservatori se umflau în mod artificial, pe când sub roșii veniturile sunt prevăzute cu o stricteță matematică. (Vom avea ocaziune în cursul studiului ce vom face asupra bugetului anului curent să demonstrăm puținul temei și puțina exactitate a acestor arătări); că guvernul conservator ar fi lăsat după declarațiunea d-lui Strat o datorie flotantă la începutul anului 1876 de 30 milioane, pe când „Românul“ știe că susținând aceasta spune un neadevăr. Astăzi este demonstrat pentru toți, chiar prin situațiunile tezaurului publicate de roșii, că jena momentană de la începutul anului 1876, de vreo 16 milioane, a fost cu totul înlăturată prin rămășițele din 1874 și 1875, ce aveau să se încaseze și cari s-au și încasat. Acele rămășițe covârșeau datoria flotantă din acel timp și, dacă s-ar fi dat de roșii la destinațiunea lor, adecă la plata puținelor mandate cari erau în suferință la începutul anului 1876, statul nu ar fi avut nici o datorie flotantă de pe urma conservatorilor, căci ei n-au lăsat bonuri de tezaur în circulațiune. Dar roșii au profitat, cu buna lor credință obicinuită, să soldeze bugetele lor cu resurse pe cari le sustrăgeau din încasările anilor anteriori lăsate de conservatori, și nu numai au mănținut mica datorie flotantă din anul 1876, dar au sporit-o, suind-o la 49 milioane la începutul anului 1880, și astăzi numai Dumnezeu știe la ce sumă, căci pentru contribuabili și Corpurile legiuitoare există cel mai mare întunerec asupra celor ce se petrec în Ministeriul de Finanțe.

În adevăr, situațiunea tezaurului la închiderea exercițiului 1879 ne este cu totul necunoscută. Poate Constituțiunea, poate legea contabilității să oblige pe ministrul de finanțe să prezinte la deschiderea Corpurilor legiuitoare expunerea situațiunii? O asemenea îndatorire este sfântă numai pentru conservatori și a și fost îndeplinită de dânșii în tot timpul guvernării lor, de la 1871 la 1876. Nu numai situațiunea se prezenta la fiecare an și încă, înainte de depunerea bugetului pentru anul următor, dar la fiece trimestru se publica pe atunci o situațiune prin „Monitorul oficial“ din care orice contribuabil putea vedea mișcările fondurilor publice, încasările și cheltuielile. Dar pentru roșii obligațiune nu există, ferească Dumnezeu! Partidul roșu este întreaga națiune; dd. Brătianu și Rosetti fiind personificarea cu două fețe a partidului, destul este ca d-lor să cunoască situațiunea finanțiară; ce trebuință mai este dar ca reprezentanții țării să fie informați? Ce drept are coteria dreaptă, cum ne califică „Românul“, să se amestece și să cerceteze afacerile publice? De aceea nici publicațiune a gestiunii tezaurului, nici dare de seamă către Corpurile legiuitoare. În asemeni condițiuni îi vine lesne „Românului“ să decerneze partidului său cununi de lauri pentru gestiunea anului 1879 și a anului 1880. Victoria este dobândită fără contradictori.

Suntem la finele lui ianuarie. Sesiunea ordinară începe la 15 noiemvre și se sfârșește la 15 febr. Sub pretext că Corpurile legiuitoare n-ar avea timp să discute bugetul în timpul de la 15 noiemvre la 1 ianuarie, astfel ca bugetul să fie votat înainte de termenul când urmează să se pună în aplicațiune (în realitate însă fiindcă guvernul roșu nu-și face datoria, căci d. Brătianu se ocupă de orice afară numai de îndatoririle sale administrative) d-sa a obținut cu înlesnire de la partizanii săi schimbarea anului bugetar. Începutul lui s-a transportat de la 1 ianuarie la 1 aprilie și țara a făcut astfel un nou progres roșu; avem acum un an calendaristic și un an bugetar.

Cel puțin acum eram în drept să așteptăm ca bugetul să poată fi discutat la timp și să fie discutat serios, cu atențiune și în amănunt. Ne-a mai rămas însă numai 15 zile până la finele sesiunii. Vom obține dar iarăși sau un buget votat cu iuțimea vaporului, precum se votează de către roșii orice lege importantă; sau vom vedea iarăși prelungindu-se sesiunea ordinară și devenind o sesiune fără sfârșit. Oare să nu fi fost acesta adevăratul motiv al schimbării anului bugetar? Așa se dă o aparență de legitimare rentei anuale ce s-a angajat d. Brătianu să deserveze d-lor deputați, plătind diurna nu trei luni pe an, precum o prevede Constituțiunea, ci câte șase și șapte luni pe an. Apoi această lungire a sesiunii mai are și avantajul să discrediteze Senatul, instituție atât de agreată de roșii; căci în timpul sesiunii ordinare dd. senatori neavând nimic de lucru, este firesc lucru ca mai târziu Senatul să se descomplecteze, dd. senatori neputând ședea câte 6 și 7 luni în București, ca să aștepte bunul plac al d-lor deputați ca să discute vreo lege importantă.

Oricum ar fi, în sfârșit avem dinainte-ne proiectul de buget al anului 1881, precum l-a conceput d. Brătianu. Bugetul ne înfățișează la venit 119.671.214 lei și la cheltuieli aceeași sumă; cu alte cuvinte, bugetul este echilibrat până la o para.

Ne grăbim a exprima d-lui Brătianu adminirațiunea noastră pentru minuțiozitatea lucrării sale. Dacă d-sa n-a moștenit de la d. Dimitrie Sturza gustul statisticei finanțiare și n-a fost în stare să ne dea o edițiune de dare de seamă furnicând de cifre și de combinațiuni — cari conduceau adesea la concluziunile cele mai fantastice, precum obicinuia d. Sturza — apoi cel puțin d. Brătianu a învățat de la d. Sturza amănunțimea migăloasă, și potriveala de cifre, căci ne prezintă un buget echilibrat matematicește. Bugetul d-sale va avea nici mai mult nici mai puțin decât (lăsând milioanele și sutimile de mii la o parte) 214 lei cheltuieli și 214 lei la venit; adică nici un leu mai mult, nici mai puțin decât 4.

Putem încă exprima d-lui Brătianu gratitudinea noastră pentru modestia sa. Odată intrat pe calea potrivelelor de cifre, apoi de ce nu ar fi mers mai departe, de ce nu ar fi creat chiar un mic excedent? Ce merit ar fi fost pentru d-sa să ne arate că venitul este de 216 lei și cheltuiala de 214 lei. Cei doi lei excedent ar fi putut cere să i se voteze d-sale, ca să-i toarne în aur și să-i poarte ca medalie pentru primul buget cu escedent care s-a votat în România!

Dar ce alt decât un buget de potriveală se poate numi un asemenea buget. Până vom intra în amănunte ca să dovedim aceasta să cităm numai pasajul de la pagina VIII din expunerea de motive:

Amenzi judiciare s-au prevăzut 310.000, și d. Brătianu zice:

Această sumă, deși mai mare decât mijlocia încasărilor pe cinci ani, care este de lei 123.387, este egală cu a anului curent. Ea s-a mănținut deoarece încasările din amende se măresc din ce în ce.

(Aceste încasări au mers de la 1875 încoa tot descrescând, precum se dovedește prin tabloul de la pagina 6 a expunerii de motive. În anul 1879 n-au fost decât de 105.000 și d. Brătianu prevede aproape întreit!)

Găsim de prisos a compara bugetul în bloc al anului 1881 cu acel al anilor anteriori. Asemenea comparațiuni n-au nici un folos. A zice spre pildă, în genere, că înainte bugetele fiind numai de 80-90 milioane și acum fiind de 119 milioane, bugetul cel nou este sporit peste capacitatea contribuabililor; sau a zice că sporirea simțitoare a bugetului unui an în comparațiune cu bugetul anilor anteriori este un indiciu al sporirii avuțiilor particulare nu este exact în mod absolut. Pentru ca o comparațiune să poată duce la concluziuni temeinice trebuie ca termenii de comparațiune să fie identici. Așadar am conchide greșit dacă am judeca spre pildă bugetul 1881 numai după totalitatea sumei de la venit și de la cheltuieli, căci este firesc lucru ca bugetul pentru 1881 să prevază o sumă totală superioară celei de mai nainte, pe cât timp în acest buget s-au introdus veniturile și cheltuielile Dobrogei, s-au prevăzut veniturile brute ale monopolului tutunului și ale băuturilor, cari neapărat trebuiesc să fie cu mult superioare celor prevăzute în bugetele anterioare, ce nu cuprind decât veniturile nete șcl. Precum iarăși, când de la un buget normal al unui an oarecare am trece în viitor la un buget urcat peste măsură, unde sporirile fiecării ramuri de venit n-ar fi rezultatul progresiunii naturale, ci o umflare arbitrară, am greși dacă am conchide că avuția publică a crescut și că prin o bună administrație s-au îmbunătățit resursele fiecărui particular.

Când voim să criticăm un buget trebuie să vedem cum se justifică produsurile de venituri și la ce cheltuieli sunt destinate să fie întrebuințate. În asemenea condițiuni am fi dorit ca roșii să fi judecat gestiunea partidului conservator. Noi ne propunem a o face pentru anul 1881 în numerile viitoare. Un contribuabil va fi fericit să plătească contribuția sa, va admite chiar un impozit sau un împrumut, numai cu condițiune de a vedea că prin impozitul său, prin împrumutul ce s-ar face, se aduce o îmbunătățire reală, sub toate privirile, țării sale; căci de la asemenea stare generală bună va profita și dânsul, iar cheltuiala ce a făcut prin plata impozitului i s-a reîntors prin bunul ce a tras și dânsul îndeosebi din acea îmbunătățire generală. Nu credem că bugetul pentru 1881 să dea contribuabilului asemenea satisfacțiune și nu credem aceasta întemeindu-ne pe cele ce se petrec în țară de cinci ani încoa.

❦