[30 iulie 1881]

Urmând discuțiunea asupra punctului stabilit în numărul de ieri, adică a deosebirei între români de rasă și pretinși români de proveniență incertă, ni se înlesnește mult răspunsul la cestiunile ce ni le impune viața publică.

Vedem de exemplu în vremea lui Matei Basarab o creștere a populației atât de repede încât ajunsese la numărul ce-l are astăzi, adică la 3 milioane aproape numai în Muntenia.

Ca corelat al acestei dezvoltări vedem stabilindu-se definitiv o limbă literară comună întregei naționalități române, operă la care a concurs atât Teofan, mitropolitul Ardealului, cât și Varlaam al Moldovei. O unitate ideală cel puțin a răspânditului popor românesc plutea înaintea vederilor acelor venerabili bătrâni al căror curaj războinic nu avea egal decât în curajul moral de-a dezlipi o dată pentru totdauna elementul etnic al latinității din Orient de masele slave, turanice și grecești cari înconjurau. Și-n adevăr, dacă citim documentul lui Matei Basarab de la 1639, ne încredințăm că el își pricepea misiunea lui istorică:

Doamne! — zice el — veniră străinii în moșia noastră și-și spurcară mânile lor cu mite și îndrăzniră a vinde și a cârciumări Sfintele Tale și a goni pe moșneni și în avutul lor a băga pe străini, fum de rușine vecinilor noștri, … oameni străini nouă, nu cu legea (religia), ci cu neamul, cu limba și cu năravurile cele rele.

Iată o deosebire clară între lege și rasă; între confesiune și naționalitate! Apoi urmează zicând:

Întorcându-se Dumnezeu cu milă la această săracă de țară, adusu-și-au aminte de noi, Matei Basarab, și ne-au adus din țări străine, de unde eram goniți de străini și pribegi de răul lor și ne alease la domnia țării și ne ridică în Scaunul strămoșilor noștri.

Această reacțiune a elementului contra cotropirii de elemente introduse în mod clandestin în țară, precum și redeșteptarea în genere, e în luptă însă cu elementele imigrate, cari ajung a stinge dinastia Basarabilor și a introduce domnia străină a fanarioților.

În scurt timp populația de trei milioane a Țării Românești scade la 700.000, și aceasta într-o mizerie nemaiauzită.

La 1821 revine domnia națională. Fără ca sistemul de guvernământ să fi devenit esențial altul, populația crește repede, limba se dezbracă în mai puțin de douăzeci de ani de cuvintele grecești, turcești etc., cari se introduseseră în epoca fanarioților; progresul real și repede al rasei române o face matură pentru unire, pentru cei dendâi pași în civilizațiunea apuseană.

Se va observa că în timpul de la 1821-1866 se tipăreau și se citeau cărți, că rasa română este cea setoasă de cunoștințe și capabilă de-a pricepe adevărul.

Ei bine, după 1866 se ivesc tot fenomenele ce se constată pentru epoca de la 1700-1821.

Populația autohtonă scade și sărăcește; cărți nici se tipăresc, nici se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoștinți, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învață, o face de silă, gonind o funcție. Încolo leagă cartea de gard. Și, pentru a avea o funcție, trebuie să fii înrudit cu ei, să ți se termine numele în -oglu -opulos sau în -idis și să fi terminat patru clase, sau, în caz de mari exigențe administrative și financiare, și un curs de … violoncel. Un adevărat sediment de pungași și de cocote, precum am mai zis-o.

S-ar părea, la prima vedere, că e indiferent ce elemente determină soarta unui popor, fie autohtone, fie venite din afară. Dar pentru un observator mai adânc nu e indiferent.

Toată soarta Franței e alta de când instinctele rasei celtice, în Revoluția cea mare, au învins și înlăturat instinctele romano-germanice cari stăpâniseră pân-atunci. În multe provinții germane se recunoaște foarte mult influența elementelor slave, germanizate, și va rămânea totdauna o mare deosebire între germanii de sud, o rasă aproape pură între scandinavi, asemenea puri, și între prusieni bunăoară. Nu e asemenea indiferent pentru Anglia dacă predominațiunea ar fi a elementului celtic sau a celui anglo-saxon. Predispoziții și aptitudini moștenite, virtuți și slăbiciuni moștenite, calități sau defecte intelectuale și morale dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei celuilalt element. Suntem de ex. convinși că demagogia la noi e de origină fanariotică; că ea însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiții, fără patrie, fără trecut în contra celor ce au o tradiție hotărâtă, trecut hotărât. De aceea roșii se și recrutează mai mult dintre grecii și bulgarii românizați. Setea de-a-și crea un trecut pe care nu-l au se vede din tendența de-a schimba totul și de a le da lucrurilor alt cachet. Astfel se schimbă numele istorice ale stradelor din București, dându-li-se altele, cari ar putea fi puse în raport cu ceea ce ei pretind a fi făcut în țară. Aceste elemente hibride se vor destinge așadar prin ura trecutului și a tot ce se poate numi istoric într-o țară, fie instituție, fie rasă, fie religie, fie datine.

Dar nu numai la noi se va observa lupta de predominare de rasă și oscilațiunea, ci și în alte țări, în raporturi mai mari.

În Rusia mutarea capitalei la Petersburg înseamnă predominarea rasei germane, rusificate îndealtmintrelea. Tendența d' a muta punctul de gravitație la Moscva e slavă;

instinctele de devastare și de răsturnare a tuturor lucrurilor existente cu susu 'n jos sunt tatare.

Astfel vedem că la urma urmelor orice formă cât de subtilă a vieții se reduce la un substrat solid, experimental și că politica unei țări, pornirile în bine și în rău, atârnă de la complexiunea fizică a indivizilor, de la originea lor, de la defectele sau calitățile înnăscute rasei lor.

Precum aceeași limbă se va pronunța altfel de un german, altfel de un slav, altfel de un italian, tot astfel aceleași legi se vor aplica după natura celui ce le aplică, aceeași țară va avea altă soartă după cum va fi natura celor ce-o conduc.

Dacă considerăm vigoarea extraordinară a începuturilor noastre istorice, figura unui Mircea sau Ștefan cel Mare, și le comparăm cu mizeria și puținătatea de caracter din ziua de azi nu mai încape îndoială că alt element predomina atunci, altul azi, și poate toată cestiunea se reduce la aceea că pe-atunci precumpănea populația autohtonă de munte, iar azi precumpănește cea imigrată de baltă.

Iată dar care e antagonismul veritabil între moldoveni și așa numiții munteni. E antagonismul între elementele istorice ale acestei țări și cele neistorice.

❦