[3 noiembrie 1881]

Articolul din „Post“ prin care se manifestă dorința cancelarului Germaniei de-a se retrage e următorul:

După cum auzim, cancelarul are de gând de-a se întoarce la Berlin în cursul săptămânii și de a da raport împăratului despre viitoarea formare a guvernului, în fața rezultatelor celor din urmă alegeri pentru Reichstag. După cum aflăm, principele cancelar s-ar fi rostit că e sătul de-a forma ținta pentru toată răutatea, înjosirea, calomnia și pizmașa suspiciune pe care-o produce un popor de patruzeci și cinci de milioane de oameni. Ingratitudinea evreilor, cari au a mulțumi tocmai politicei lui de stat egalitatea lor de drepturi, îl supără mai puțin decât împrejurarea că marea majoritate a presei germane 'l dușmănește în privire politică și personală, calomniază intențiile sale și că majoritatea alegătorilor germani e determinată — sau prin proprie dușmănie sau prin agitațiuni contrarie adevărului — să aleagă pe niște adversari cu cari e imposibilă consolidarea Imperiului și a principiului monarhic.

Din asemenea adversari va consista, probabil, majoritatea noului Reichstag. E prea adevărat că majoritatea nu e omogenă și nu se unește decât în opoziție în contra guvernului; jumătatea mai mare a ei tinde la forme de guvernământ particulariste și federale; jumătatea mai mică tinde la forme republicane. Amândouă sunt unite pentru moment în tendența de-a combate forma actuală unitară și monarhică a guvernului patriei; însă a forma un guvern nou când se va retrage cel actual nu sunt în stare nici fiecare îndeosebi, nici amândouă la un loc; tendențele lor sunt o prăpastie din momentul în care guvernul actual le va face loc.

Mulțumită sacrificiului de intelect și slugărniciei partidului național liberal față cu progresiștii, partidul radical au crescut în detrimentul unui partid moderat, iar centrul (catolic) cu aderenții lui au devenit cel mai puternic partid în Reichstag, încât vorba pe care cancelarul a rostit-o în anul trecut de pe tribuna Parlamentului, că progresiștii și liber schimbiștii vor arunca pe succesorul său în brațele centrului, se realizează mai repede de cum ar fi putut-o prevedea pesimiștii chiar.

Cancelarul, rostindu-se precum am spus mai sus, a recunoscut cu întristare că problema de-a duce poporul cel german dacă nu la unire, cel puțin la concordie, întrece puterile sale, deși pentru acest scop a lucrat toată viața. Nu s-ar gândi de-a se retrage de la continuarea acestei opere dac' ar fi mai tânăr cu câțiva ani și mai cu putere, ca după sfârșitul războiului franco-german, sau dacă ar găsi în aprobarea majorității compatrioților lui tăria și sprijinul necesar. Fără de acestea și obosit prin o muncă de treizeci de ani, plină de răspundere, pe terenul politicei mari, el crede că și-a făcut datoriile către patrie și se crede în drept de-a lăsa altor mâni problema ingrată. Încă în timpul Congresului de la Berlin el credea că puterea sa de muncă s-a sleit și numai în încrederea plină de onoare ce-a pus-o Europa întreagă în el a aflat curajul de-a-și îndeplini misiunea. În străinătate a aflat mult mai multă recunoaștere decât în Germania, unde, afară de M. Sa Împăratul, nu s-au aflat în poporul întreg o urmă de recunoștință asemenea aceleia a poporului englez pentru lordul Beaconsfield. Peace with honour! — aceste au fost cuvintele cu cari poporul englez recunoscător a primit cu entuziasm pe primul său ministru când s-a întors de la Congres. Noi n-am avut numai pace cu onoare — și prin aceasta cel mai mare bine pentru un popor civilizat — ci o pace cu glorie și cu putere. Fără oboseală principele Bismarck a lucrat de la 1871 încoace pentru a ne prezerva de războaie nouă și de coalițiuni dușmane, și cine are cea mai slabă idee despre politica europeană a acestei epoce acela știe că evitarea pericolelor ce ne-au amenințat în mai multe rânduri din partea străinătății e a se mulțumi numai consiliilor lui. I-a fost dat de-a înlătura în mod durabil îndelungata ceartă cu Austria, fără a pierde amiciția Rusiei, și de-a abate de la Germania pericolul coalițiunilor prea puternice cari o amenințau de la 1866 încoace.

Acest serviciu, cel mai greu după a noastră părere, pe care l-a făcut principele Bismarck Germaniei, se va recunoaște poate în alți timpi; în Germania actuală însă n-a aflat altă recunoaștere decât că întreaga presă germană — cu escepții cari dispar — l-a batjocorit pe unicul bărbat politic și cel mai avut în succese pe care l-a avut Germania de generații încoace prin injurii și suspiciuni de soiul cel mai de rând.

Cine i-ar putea-o lua a nume de rău dacă, după rezultatul alegerilor actuale, cancelarul a ostenit de-a se mai bate cu prostia și răutatea, deși regretăm din fundul inimei o asemenea hotărâre, din cauza patriei noastre? După principiile parlamentarismului, majoritatea înaintea căreia se retrage are să ia asupră-și succesiunea; însă progresiștii și centrul pot să formeze opoziția împreună, dar nu pot guverna împreună. E așadar necesar ca cancelarul să repete încercarea de a câștiga aprobarea împăratului pentru retragerea sa și ca succesorul său să opteze între cele două direcțiuni ale opoziției. În imposibilitatea de-a guverna Prusia monarhic și totuși în acord cu principiile progresiștilor, această opțiune nu se poate întâmpla decât în favorul centrului și a tendenței de-a forma, cu cooperarea partidului catolic, o majoritate capabilă de-a guverna. Din cauza luptei îndelungate pe care principele de Bismarck a avut-o cu Centrul pe când reprezenta interesele statului cată a se recomanda pentru această misiune alte personaje, cari n-au participat la luptele din trecut și cari corespund mai mult cu idealurile ziarului „Germania“ decât actualul cancelar, care, sprijinit de marele odinioară partid național liberal, a crezut a putea purta această luptă, până a trebuit să renunțe la ea, când liberalii l-au părăsit în urma neizbutirii tratărilor cu d. de Bennigsen.

După ce partidul național liberal a scăpat conducerea în mâinile unor elemente cu mult mai radicale, calea ce se zărea în fața guvernului de la 1877 a devenit impracticabilă; la luarea altor căi e mai bine ca responsabilitatea să treacă asupra unui om de stat care nu are antecedentele cancelarului.

❦