[5 martie 1881]

Curioasă și vrednică de-a se releva în treacăt măcar e următoarea împrejurare. Toate parlamentele din Europa, oricare ar fi atitudinea lor politică, au esprimat, față cu moartea tragică a M. Sale împăratului Alexandru II, părerea lor de rău.

Ei bine, Parlamentul nostru roșu n-a făcut-o.

Noi înțelegem foarte bine resentimentele de natură politică ce noi românii le putem avea asupra guvernului rusesc în urma pierderii Basarabiei: dar față c-un monarh care nu mai e, față c-un suveran puternic care-a fost oaspetele pământului și poporului nostru credem c-ar fi fost cuviincios ca Parlamentul român să-și esprime regretele în urma unei ucideri atât de odioase, a unei morți atât de tragice, oricari ar fi încolo sentimentele sau resentimentele politice, ce priveau guvernul, nu persoana monarhului.

Ne aducem aminte că, cu ocazia atentatului Pietraru, toată lumea, adversarii politici cei mai înverșunați ai d-lui Brătianu, s-au grăbit cu bucurie adevărată de a-l felicita, căci în orice țară ideile și actele politice ale unui om public, orice ar produce ele, nu îndreptățesc la ură personală pe cât timp ele nu sunt făcute pentr-un folos personal; și, oricum s-ar interpreta în cazul de față actul politic al retrocesiunii, nimeni nu e atât de simplu de-a crede că s-a făcut pentru folosul privat al monarhului.

Opoziția ar fi propus în adevăr ca Adunarea să-și esprime părerile de rău pentru moartea tragică a împăratului dacă din partea guvernamentalilor nu i s-ar fi dat a 'nțelege că s-ar naște scandal în Cameră. În asemenea împrejurări și pentru a evita trezirea de resentimente în fața unui mormânt, opozițiunea a găsit că tăcerea e totuși preferabilă scandalului.

❦