[5 noiembrie 1881]

„Ungarische Post“ aduce și ea știrea despre retragerea d-lui Brătianu în forma următoare:

După ce agitația în cestiunea dunăreană a ajuns atât de departe încât înființarea Comisiei de riverani nu se poate susține înaintea nici unei Camere și de vreme ce Brătianu se teme să nu i se aducă aminte făgăduința pe care el și Boerescu au făcut-o la 1880 la Viena, Brătianu vrea să-și dea demisia pentru a face loc unui ministeriu Rosetti-Cogălniceanu; acest cabinet se va declara descărcat de toate concesiunile cabinetului trecut.“

Cam versiunea aceasta am adus-o și noi ieri. Deși ne-ar plăcea a crede că această schimbare ministerială e inspirată în adevăr de intenția de-a se opune pretențiunilor monarhiei austro-ungare, totuși nu ne putem lua după ceea ce ne place a crede și cată să analizăm mai de aproape dacă o asemenea procedare e în stare a abate primejdia în perspectivă.

S-a constatat în Parlament că d-nii Brătianu-Boerescu au făcut făgăduințe în privirea Dunării, făgăduințe cari pe de-o parte îi legau pe ei, pe de alta corpurile a căror delegațiune erau ei în înțelesul Constituției, Corpurile legiuitoare. Afară de asta Austria nu poate fi atât de rău informată în privirea mecanismului parlamentar din România ca să nu știe că 'ntr-o Cameră roșie totul atârnă de guvern și că ceea ce el dictează Camera primește. E așadar aproape de mintea omului să zică: „Ați făgăduit și acum — nu că nu puteți ține făgăduința, de vreme ce cunoaștem docilitatea Pătărlăgenilor voștri — dar nu voiți să vă țineți de cuvânt și de-aceea inventați față cu mine o opoziție a Adunării care nu există și care e insuflată chiar de voi. V-ați legat și puneți un corp care atârnă de voi să vă dezlege.“

Așadar puterea vecină e în drept de-a se îndoi de pretextata neputință a d-lui Brătianu de a-și împlini făgăduința, precum și de putința pretextată a Camerei de-a se opune d-lui Brătianu. Puterea vecină n-ar vedea în opunerea Adunării și în schimbarea ministeriului decât o comedie bine înscenată de oameni cari au făgăduit și cari, cu rea credință, nu voiesc azi a se ține de făgăduință.

O putere mare este însă în stare de-a nu se lăsa amăgită pur și simplu și într-un mod cu totul primitiv de către oamenii de stat ai unei puteri mici. Pe lângă oamenii conducători ai partidului roșu ea poate insista ca sau să se țină de angajament sau să se retragă.

Cu totul altfel devine situația în fața unei Camere nouă și a unui guvern nou. Aci monarhia vecină nu poate invoca în favoare-i făgăduințele ce i s-a făcut de-un guvern trecut, de vreme ce chiar aceste făgăduințe pot fi cauza pentru care guvernul trecut va fi căzut. Numai o Cameră nouă și liber aleasă, numai un guvern cu desăvârșire altul, a cărui opoziție nici să pară a fi de comedie, ci să fie răsărită din chiar convingerea țării, ar sta cu totul neangajat în fața cestiunii dunărene.

N-avem nevoie a adăoga de câtă importanță este libertatea de acțiune a unei nouă Camere. Cestiunea Dunării nu este atât de simplă după cum s-ar părea la prima vedere, căci Dunărea fiind una din principalele căi de comunicație pe cari se introduce la noi industria străină, monopolul navigațiunii austriace înseamnă totodată pân-la un grad oarecare monopolul importului austriac. De soluțiunea ei atârnă sorții de izbândă a întregei noastre politici de emancipare economică; o politică al cărei adversar interesat este în linia întâia monarhia vecină. Interesele reciproce nu sunt identice, după cum are bunătatea a susține contele Andrassy, ci, în cazul cel mai bun, ele sunt armonizabile. Nu concesii se pot cere, nu concesii se pot da. Ceea ce se poate face este a se cunoaște în marginele adevărului cari sunt industriile ce se pot înființa cu succes la noi, și cari prin urmare ar trebui apărate, și cari sunt acele ce nu se pot înființa și ale căror produse s-ar putea introduce din Austria. Astfel numai interesele economice s-ar armoniza reciproc.

Tot în cercul discuției intră, se 'nțelege, și tratarea ce se aplică conaționalilor noștri de peste munte, cari formează aproape jumătatea poporului românesc. Luându-se din calea acestui element piedicele artificiale ce se opun dezvoltării lui intelectuale și economice, dându-i-se liniștea necesară pentru a se ocupa, precum înclină, cu negoțul și industria, Austria ar înceta de-a fi pentru noi o putere atât de străină precum este astăzi.

Alte tratări se pot face c-un stat când am avea a schimba grâul nostru pe obiecte industriale produse de românii învecinați; alta e situația când avem a trata cu un stat străin, în care elementul românesc e persecutat și pus în neputința de-a lucra împreună cu noi la opera comună de întregire economică. Nu la cuceriri gândim, și nici putem gândi la ele. Dar gândim la emanciparea materială și morală a poporului românesc de pretutindenea și când conaționalii noștri de peste Carpați n-ar fi împiedecați, prin șicane politice ungurești proprii a irita o conștiință cât de blândă, de-a munci în liniște pentru ei, poate că cestiunea dunăreană nici ar exista.

❦