[6 martie 1881]

„Românul“ ne somează să-i spunem o sumă de lucruri. Ce politică esterioară avem? Ce gândim în cestiunea Dunării, în cestiunea războiului greco-turcesc, dacă ne convine programul stabilit în articolul publicat de d. Maiorescu publicat în „Deutsche Revue“, care sunt membrii cei mai însemnați ai partidei, dacă d-nii Carp, Cantacuzino, Al. Lahovari și Maiorescu fac ori nu fac parte din partidul conservator etc. etc.

Aceste declarări — zice foaia guvernamentală — sunt cu atât mai cerute cu cât la noi au fost mai totdauna trei partide:
una care se inspira de politica Austriei;
alta de politica Rusiei;
alta de politica națională.
Acum avem partita d-lui Maiorescu, care s-a declarat că face parte din cea dendâi;
pe a d-lui Grigore Sturza din cea de a doua;
și pe cea cu politica națională (Cariagdi, Pherechydis, Giani, C.A. Rosetti, Carada) etc., care din fericire a crescut (împreună cu înmulțirea străinilor în țară) și se mărește pe toată ziua (prin jidani și bulgari).

De aci urmează că românii fac politică străină — rusească ori nemțească; iar Cariagdi și Carada politica națională. Fiul lui Mihai Vodă Sturza e vândut Rusiei se 'nțelege; Carada însă are un caracter prea stoic pentru a fi accesibil la farmecul rublei; Maiorescu, fiul ardeleanului Ion Maiorescu din Bucerdea, face politică nemțească, iar d. C.A. Rosetti, al cărui părinte nu știa românește, carele în tinerețe se ocupa cu traducerea de poezii neogrecești (Astfel ți-este sexul nu e vina ta) și care e atât de puțin românizat încât nici organul gurii nu e adaptat climei noastre și fonologiei române, ci ne pronunță limba cepeleag, ca orice grec, d. C.A. Rosetti face politică națională se 'nțelege.

Acum cheme-vă cum v-o chema, numai de-ați fi oameni de treabă.

Ia s-o descurcăm odată dezghețat și românește. De ce Caradalele și Cariagdii au fost și au trebuit să fie liberali și egalitari în țara aceasta? Pentru că nu erau români. Pentru că inima lor de străin, fără tradiții hotărâte, fără patrie hotărâtă, fără naționalitate hotărâtă, nu putea să sufere acei stejari de seculi, pe acei boieri mari, stâlpi ai țării, cum se numeau, neîndoiți de furtună cu toate vijeliile vremurilor, plecându-se uneori bătăilor neînduratului Dumnezeu, nefrângându-se niciodată! Aceasta este istoria fanarioților, a căror misiune era de-a dezrădăcina și corumpe pe boieri; aceasta a fost misiunea voastră și ați îndeplinit-o. Înzecit, însutit de mari greutăți publice trebuie să suporte poporul românesc nedându-i-se nimic în schimb, pentru ca în locul boierilor mari ați venit voi. Și, fiindcă Costinescu n-are moșie, ia venitul unei moșii mari de la patrie, fiindcă Carada n-are moșie, ia rentă de moșier de la patrie, fiindcă Stătescu n-are moșie patria trebuie să-i creeze veniturile de boier mare.

Este acesta înțelesul d-voastră economic și social, onorabile Caradale cu politica națională, da ori ba? Dacă este, ce ne umblați cu întrebări de politică exterioară, ce Dunăre, ce regat, ce politică rusească ori nemțească? La Mazar Pașa jurați în numele turcului… Suntem turci, turci în puterea cuvântului, țipa d. C.A. Rosetti la gazetă și când colo … ce să vezi? Iese frumușel cu capul pe tipsie înaintea împăratului rusesc, oferindu-i pâne și sare. Părintele d-sale n-a știut desigur să-i spună că pâne și sare nu se cade a se oferi decât Domnului legiuit al țării, zicându-i-se oarecum „din pânea și sarea Ta mâncăm Doamne, în zilele Măriei Tale, ale Tale dintru ale Tale“, o străveche rămășiță din principiul juridic că „dintru început tot pământul țării domnesc au fost“, o amintire din veacul de aur când o legătură strânsă de credință și de drept unea pe cel mai mare din țara aceasta cu cel mai mic.

Așadar, ce mai la deal, la vale? Iancu Negură v-a definit pentru de-a pururea: „În opoziție conspirați cu țara în contra tronului, la putere fiind, conspirați cu străinii în contra țării. Aceasta vă este politica națională“.

Și acum, când o jumătate a universului stă să s-arunce asupra celeilalte, d-voastră, nobili confrați, ați opri pe cutare ori cutare să nu-și aibă ideile lui asupra unei conflagrații europene? Voyons!

Prințul Grigorie Sturza, uite, nu vrea directorat de bancă ori de drum de fier. Nici prin gând nu-i trece. Dar i-o fi trecut prin gând desigur întrebarea: E bine ca, atunci când mijlocul, sudul și întreg nord estul Europei e plin de slavi, să rezistăm cu oarecari sorți de reușită valurilor acestui ocean de ginți? Și va fi răspuns: Nu e bine. Se știe totuși că din capul locului am declinat solidaritatea cu programul de politică esterioară a prințului.

D. Maiorescu iar știe că în anume timpuri civilizația Apusului a fost destul de puternică pentru a învinge curenturile aproape fatale și constante de cuceriri ce vin din Răsărit și crede că acest curent va fi învins … de astă dată se 'nțelege … prin o civilizație relativ mai tânără care mai are încă idealuri, prin armele și inteligența germană.

Ori unul ori altul poate să se 'nșele. Sunt ipoteze care se pun în vederea unor evenimente ascunse în sânul viitorului, cari poate nu se vor întâmpla nicicând. Rezultă însă de aci că un partid, mai ales când nu e la putere și nu cunoaște de visu oarecum configurarea puterilor europene, să stabilească un program absolut, în ciuda evenimentelor, în ciuda norocului războaielor, în ciuda șanselor pentru ori contra, în ciuda diplomației europene?

Vorba ceea: Dă-ți popo pintenii și bate iapa cu călcâiele.

Și acești pinteni sunt rezerva pe care și-o impune partidul conservator ca atare în fața cestiunilor esterioare.

În calculul algebric al cărui rezultat căutat e neatârnarea țării și dezrobirea neamului românesc de sub influențele străine, în calculul politicii naționale intră, onorabililor, mulți termeni cunoscuți și necunoscuți. A calcula în vânt, a făgădui în vânt, a vorbi vânt, a semăna vânt, precum faceți d-voastră fiind în opoziție, numai pentru ca s-ajungeți, ca șoarecele lui Gr. Alexandrescu, în cașcavalul de Parma a bugetului, e treaba d-voastră, nu a noastră. Cătați-vă de treabă pe cât timp puteți și nu ne mai întrebați unde e buricul pământului.

❦