[7-8 septembrie 1881]

Curtea de Casație, pronunțându-se deja în contra electivității magistraților, crease un precedent salutar pentru ferirea justiției de influențele totdauna rele și corumpătoare ale patimelor politice. Ieri a fost cea din urmă adunare a corpului advocaților din București, care s-a rostit asemenea prin vot formal și cu mare majoritate în contra electivității.

Tentativele d-lui CA. Rosetti de-a pune justiția la ordinele agenților săi electorali nu vor izbuti de astă dată, precum nici pe un teren n-ar fi trebuit să izbutească încercările acestor oameni de-a pune toate ramurile organice ale vieții statului în mânile unei demagogii abile și viclene, a unor alegători lesne de intimidat sau de amăgit.

„Românul“ face în privirea electivității următoarea observațiune:

Dacă partida liberală cere electivitatea pentru a înrâuri în alegeri, de ce oare acea înrâurire n-ar face-o ea cu mai multă, putere asupra miniștrilor cari sunt din sânul ei?

Dar acea înrâurire o și face partidul. Au existat miniștrii roșii de justiție, ca d-nii Stolojan și Giani, cari n-au numit de la sine nici un judecător, ci au iscălit numai numiri comandate de deputații advocați sau împricinați. Deosebirea este că un ministru, de bine de rău, e responsabil de ceea ce face, pe când alegătorii roșii cari ar ridica pe jețurile de magistrat pe semenii lor nu sunt responsabili către nimenea. A doua observare este:

Dacă partida liberală, ar combate inamovibilitatea ca să aibă înrâurire asupra justiției, apoi noi i-am da următorul sfat:

Să se unească toți membrii ei și să voteze îndată inamovibilitatea.

Legea votată, partida liberală fiind acum la guvern, să numească pe membrii ei la Curți și la tribunale.

Aceștia fiind inamovibili, partida ieșind de la guvern va domni în justiție și va domni cu puterea inamovibilității.

Acest sfat nu mai trebuia să-l dea „Românul“ partidei sale, căci ea urmează așa și fără îndemnul foii. Și azi cele mai multe numiri în justiție sunt dictate de interese de partid, abstracție făcând de meritele ori de știința candidaților. Numindu-se o persoană nu se pune cestiunea dacă ar fi un bun și drept judecător, ci dacă e roșu.

Cine voiește însă inamovibilitatea are în vedere totodată și condițiile ei organice acela vrea o lege care, abstracție făcând de opiniile politice ale candidaților, să confere posturile de judecător numai la bărbați cu titluri și pe baza unui concurs.

Oricât s-ar influența atunci ministrul, totuși nu va putea înlătura meritul în măsura în care o face astăzi.

Nu inamovibilitatea roșie o vrea cineva, nu privilegiul esclusiv al roșilor de-a fi numiți judecători buni răi, cum s-ar găsi, ci inamovibilitatea ca principiu, reglementat prin anume condiții de admisibilitate și de înaintare, fără privire la opiniile politice eventuale ale celui ce voiește a fi judecător fără considerații politice c-un cuvânt.

Magistratura cată să fie neatârnată atât de fluctuațiunile politice cât și de guvern.

Legea care ar prescrie inamovibilitatea va trebui deci să reducă facultatea ministrului de-a numi judecători la rolul administrativ de a constata titlurile candidaților și de-a supune numirii din partea regelui pe aceia cari prezintă titluri superioare, așa precum bunăoară ministrul învățăturilor propune numirea în posturile de profesor a candidaților acelora cari au ieșit mai bine la concurs. Nici în acest caz nu izbutește totdeuna capacitatea, însă în orice caz ea izbutește mai adesea decât sub regimul patimelor de partid, sub cari incapacitatea și malonestitatea, departe de-a fi piedeci, sunt adeseori titluri de recomandație pentru candidați.

❦