[7 noiembrie 1881]

„Journal des débats“ scrie următoarele în privirea cestiunii Dunării:

Declarațiunile făcute de d. de Kallay asupra cestiunii Dunării au mișcat adânc opiniunea publică din România. D. de Kallay a zis în adevăr că cestiunea va fi rezolvată în conformitate cu spiritul Tractatului de la Berlin și prin aceasta chiar a lăsat câmp deschis interpretațiunilor celor mai diverse și mai contrazicătoare. Românii pretind, nu fără oarecare aparență de cuvânt, că, politica austriacă n-are altă ființă decât de-a izola de Europa micile state vecine și de-a le atrage de bunăvoie ori cu sila în orbita austriacă, astfel încât ele să fie reduse aproape la starea de state vasale; toate aceste, firește, sub vălul Tractatului de la Berlin.

Dar de-o fi Serbia, dar Bulgaria, dar România, scopul este același, oricât de deosebite ar fi procederile. Serbia a încercat a se împotrivi; dar în curând s-a încredințat că puterile ei nu-i permit să se opuie și s-a închinat. România e într-o situație deosebită, care-ar putea părea mai bună.

Nu s-a admis în adevăr că libertatea de navigațiune pe Dunăre constituie un interes european și nu e România în drept de-a aștepta un sprijin care i-a lipsit Serbiei?

Pân-acuma acest sprijin nu i s-a refuzat și Austria a găsit în Comisia dunăreană o piedecă la pretențiunile sale. Dar există teama în București că nu va fi totdauna astfel și că 'ntr-un timp mai mult ori mai puțin depărtat România se va găsi izolată și nu va mai putea să aștepte nici un sprijin.

Sunt în adevăr câteva cuvinte ale contelui Andrassy, rostite în una din ședințele delegațiunii ungurești, cari sunt din cele mai caracteristice și n-au putut să fie tocmai plăcute românilor. „E cu putință — a zis contele — ca interesele șovinismului român să se îndrepte în contra noastră, dar interesele României înseși sunt identice cu ale noastre. De când România a devenit stat independent și de când nu se mai bucură de protecțiunea Europei, acest regat are mai mult decât oricât trebuința de-a se înțelege cu noi.“

Vorbind astfel, contele Andrassy a esprimat desigur un adevăr politic care are trecere astăzi la Viena și mai cu seamă la Pesta. Dar e cu neputință să nu atingă adânc sentimentul național al mai marei majorități a românilor și, precum observă aproape unanimitatea presei române, acuzarea de „șovinism“ este cu atât mai stranie cu cât vine de la un maghiar, de la reprezentantul națiunii celei mai șoviniste ce există în lume.

Dar mai important pentru români este că li se declară că recunoașterea independenței lor i-a lipsit de protecțiunea Europei. Astfel n-a fost îndeajuns pentru ei de a consimți la cele mai dureroase și mai primejdioase sacrificii, de-a fi primit toate condițiile ce i-au plăcut Europei de-a le impune pentru a-i proclama în sfârșit demni de independență. Acum ea nu vrea să-i mai cunoască și i-ar lăsa espuși la întreprinderile vecinilor lor. Pe de altă parte poate politica austriacă să se resigneze de-a fi fără înrâurire la București? Învederat că nu. Destinele nouă ale Austriei o pun în necesitatea de a-și asigura marile căi strategice și comerciale ale Orientului. Aceste căi sunt în număr de două, calea Salonicului și a Dunării. Ea nu poate permite ca una sau alta să fie amerințate în coastă, nici prin urmare ca o altă înrâurire decât a sa să fie precumpănitoare în România. Dar această înrâurire poate să se exercite altfel decât într-un mod despotic. Ea poate fi blândă și chiar binefăcătoare, Se pare însă că, la București, nu se așteaptă nimeni la o asemenea înrâurire afară de câțiva oameni politici cari sunt acum la putere; apoi e sigur că vorbe ca cele rostite de d. Andrassy nu sunt de natură a înlesni stabilirea unor relațiuni de încredere între cele două țări.

❦