[9 mai 1881]

F. Kanitz, scriitor care-a publicat pân' acum mai multe opere asupra popoarelor din Peninsula Balcanică, surprins de știrea că macedoromânii au hotărât să se opuie cedării teritoriului lor, face în „Gazeta generală“ din Augsburg următoarea descriere a acelei interesante părți a poporului nostru.

Iarăși răsare pe neașteptate o piatră din mosaicul pestriț de popoare din Orientul Europei. Românii așezați la marginea Greciei au protestat energic la sultanul în contra cesiunii teritoriului lor și iau o atitudine contrarie regatului elin.

Cine sunt acești macedoromâni cari apar deodată în scena politică? Cari sunt posesiunile lor? Cât de mare li-i numărul? Iată întrebări ce s-au pus adesea în zilele din urmă; descrierea de mai la vale va interesa poate pe cititor dacă voi zice, anticipând, că românul macedonean sau țințarul formează un important element de cultură în Turcia.

Postul cel mai înaintat spre nord al acestei interesante ramure de români de sud se află în Viena; fondatorii firmelor europene Sina, Dumba, Tirka, învățatul Karajan ș.a. sunt macedoromâni. Lumea-i lua drept greci, căci puțin se știa despre macedoromâni, și poate că profesorul din Halle, Thumann, dac' ar trăi, ar putea să spună și azi că acum o sută de ani: „Știu profesori de istorie cărora nu le-a fost cunoscută nici existența lor“.

Românii în cestiune se numesc pe ei înșiși „rumâni“, căci, ca și locuitorii celui mai tânăr regat european, ei deduc originea lor în linie directă de la romani, deși e cam dovedit că strămoșii lor au fost în cea mai mare parte autohtoni romanizați cari au primit limba cuceritorilor. Grecii îi numesc în bătaie de joc cuțovlahi (români șchiopi), slavii le zic țințari, pentru că pronunță pe cinci (5) al românilor dunăreni ca ținți.

Cu tot amestecul cu diferitele rase străine ce-i înconjură, tipul țințarului e foarte caracteristic. În genere înrudirea apropiată cu dacoromânii nu se poate contesta. Craniul bine format, pielița brună, tăietura feței determinată, ochii negri, cu espresia lor de inteligență și energie, coloarea închisă a părului și frumusețea femeilor sunt comune amânduror ramurelor. Și în străinătate țințarul păstrează portul său, asemănător cu al albanezului, cămașa cu cute până 'n genunchi, tunica galbenă deschisă, cu mânici înguste lucrate cu găitane negre, peste aceasta un pieptar cu jumătăți de mâneci și cu guler mare, brâu roșu, fes asemenea, iar în picioare opinci în forma sandalelor. Negustorii au un port amestecat turco-europienesc.

Românii macedoneni se țin de biserica ortodoxă însă liturghia se citește românește. Pentru a-și păstra acest drept, colonia macedoromână din Pesta au sacrificat mari sume într-un proces în contra comunității grecești de acolo, cu care aveau o biserică în comun, până ce împăratul Francisc le-a recunoscut acest drept printr-o încheiere olografă.

Afară de idiomul lor propriu, aproape identic cu cel românesc, ei își însușesc limbile popoarelor în mijlocul cărora trăiesc. În Macedonia românul vorbește și grecește, care limbă, adoptată fiind în scriere și în negoț, au suplantat în multe părți pe cea autohtonă. Astfel lângă Arta superioară, mai cu seamă în partea de nord-vest a regatului elin.

Albanezul îl numește pe român cioban, căci majoritatea românilor locuitori în Albania de nord și de sud e păstorească și pururea în migrațiune. În timpul verei mai nu rămâne suflet de om pentru păzirea caselor neîncuiate, a căror prădare ar și fi cam ingrată. Satele bine construite se populează abia în noiemvrie, când nomazii se-ntorc de la munte cu turmele, pentru a se coborî în șesurile mai călduroase și când se-ntorc din depărtata străinătate părinții de familie cu săcușorul de bani pe cari i-au câștigat ca cârciumari pe drumurile mari ale Bulgariei, ca argintari și fabricanți de arme, ca zidari, croitori, blănari ș.a.m.d.: căci românul e căutat, fiind cu minte, harnic și sobru, și câștigă în genere mai mulți bani decât îi trebuie familiei lui.

Înainte se admitea despre macedoromâni că sunt numai păstori și băcani; marea lor înclinațiune pentru industria de arte și talentul lor pentru arhitectură nu se releva, deși, abstracție făcând de Constantinopol, Atena și Belgrad, ei și bulgarii sunt singurii arhitecți în triunghiul iliric. E în adevăr de mirare cum acești munteni primitivi, cari abia știu mânui creionul, rezolvă numai cu ajutorul isteției și a talentului lor înnăscut cele mai grele probleme arhitectonice, precum clădirea de poduri cu mai multe arcuri, cupole de biserici ș.a. E drept că nu putem aplica acestor opere arhitectonice cea mai strictă măsură critică în privirea purității stilului, cu toate acestea unele din ele, precum biserica cu cinci cupole din Semendria în Sârbia, se pot compara prea bine cu clădirile multor ingineri sârbo-germani cari au studiat în institute tecnice; ba sunt cu mult superioare acestora când ținem seamă că unica școală a românului sunt cunoștințele transmise din tată în fiu și când considerăm uneltele primitive cu cari lucrează.

În genere românul e arhitect, zidar, tâmplar ș.a. într-o persoană. Afară de părțile de metal aduse din străinătate, el clădește singur întreaga zidire.

Asemenea se bucură de un renume meritat ca argintar și cizelor: frumoasele lucruri de filigran cari-n expoziția de la Viena escitau cu drept cuvânt admirare în despărțâmântul turcesc erau lucrate de macedoromâni.

Cuminția înnăscută, putem zice viclenia sa, îl fac propriu pentru a fi mediator între negoțul din Orient și cel din Occident; macedoromânul ține în mânele lui comerțul continental al Turciei într-un mod tot atât de monopolist precum grecii și armenii țin comerțul țărmurilor mării. Multe firme macedoromâne stau în legătură directă cu cele dendâi piețe de fabricațiune europeană.

Fără cuvânt i s-ar imputa macedoromânului că n-are sentiment național; e din contra de mirare cum, risipiți în oaze între neamuri cu-n mare trecut istoric și cu-n viitor promițător, ei n-au fost demult absorbiți de aceste neamuri.

Macedoromânul se arată în această privire aproape atât de tenace ca evreul; o tenacitate care câștigă și mai mult relief când ținem seamă că nu-i despart piedeci religioase de vecinii lor.

Deși în prima linie macedoromânul gândește la folosul lui, totuși el împărtășește ura contra regimului turcesc comună tuturor popoarelor creștine din Turcia. Astfel istoria luptei de eliberare a Serbiei îl mărește pe voievodul macedoromân Iancu, care a condus adeseori pe sârbii din Craina la victorie în contra musulmanilor; un curaj plin de sacrificii au dovedit macedoromânii și cu ocazia răscoalei sârbești de la 1862 în Belgrad.

Cu puțini ani înainte orășenii macedoromâni aveau simpatii pentru Grecia, de la care-și așteptau eliberarea și cu care voiau să fie uniți. Fiece macedoromân cult vorbește fluent grecește, deci, trimițându-și copiii la școalele superioare din Atena, ei erau crescuți în idei panelenice și, întorși acasă, făceau cu zel propagandă pentru aceste idei. Deci a trebuit să ne surprinză știrea că românii s-ar fi lepădat pe neașteptate de greci și au declarat Porții supunerea lor leală în mod demonstrativ. Dacă mișcarea nu se mărginește numai la câțiva politiciani, ci e în adevăr mai adâncă, atunci i-au succes poate agitațiunii din București de-a trezi în depărtații macedoromâni conștiința că sunt de un neam cu românii dunăreni și hotărârea de a-și păstra mai energic naționalitatea.

În ce măsură se va fi ivit sciziunea nu știm; destul că în moștenirea tesalo-epirotică care i se va ceda Greciei aceasta va afla în macedoromâni folositoare elemente de cultură și, dacă-i va trata cu bunăvoință, poate și buni cetățeni.

În orice caz nu trebuie să se uite în Pireu cât de mult elenismul a avut a mulțumi patriotismului macedoromânilor în timpul războiului de eliberare, cât de mari merite și-au câștigat în acel timp chiar numai o singură familie macedoromână. Românul Sina înființă comunitatea greacă din Viena și făcu colecte pentru insurecțiunea grecească, lucru la care se cerea mult curaj pe când trăia Metternich, care-o numea „cea mai nedemnă rebeliune ce-a luminat-o vreodată soarele“. Ce-a făcut fiul său, răposatul ambasador grecesc Sina, pentru ridicarea artelor și științei în Atena prin clădiri și donațiuni mărețe, e încă în amintirea tuturor.

Grecia actuală numără puțini români în partea superioară a râului Aspropotamos; masa lor principală, ocupată cu cultura vitelor, e așezată mai la nord de acest râu pe o fâșie de pământ ce cuprinde poalele de sud ale Pindului și ajunge pân'la Castoria, îngrămădită între greci, bulgari și albaneji. Oaze românești mai mari se află în șesul Musakia, în ținuturile Berat, Pekin, Elbassan și Cavaia, colonii însă se află aproape în toate orașele tesalo-albanezo-macedonice; elita negustorilor acestor orașe e de naționalitate română.

În Tracia românii sunt în mici oaze lângă Rodope, la Perchtera, Talar-bazargic ș.a.m.d., în Istria austriacă sunt între Monte-maggiore și lacul Cespiti; în Bosnia la Sovig lângă Tusla; împrăștiați însă se află în toate emporiile, în Panciova, Belgrad, Semlin, Neoplanta, Pesta, Viena ș.a.m.d.

E greu de-a determina numărul macedoromânilor, căci stă rău statistica în Turcia. Poucqueville crede că în Grecia sunt 11.000, în partea Pindului 70.000, Leake numără 500 de sate românești numai în Epir, Tesalia și Macedonia.

Numărul total al macedoromânilor, după datele mele, care se vor fi apropiind de adevăr, e cred de 500.000 de suflete, adică 1/15 a totalității poporului românesc, numărând, pe toți din triunghiul iliric și pe cei împrăștiați prin Austria.

E interesant a constata că dacoromânii, pe unde trăiesc între rase străine, câștigă mereu teren în socoteala vecinilor lor, pe când frații lor macedoneni pierd, mai cu seamă în secolul nostru, prin grecizare, un proces care va înceta poate în urma deșteptării conștiinței lor naționale.

Dacă macedoromânii ar fi atât de numeroși ca bulgarii sau ca grecii măcar, ieșirea lor din pasivitatea de pân-acuma n-ar rămânea fără influență asupra cartei viitoare a Europei orientale. Dar, numeric slabi, ei vor fi, cu toate calitățile escelente, o figură de eșec secundară în mâna diplomaților speculativi, pentru ca din când în când să fie opuși planurilor de întindere ale grecilor și ale bulgarilor.

❦