Moartea în dinastia rusă

[27 martie 1881]

Dinastia Holstein-Gottorp este o familie tragică, mai tot așa de fatală ca și familia Atrizilor. Misterioasă sau sângeroasă, moartea se manifestă aci prin lovituri cari pun în mirare mințile. Totuși această familie este glorioasă, căci, pe lângă prinți mai mult ca mediocri, ca Petru III și Paul I, ea numără, patru suverani cari vor ocupa un mare loc în istorie, deoarece, prin actele lor, au meritat stima națiunii rusești și a Europei întregi; aceștia sunt Caterina II, Nicolae I și nenorocitul Alexandru II, care căzu sub bombele nihiliștilor.

Se știe că la moartea împărătesei Elisabeta, întâmplată la 25 decembrie 1761, dinastia Romanoff, fundată la 1613 de către Mihail III și stinsă de curând, fu definitiv înlocuită printr-o dinastie nouă. Nepotul împărătesei, prințul de Holstein-Gottorp, pe care-l adoptase, îi succedă sub numele de Petru III. Crescut în Germania, adorator al lui Fridiric cel Mare, noul împărat întâlni îndată o mare ostilitate în nobilimea armatei, singurul corp ce forma pe atunci națiunea și societatea rusă. El era violent de caracter, dar, ceea ce displăcea mai mult rușilor, el n-avea confiență decât în germani, din cari își forma garda sa particulară. Ce e mai mult, el voia să îmbrace pe soldații ruși după moda prusiană și vechiul partid militar vedea într-însul un inamic. Afară d-asta el succeda unei suverane a cărei domnie fusese relativ dulce și el se anunța ca un tiran excesiv și capricios. Nici nu se făcuseră încă ultimele onoruri pentru Elisabeta și deja se conspira în contra lui Petru III și moartea lui era oarecum decisă. Petru III era căsătorit cu Sofia Augusta Frederica de Anhalt-Zerbst, care în urmă a domnit sub numele de Caterina II și pe care istoria a numit-o „Mare“. Această princesă, una din cele mai frumoase persoane ale Curții rusești, nu era deloc absolut fidelă bărbatului său, dar și acesta-i dedese un exemplu și o scuză, afișându-se foarte pe față cu niște femei cari nu erau de talia ei nici ca frumuseță, nici ca inteligență. De când rezoluțiunea, de-a se scăpa de Petru III intrase în creierii unor generali și ai unor boieri ruși nici unul din conjurați nu se gândea la tânărul fiu al prințului domnitor, marele duce Paul, chemat la tron prin ordinea de succesiune; ei îndată se gândiră la împărăteasa și aceasta a fost o idee foarte naturală în urma fericitei domnii a Elisabetei. În fine prințul moștenitor împărtășea, ca și tatăl său, nepopularitatea momentului, pe când ridicarea Caterinei dădea asasinării lui Petru III caracterul unei revoluțiuni și, de altă parte, concilia toate interesele, toate opiniunile, favorizând totodată ambițiunea acelora cari au îndeplinit faptul.

În numărul viitor vom descrie uciderea acestui țar.

❦