Proiectul d-lui Conta asupra instrucțiunii [2]

[12 februarie 1881]

Am văzut din articolul precedent 1 cum noul proiect de organizare al d-lui ministru de culte și instrucțiune publică urmărește ca direcțiune de cultură pentru viitoarea societate română două scopuri: 1) slăbirea și în parte răsturnarea învățământului clasic (latin și grec) din școalele secundare și 2) emanciparea femeilor în universitate.

În fața acestei îndoite tendințe a organizării propuse de d. Conta ne-am oprit la întrebarea: Este locul și este timpul venit pentru statul nostru de-a lua în considerare prin organele sale de legislațiune un asemenea proiect de lege?

La această întrebare răspundem: Nu, Camera și Senatul României nu pot fi chemate a se ocupa astăzi de dezlegarea acestor probleme.

Admitem că problemele sunt de cel mai mare interes. Susținem însă că acest interes nu poate să fie la noi decât teoretic și că va trebui să treacă cel puțin o jumătate de secol înainte de-a fi vorba de legiferare practică în această direcțiune.

Să începem întâi cu instrucțiunea clasică.

Școalele noastre secundare, îndeosebi învățământul numit gimnazial-liceal, sunt întocmite în esență după modele luate din Franța și din Germania. Esența acestui învățământ este la noi, ca și în Franța și Germania, clasicitatea și cultura literară și istorică pe temeiul clasicității, adecă humanitatis studia în înțelesul celor vechi. Pe acest temei, susținut în Germania și în Franța prin tradițiunea unei culturi de multe secole, ne-am organizat și noi școalele mai înalte și ne-am pus astfel în comunitate de cultură cu Europa apuseană.

Această comunitate de cultură cu Europa civilizată este pentru români de-o necesitate așa de absolută încât încercarea de-a o slăbi ar însemna astăzi paralizarea oricărui progres al școalelor noastre și, în genere, al statului român. Toți bărbații noștri publici sunt crescuți în ideile și mulți chiar în școalele Europei apusene, toate cărțile noastre de școală sunt traduse sau imitate după modeluri franceze și germane, întreaga noastră legislațiune este inspirată de legislațiunea franceză și (în mică parte) germană. Mulți din tinerii noștri își fac studiile liceale în țară, iar cele universitare în străinătate, se întorc cu studiile completate la acele universități străine și-și revarsă cunoștințele lor asupra școalelor române. Sistema de studii fiind egală în trăsurile fundamentale, această străbatere a firelor de cultură de la noi la Europa apuseană și de la Europa apuseană la noi a fost cu putință și a contribuit puternic a face din noi ceea ce suntem astăzi: un popor de ginte latină cu conștiința misiunii sale de a fi un purtător de cultură la pragul Orientului și cu dorința vie de-a-i asimila tot mai mult rezultatele experiențelor Europei apusene fără a trece prin crudele încercări prin cari s-a văzut ea adeseori pedepsită pentru orice pricipitare și tendență exagerată.

Întrebarea se rezumă dar aci: în ce raport ne-ar pune reforma d-lui Conta cu școalele din Franța și din Germania? Răspunsul este că reforma d-lui Conta ne-ar scoate afară din comunitatea de studii cu aceste țări și prin urmare conchidem că: proiectul acestei reforme este indiscutabil în Camerele române.

De agitat se-nțelege că s-au agitat aceste probleme și în Franța și în Germania prin discuțiuni teoretice sau, după expresiunea cam ironică a principelui Bismarck, „în mod academic“. N-avem decât a arunca ochii în filozofia lui Auguste Comte pentru a vedea izvorul ideilor d-lui Conta. Dar nici o legislațiune practică nu le-a pus în lucrare.

În Germania limbele latină și greacă sunt și rămân fundamentul învățământului gimnazial; chiar în școalele lor reale se învață latinește; dar, fiindcă în aceste școale reale se învață mai puțin latinește și nu se învață grecește, tendința cercurilor universitare din Berlin de ex. este astăzi de-a nu admite școlarii absolvenți ai gimnazielor reale la frecventarea tuturor cursurilor universitare ca fiind prea puțin înaintați în cultura generală.

În Austria aceeași sistemă, cu deosebire că școalele reale nu au limba latină, dar nici nu se obicinuiește a se da absolvenților din aceste școale altă direcțiune de studii decât pentru comerț sau școala politecnică.

În Franța cestiunea este mai mult în mișcare. În lacuna simțitoare lăsată prin lipsa totală de școale reale ministrul Duruy a introdus ceea ce numea el l'enseignement special, care este din ce în ce mai frecuentat, deși nu poate îndeplini golul școalelor reale. Cât pentru gimnaziele și liceele propriu-zise, astăzi ca în vechime, limba latină și limba greacă, în genere humanitatis studia, sunt temelie învățământului. Asupra a mai mult sau mai puțin au fost variațiuni: s-au scos compozițiunile în versuri latine, s-au menținut compozițiunile în proză latină, s-au împuținat orele de latinește și grecește, s-a hotărât începerea studiului latin și a celui grecesc cu doi ani mai târziu decât era până acum; dar nu s-a surpat temelia clasicității prin alungarea limbei grecești cu totul și prin reducerea limbei latine la 4 ani de liceu și scoaterea ei din cei 4 ani de gimnaziu, cum propune d. Conta.

Iacă o tabelă a numărului de ore de studiu, adunate pentru o săptămână în toate clasele unui liceu, după ultimul program elaborat de noul Consiliu Superior de Instrucțiune Publică din Paris (instituit prin legea de la 27 fevruarie 1880), în comparare cu același număr de ore într-un liceu german și în liceul român din Brașov:

LICEUL FRANCEZ

limba franceză 51 ore

limba latină 39 ore

limba greacă 20 ore

istoria și geogr. 36 ore

științe exacte 38 ore

limba germ. sau engl. 33 ore

LICEUL GERMAN

limba germană 20 ore

limba latină 86 ore

limba greacă 42 ore

istoria și geogr. 25 ore

științe exacte 38 ore

limba franc. sau engl. 17 ore

LICEUL ROMÂN DIN BRAȘOV

limba română 20 ore

limba latină 46 ore

limba greacă 24 ore

istoria și geogr. 28 ore

științe exacte 62 ore

limba ger. și magh. 35 ore

Se vede marea deosebire ce, după ultimul program francez, există între liceele germane și cele franceze. Germanii concentrează cea mai mare parte a învățământului asupra clasicității, mai ales asupra latinității. Dar, alăturea cu liceele clasice și deosebit de ele, ei au învățământul real și de meserii pe o scară întinsă, și astfel este tinerimei dat prilejul de a se dezvolta fie în ramura clasică, fie în ramura practică, dar în fiecare cu temei.

Francezii, neavând școale reale, s-au văzut siliți la un compromis între clasicism și realism. Erau multe plângeri că bacalaureații francezi au prea puțină știință reală și prea multă știință curat clasică. Înainte de a introduce ca o nouă creațiune școalele reale, cari să corespundă pe deplin cerințelor exacte și să permită totodată alăturea cu ele funcționarea liceelor esențial clasice, francezii au încercat în anul trecut menținerea acestor două direcțiuni în unul și același liceu și au sporit orele limbelor moderne și geografiei, împuținând orele limbei latine și mai ales grecești.

Au sporit, au împuținat, dar nicăieri nu au desființat cu desăvârșire. Ca oameni cu minte, vor să aștepte mai întâi experiența nouăi combinațiuni și apoi, cel puțin după 10 sau 20 de ani, să decidă dacă să rămână această împreunare sau să se introducă școli deosebite pentru clasicism și pentru realism, ca în Germania. Dar a prevedea, ca în proiectul d-lui Conta, școli reale deosebite (deși fără nici o organizare mai detaiată) și gimnazii și licee deosebite și a scoate totuși și din aceste gimnazii și licee partea principală a învățământului clasic (ca și când s-ar fi plâns cineva la noi că școlarii noștri au prea multă știință clasică!) — această stranie concepțiune nu există până acum în nici o singură organizare de școală în Germania, Austria sau Franța.

Noi dar, cu proiectul de lege al d-lui Conta, am coborî nivelul de cultură al bacalaureaților noștri și i-am face incapabili de-a urma un curs universitar în Franța și în Germania, unde se presupune la toți studenții cunoașterea limbei grecești și o mult mai întinsă cunoaștere a latinității.

Până când aceste idei de reformă ale d-lui Conta nu vor fi deja puse în lucrare și experimentate în școalele secundare din Franța sau din Germania, ele nici nu pot să fie luate în considerare de o Adunare legiuitoare română. Capitalul nostru intelectual este încă cu mult prea mic pentru a-l risca noi în asemenea întreprinderi, despre rezultatul cărora nu avem de nicăieri date culese din experiență.

Trecem acum la observările de făcut în contra celeilalte inovațiuni din proiectul d-lui Conta, adecă a emancipării femeilor la universitate. După noul proiect femeile sunt admise la toate gradele academice; o Școală superioară și o Facultate de Medicină să fie exclusiv destinat pentru ele; este dar vorba să avem doctoare sau doctorițe în litere, în științe și în medicină, prin urmare și medice femei. Până aici proiectul de lege tinde direct la ajungerea acestui scop. Indirect însă, și ca o urmare neapărată din aceleași premise, va rezulta: crearea de doctorițe în drept și în științele politice, căci examenele se propun a fi deschise femeilor și în aceste specialități. Dar, odată ce doctoriței medice i-ai dat dreptul de a fi medică practică, poți refuza doctoriței în legi dreptul de a fi advocată practică? Presupui că femeia va avea curajul de-a conduce o operațiune de chirurgie și nu presupui că va fi destul de bună vorbitoare pentru a pleda un proces?

Și, odată femeile numite doctorițe în legi, în medicină, în litere, în științe, exercitând în practică aceste profesiuni liberale, le vei putea depărta de la votul politic?

Dar să trecem cu vederea această din urmă consecință și să ne mărginim la consecințele prevăzute în proiectul d-lui Conta: care va fi rezultatul lor social?

Aceste studente vor contribui oare la consolidarea vieței de familie? Sau vor întinde boala funcționarismului și la femei? Și, dacă lovim clasicismul și voim direcțiune practică la băieți, să nu o voim mai ales și la fete?

Nu cumva am găsit prea multă activitate practică la fetele române, încât să fie trebuință de-a le abate spre o cultură teoretică la universitate? Sunt d.e. în București prea multe croitorese, prea multe menajere, prea multe „bonne“ de copii românce?

Toată lumea știe că e tocmai dimpotrivă. Evreice, unguroaice, germane și franceze susțin mai toată activitatea în aceste părți ale vieței casnice și noi, în loc să încurajăm fetele române în această direcțiune și să facem să-și agonisească ele sumele foarte mari ce le dăm până acum pentru aceste trebuințe în mânele străinilor, voim să le facem zbor la universitate pentru a le înzestra cu diplome de doctor.

Este agitată în Europa cultă și cestiunea emancipării femeilor la universitate. Dar nici în Germania, nici în Austria, nici în Franța nu a încercat încă nimeni să o rezolve; creațiunile propuse de d. Conta nu au semenele lor în Europa. În Franța femeile nu sunt admise la examenele de facultăți; în Austria asemenea nu. La Universitatea din Berlin, după o încercare de câteva săptămâni la cursul profesorului Werder, s-a oprit direct chiar intrarea femeilor pentru a asista numai la prelecțiunile universitare.

Universitatea din Zürich a încercat tolerarea de studente la cursurile facultăților. Cei ce se ocupă de aceste cestiuni cunosc polemica violentă ce s-a născut între acea universitate și profesorul Bischoff și rezistența celorlalte universități germane în contra încercării de la Zürich.

Așa stă cestiunea astăzi în Europa. Experiența nu este încă făcută, mai nici nu este încă încercată. Toate silințele sunt încă puse întru îndreptarea învățământului secundar la femei; nu este timpul venit acolo pentru deschiderea de facultăți femeiești.

Numai noi, acum în anul 1881, să avem timpul liber pentru a legifera în această materie! Toate celelalte le avem: școalele de meserii pentru fete sunt excelente, viața familiară este din ce în ce mai solidă, numărul populațiunii este în spor; universitatea femeiască ne mai lipsește!

Dar ce să ne ocupăm de asemenea construcțiuni cam juvenile! Societatea română, în totalitatea ei are prea multă prudență pentru a se risca în aventuri legislative de felul celor propuse, și impresiunea ce proiectul de lege al d-lui Conta a produs-o pintre deputați și pintre profesori a învederat încă o dată ce distanță mare deosebește o concepțiune curat teoretică de o bună lege practică.

1. Vezi „Timpul“ de duminică 8 fevr. 1881.

❦