România irredenta

[5 august 1881]

Sub acest titlu „Deutsche Zeitung“ din Viena primește următoarea corespondență din București:

A trecut un an de când prințul de atunci, regele Carol I de astăzi, a vizitat Curțile din Viena și Ischl, întorcându-se la București ca șef al unui regiment austriac, Tot atunci miniștrii Brătianu și Boerescu nu mai încetau de a asigura cabinetul vienez că Austro-Ungaria are în vecina Românie un aliat credincios și loial și că această alianță își derivă baza cea mai sigură din comunitatea intereselor la Dunăre și din respingerea tendințelor ruso-slave în Orient. Dispozițiunea politică de astăzi din România oferă ochiului unui observator atentiv cu totul o altă icoană. În cestiunea Dunării România declară că interesele sale sunt diametral opuse celor austro-ungare; ea nu vrea să știe de o comunitate de interese cu vecinul stat dualistic; ea n-ar sta un moment la îndoială de a face concesiuni englejilor și rușilor, numai spre a combate interesele austriace. Ea mai caută apoi a face breșe în dispozițiunile convențiunii comerciale efectuată cu mari sacrificie din partea Austro-Ungariei și nu scapă o ocaziune spre a releva opozițiunea intereselor economice și industriale ale celor două țări vecine.

În timpul mai recent, dispozițiunea ostilă în contra Austro-Ungariei începe a se pronunța și în privința politică. O hartă în care Banatul până la Tisa, Transilvania, Bucovina, ba chiar ținuturile de la Arad și Grosvardein figurează ca teritorie române, formează prin școale fundamentul instrucției geografice al tineretului român și deputații români, cari vizitează mai bucuros vara aceasta băile din sud-estul Ungariei și din Transilvania, nu se sfiesc a juca rolul unor agitatori politici. Astfel, de ex. se asigură că deputatul Ionescu, plecând din băile de la Mehadia, a vizitat comunele române de primprejur, dând o atenție particulară birturilor și ascultând plângerile asupra terorismului maghiar, a promis oamenilor mântuire și unire cu România.

Regele Carol I, astăzi ca și acum un an, este fidel Austro-Ungariei și sentimentul său cavaleresc este o garanție oarecare că lucrurile nu se vor precipita așa curând. Tot așa credem că și Brătianu, nu din înclinațiune platonică, dar dintr-un prudent calcul de om politic și ca un patriot român onest, pune și astăzi același preț pe relațiunile amicale cu Austro-Ungaria ca și până ieri. Dar vede oricine că-i vine prea greu să pună stavilă torentului partidei liberale (sau mai corect partidei roșii), care mai că e dispusă, a arunca din car pe conducătorul de până aci și fundatorul regatului român. Boerescu a jucat un rol falș în cestiunea Dunării și eliminarea sa din cabinetul Brătianu n-a fost o pierdere pentru Austria. Numărul partizanilor lui Cogălniceanu, unul din cei mai declarați adversari ai Austro-Ungariei, crește tot mai mult, după cum se vede lămurit din alegerea sa de deputat într-un colegiu până aci fidel guvernului (Turnu-Severin) și e sigur că, la întrunirea Camerii, toate elementele opozițiunii se vor coaliza sub conducerea sa spre a răsturna ministeriul Brătianu. Este adevărat că și acesta nu stă cu mânile în sân, căutând a-și întări pozițiunea prin câștigarea în parte a unor personaje conservatoare moderate; aci însă întâlnește rezistența lui Rosetti, de care nu-i este permis să se despartă dacă nu voiește să piardă cu dânsul pe alți mulți stâlpi ai săi din Parlament.

❦