[19 iulie 1881]
Ce rol joacă Creditul Mobiliar pe lângă Societatea de Construcțiuni care e a se înființa paralel cu el?
Mărturisim că nu știm. Nu vedem deloc necesitatea unui Credit Mobiliar alături cu Societatea. Are nevoie aceasta ca Creditul să-i plaseze titlurile? Dar plasarea o poate face orice bancă, fără să scumpească acțiile, fără să le speculeze; vânzându-le pe prețul de emisiune și încasând un mic comision din partea Societății și din partea clienților ei.
Ce afacere mai clară, mai puțin complicată decât de-a depune acțiile la o Casă de bancă care vrea să se 'nsărcineze cu aceasta și de-a le lăsa să fie vândute, fără speculă, fără agiotaj, către orice om ce voiește a-și plasa economiile în ele? Dar acțiile Societății se pot încredința chiar la mai mulți deodată. Toți ar putea fi comisionari ai Societății și desigur că toți ar fi bucuroși de-a face o atât de bună afacere la care nu se cere riscul nici unui ban din capitalul propriu, la care nu se cere decât ca ei să aibă încredere că întreprinderea va fi în folosul clienților lor.
Dar vezi că într-o procedare atât de limpede n-ar mai fi loc pentru agiotaj și pentru jocul de bursă și de-aceea o vedem înlăturată.
De-aceea în decursul discuției am lăsat cu totul la o parte Societatea de Construcțiuni și Lucrări Publice, care n-are a face cu Creditul Mobiliar și care poate exista de sine. Dacă această societate află destui acționari cari să crează că, prin clădiri ce le-ar face în București și aiurea, capitalul lor e bine plasat, nu avem nimic de zis. De zidit va trebui să zidească ceva această Societate și dacă acționarii nu vor fi răpiți de curentul agiotajului spre a plăti pe acții mai mult decât fac, dacă se vor zidi case c-o valoare locativă bună, adică cari se pot închiria cu preț sau vinde lesne, acționarii pot vedea capitalul lor producând însemnate venituri. Dar dividendele vor fi determinate prin venitul real al clădirilor, venitul acestora pe valoarea lor reală. Valoarea reală se socotește lesne. Costul materialului brut și al locului, plus munca întrebuințată la construire, plus dobânda capitalului care-a servit la clădirea casei. Bine condusă, o asemenea afacere poate fi rentabilă și începe a fi hazardată numai atunci când, prin supraproducțiune, se clădesc mai multe case decât trebuiesc, cari apoi nu se pot nici închiria, nici vinde la nimenea. Din momentul în care acția se liberează și în măsura în care banii sunt băgați în clădire, ea corespunde cu valoarea acelor clădiri.
Orice acționar are dreptul de-a exige ca să se facă clădiri, ca banii lui vărsați să se reproducă în valori reale, să le creeze pe acestea.
Dar nu vedem, precum am zis, necesitatea creării unui Credit Mobiliar pentru acest scop. O casă de bancă comercială sau Banca Națională se poate însărcina cu vânzarea al pari sau pe un preț de emisiune oarecare a acțiilor Societății de Construcțiuni, luând un comision la sută. Dacă afacerea e solidă, dacă fondatorii inspiră încredere, dacă în sfârșit bancherul comisionar e cunoscut ca om ce distinge o afacere bună de una rea, capitaliștii vor merge la casa sa și va plasa fiecare în acții atât cât va voi sau îi va da mână.
Apoi nu-i asta intenția Creditului Mobiliar.
Creditul Mobiliar îi stă la spate pentru a specula acțiile Societății de construcțiuni, pentru a le vinde peste pari, peste cât vor face vreodată, puțin păsându-i dacă Societatea de construcții va fi în stare, cu toată munca și cu toate șansele, să reproducă în valori reale, în clădiri, echivalentul sumelor plătite de acționari pe hârtiile lor. Societatea de construcții nu-i decât un pretext pentru ca Creditul Mobiliar să speculeze.
Văzut-au cineva acții de-ale Societății de Construcții puse la dispoziția subscripțiunii publice? Nu. Sindicatul a acoperit singur prima emisiune. Pentru a păstra cele 20.000 acții? Pentru a le plăti integral și a avea proprietatea lor integrală? Aida de! Cine ar crede-o una ca asta. Atunci n-ar fi o asociațiune de hautes banques. Pentru a urca cât se poate de mult prețul acțiilor și pentru a le desface scump, indiferentă fiind valoarea lor intrinsecă.
❦