[13 aprilie 1882]

[Articol cu paternitate incertă]

Aseară, 11 aprilie, a fost o numeroasă adunare politică în sala Herdan, la care au luat parte mulți alegători din București din toate colegiile și mai multe delegațiuni din partea județelor.

Precum orașele noastre au un miez comercial, dar periferiile sunt satele ce odinioară înconjurau centrul și cari acum s-au contopit cu el, elementul național și în București, urmașii lui Bucur Ciobanul, nu sunt a se căuta în stradele strălucite ale centrului, ci în satele alipite de oraș, în părțile lui cari erau odinioară agricole.

Începând cu această clasă puternică și sănătoasă de oameni și încheind cu fii de Domni români, putem zice că în adunarea de ieri toate clasele fără deosebire erau reprezentate.

O învederată animațiune domni când d. Lascar Catargiu deschise ședința, nu spre a croi figuri și vorbe frumoase, ci pentru a spune pe scurt, cu tonul lui de absolută sinceritate și bună credință, relele ce bântuie țara și cari o așteaptă în urma nesăbuitelor opintiri de înnoituri ale partidului de la guvern.

Pentru a lămuri în amănunte cestiunile la ordinea zilei d-sa dete cuvântul d-lui Iancu Lahovari. Tema era desigur bogată, pentru că lungă este „Tabla mișeliilor“ partidului roșu, încât în privirea ei s-ar putea cita cântecul spaniol:

„De-ar fi marea o cerneală, iară cerul o hârtie, n-ar ajunge să se scrie“.

Și-n adevăr, d. Iancu Lahovari începu prin a cita acuzarea zilnică ce-o fac roșii, că în țară ar fi existând apăsați și apăsători, exploatați și exploatatori. Dar, dacă ne uităm împrejuru-ne, vedem oare pe pretinșii exploatatori, vedem pe proprietarii mari ori pe arendași îmbogățindu-se? Se 'mbogățește, pe de altă parte, țăranul? Merge negoțul, merg meseriile, pe cât sunt românești, bine? Din contra, toate dau îndărăt; o singură meserie merge bine, un singur negoț, cel de fraze patriotice, cel politic. În sferele acestei industrii se ridică oameni din nimic și devin milionari, marfa vorbelor ridică palate unor inși cari ieri n-aveau nici măcar o căsuță modestă. Ceea ce progresează în adevăr nu este nici agricultura, nici industria, nici grapa, nici dalta, ci bugetul cheltuielilor statului. D. Iancu Lahovari citează în treacăt bugetul, în adevăr infim, al domniilor române: douăzeci de milioane în amândouă țările, cari nici nu se cheltuiau măcar toate, căci fiece an se 'ncheia cu economii și cu escedente. Ei bine, sub regimul financiar de atunci numărul populațiunii era acelaș ca și azi, puterea lui de producțiune aceeași, ba poate mai mare și, cu toate acestea, fără ca populația să fi sporit, fără ca puterea ei de producție să se fi augmentat, fără ca modul de-a munci să se fi îmbunătățit, se iau azi de pe spatele aceluiaș popor 121 milioane, ba în realitate 140 de milioane pe an. Rezultatele sunt învederate: populația, în loc de-a spori, scade; în loc de-a păși înainte, dă mereu îndărăt, și cine se înmulțește sunt străinii cari înlocuiesc pe român. E un popor ce moare de fericirea de-a fi guvernat de roșii, încât, dacă lucrurile vor merge tot în direcția aceasta, în curând nu vor mai avea pe cine să facă fericiți. D-sa încheie arătând toate inconvenientele electivității magistraturii.

Adunarea ceru în unanimitate s' auză pe d. Maiorescu. Aspectul salei se schimbă. Oratorul veni în mijloc și adunarea formă de jur împrejurul lui un cerc.

Care e progresul real făcut de țară, întrebă dumnealui, pentru a îndreptăți la sufrajul universal, la electivitatea magistraturii? Dacă dintre recruți, floarea tinerimii din sate, abia 6 la sută știu a citi, care e procentul celor ce știu a citi în populația întreagă? Unul sau doi la sută. Oricât de bună și inteligentă ar fi mulțimea, are ea mijlocul de-a controla viața publică neștiind nici citi, nici scrie? Punându-se în mâna ei soarta județelor, prin sufrajul universal propus, ce va fi asta decât a da județele în realitate pe mâna amăgitorilor, pe mâna clasei negustorilor politici? Școala și biserica trebuie să dea poporului cunoștințele și creșterea trebuitoare pentru a ști să îngrijească fiecare mai bine de sine însuși și de aci va veni și judecata pentru îngrijirea intereselor publice. Electivitatea magistraturii, ce se propune, e o reformă republicană, care există numai în America. Dar americanii, cari se compun din o mare amestecătură de popoare și unde împământenirea e imediată, chiar și când e vorba de viața practică de stat abdică lesne de la principiile a priori. Când e vorba de chineji nu mai stă teoria „de om și om“. Aci vor să oprească imigrațiunea, ei cari îndealmintrelea nu opresc imigrațiunea nimănui. Așadar și noi, când e vorba, pe alt teren, de electivitatea magistraturii, să ne întrebăm ce-ar fi ea în practică? Ar fi punerea justiției în mâna acelor deputați atotputernici cari azi țin județele ca într-un fel de arendă, împreună cu toate funcțiunile administrative. Reforma mai e apoi și republicană, pe când poporul românesc de la 'nceputurile lui e monarhic. Chiar existența sa politică cere ca el să fie monarhic, căci o republică între două mari monarhii ar fi jucăria acestora și totdauna s-ar găsi facțiuni politice în țară ce s-ar lăsa întrebuințate de străini în contra a chiar intereselor statului.

În fine, d. Al. Lahovari luă cuvântul, pentru a supune votului întrunirii o moțiune. Cu tonul său energic rezumă din nou ceea ce zisese antevorbitorii săi. D. C.A. Rosetti, care n-are un petec de pământ în țară, ne face legi de agricultură, d-nia lui, care n-a citit în viața-i o carte de drept, ne face legi de organizare judecătorească și licențiați de Paris n-au rușine de a-și pune iscăliturile sub un proiect, nu al d-lui Rosetti, ci a copilului d-lui Rosetti. D-sa, ateu după principiile revoluției ce le profesează, ne va face legi pentru organizarea bisericii. Astfel un om, până ieri fără avere, fără știință de carte, fără talent oratoric măcar, pune mâna pe-o țară întreagă și face ce-i place cu ea. Electivitatea magistraturii ar fi o calamitate nemaipomenită. Azi un partid dispune de averea noastră publică, de 121 milioane pe an. Atunci ar dispune tot partidul politic de averea noastră privată, de onoarea noastră, de tot ce e protejat de justiție.

D-sa dete apoi citire următoarei moțiuni:

În proiectele asupra electivității politice a magistraturii și a introducerii sufrajului universal în alegerea consiliilor județene, supuse la dezbaterea Camerei, adunarea vede o primejdie pentru țară și o călcare a Constituțiunii și invită opozițiunea a le combate în Corpurile legiuitoare și în genere a organiza o rezistență legală în toată țara în contra unor asemenea tendențe ale partidului de la guvern.

Adunarea votă cu unanimitate moțiunea și se despărți strigând: „Trăiască regele! Jos fanariotul!“.

❦