[16 aprilie 1882]

Nu există fără îndoială o mai mare tiranie decât cea demagogică. Nu-i vorba, nici absolutismul unui singur om nu-i vro poamă. Ș-aci te pomenești că un individ cu sistemul nervos compromis prin viții și desfrânări se constituie în reprezentant absolut al statului și-i impune ca lege fel de fel de insanități cari-i trec prin minte, făr' a ținea seamă nici de deprinderile habituale ale oamenilor, nici de necesitățile aievea ale statului. Dar la despoții din mila lui Dumnezeu se întâmplă totuși că interesul lor propriu și interesul statului sunt până la un grad oarecare identice; despotul știe că puterea statului e puterea sa proprie și deja interesul său îi impune mai multă circumspecțiune în dictarea măsurilor sale.

La demagog lucrurile stau cu totul altfel. Și el dispune de-o putere absolută, căci și demagogii sunt toți tirani și liberalismul lor e-o frază, dar interesul statului nu este identic cu al lor propriu. Ei n-au absolut nici un interes ca mașina guvernamentală să funcționeze exact și regulat; din contra, cu cât dezordinea și neclaritatea de idei va fi mai mare cu atât demagogul e mai sigur de-a rămânea sus. Și demagogii sunt aproape toți vițioși, netrebnici, lași ca caracter și nerozi ca minte — dovadă aproape totalitatea partidului roșu de la noi —, lipsiți cu totul de un complex de idei morale cari să constituie normativul unei vieți oneste și serioase, fără stăpânire pe faptele și cugetul lor, dar pe lângă aceste rele se adaogă și acela că interesele lor private și personale sunt departe de-a fi identice cu ale statului, sunt din contra opuse acestora, căci statul, cu natura sa permanentă și moralizătoare, este cel mai mare adversar al destrăbălării de idei și de instincte.

De aceea ei caută să-l sape în toate chipurile, să-i sustragă toate elementele de statornicie și de dreptate de care dispune.

Acum justiția le stă în cale.

Toate autoritățile consultate până acum s-au pronunțat în contra electivității, toate organele presei independente asemenea. Cu toate acestea o mână de demagogi susține numaidecât izbutirea acestei reforme americane, pe care nimenea nu le-a cerut-o și care-a fost inventată în coloanele „Românului“ de unul dintre reformatorii universului din cafeneaua Procope. Nu mai înțelegem până unde o s-ajungă cinismul acestor oameni cari au mereu în gură opinia publică și națiunea și cari țin mai puțin seamă decât oricine de aversiunea hotărâtă a opiniei și a națiunei în contra electivității. Fiecine simte că justiția ar deveni în chipul acesta un instrument, o proprietate privilegiată a unui partid; se simte că advocații roșii ar specula-o ca pe o marfă, că clienții acestor advocați, ce sunt și agenți electorali, ar avea privilegiul de-a câștiga procesele în contra oricui și cu toate acestea ne vin mereu cu idei a priori, a căror realizare chiar în America se dovedește a fi o nenorocire publică.

Relevăm asemenea că prin reformă se tăgăduiește un drept al Coroanei, acela de-a numi judecători după cunoștințele ce le posed, după gradul de încredere ce inspiră, precum și dreptul de-a-i depărta pe cei venali și ignoranți, drepturi ce nu se pot lua fără pericol absolut din mânile regelui.

Dar toate acestea nu împiedică pe demagogi. Republicani, după propria lor mărturisire, ei nu îngăduiesc pe rege decât pe cât timp trăiesc în realitate în republică, și-i amenință prin agenți diplomatici viața chiar din momentul în care ar vrea să-și afirme prerogativele pe cari i le asigură Constituțiunea.

❦