[13 februarie 1882]

Parturiunt montes, nascitur ridiculus mus, gem munții și se naște un șoarece.

După vântul care și-l luase „Pseudo-românul“ când făgăduia noul program al partidului său, ne așteptam la lucruri, de nu mari, dar cel puțin însemnate, la idei organice, care în adevăr să puie dezvoltarea țării pe o cale mai bună.

Când colo… ce să vezi? Cinci principii — mari și late — ne înșiră foaia guvernamentală ca program viitor al partidului roșu.

1. Dreptatea nu este așezată pe temelii.

2. Instrucțiunea în sate nu este.

3. Nu s-au îngrijat nime ca sătenii să nu fie din nou robiți prin tocmeli agricole.

4. În comune nu sunt drumuri, plantații, poliție, spitaluri.

5. Bătaia nu e bună.

Știam până acum că un program cată înainte de toate să fie pozitiv. Din negațiunile: „nu este dreptate“, „nu este instrucție“, „nu 'ngrijește nime de săteni“, „nu sunt drumuri“ nu rezultă nimic. Judiciile negative dovedesc un grozav gol intelectual, prin nedeterminarea lor infinită; se pot înmulți în infinit fără ca cineva să știe ce lipsește în adevăr. Nu e bun cutare lucru, nu cutare, nu așa, nu pe dincolo, nu și iar nu, și nimeni nu poate ști din șirul de negațiuni ceea ce ar fi în adevăr bun și folositor.

Demult am observat lipsa de idei a confraților și adeseori am avut ocazia a ne bate joc de micul bagaj de fraze cosmopolite care garnisește într-un chip atât de sărăcăcios localitățile strâmte și cranioscopic curioase în care rezidă creierii lor.

Oare acestea sunt naturi de adevărați reformatori?

Permită-ne confrații a le-o spune: semnul dumnezeiesc prin care se deosebesc adevărații reformatori de panglicarii ce vor să ia ochii mulțimii cu lucruri nouă, steaua în frunte cu care se nasc în lume este iubirea trecutului, simțul istoric. „Nu voi să stric legea veche, zise Isus Nazarineanul, voi s-o restabilesc“ — „Nu voi să ating biserica, zice Luther, voi s-o fac cum a fost“— „Voim să punem la loc bunele și bătrânele datini ale țării“ zice Matei Basarab; „Vă cer trecutul țării mele îndărăt cu Domnia ei, cu legile ei vechi, cu datinele ei“ zice Tudor cătră împăratul Turciei, și numai în trecut văd toți rădăcinile regenerării.

„Spitaluri trebuiesc în sate; abia s-au înființat câteva și nu mai ajungeau paturile“ zice „Românul“.

Da, într-un spital ați prefăcut țara, pe care, prin importul vostru de fraze, ați îmbolnăvit-o moralicește și fizicește. Spitaluri pentru bolnavii morali, temnițe, spitaluri pentru bolnavii fizici! Spitaluri pentru jertfele politicii voastre economice și sociale, căci poporul întreg e bolnav de hatârul cu care milionarizați creaturile voastre, de hatârul cu care cercetați crimele cărăturilor peste Balcani, de hatârul cu care faceți din rebelul din Ploiești pe adiutantul Maiestății Regelui. Da, spitaluri, căci acest popor nu mai crede în merit… Uzanțele principiului „facem treburi“ apucăturile viclene s-au substituit meritului. El nu mai crede în onestitate, căci malonestitatea este un titlu de înaintare, și din oameni vrednici „de pușcărie și carantină“ se compune sfatul legiuitor al țării. El nu mai crede în eroii săi, după ce eroii nopții de la 11 fevruarie sunt mari și tari, după ce trădarea și infamia s-a botezat în numele eroismului. Ați războtezat cuvintele, ați suplantat înțelesul pe care li-l dăduse secolii vieții noastre istorice, ați scornit limba păsărească în locul celei românești, ați desființat, Erostrați străini și nelegiuiți, toate vertebrele de drept, de echitate și de tradiție ale acestei străvechi și de Dumnezeu păzite țări.

Pentru voi n-a preexistat nimic înaintea voastră și puțin vă pasă de ce va exista după voi. „După voi potopul!“

Forme de guvernământ și principii nu sunt pentru voi decât niște expediente care oricare altele; le luați nu din adâncul inimei voastre proprii, ci de la alții. Noi — această foaie îndeosebi — am fost cei dentâi care am dat țipătul de alarmă în privirea stării rele a țăranului. Dar n-am uitat a cita cauzele. Cauza cea adevărată e că cea mai mare parte a păturii superpuse în acești din urmă treizeci de ani nu compensează prin merit și știință munca poporului care-i susține. Ați înzecit sarcinile acestui popor pentru a hrăni cu birul lui o seamă de plagiatori pe catedre universitare, trădători și rebeli ca ofițeri superiori, directori de drum de fier, advocați plătiți cu 30-40 de mii de franci pe an.

Ați făcut din plagiat, din nulitate, din feneantism un merit, un titlu de înaintare; i-ați dat poporului formele goale a unei civilizații străine, fără umbră din cuprinsul și bucuriile ei; ați făcut ca plebea, plebea uliților orașelor, să domnească peste nobilul popor românesc; mai mult, ați constituit privilegii pentru ca această arhiplebe pururea să rămâie deasupra.

Și nu e dreptate azi? Dar de unde să fie, când ați atins-o în sâmburele ei, în dreptul consuetudinar, parte viu, parte cuprins în codicii vechi, și ați impus legislațiuni străine?

Și azi, când ați prefăcut dreptul, obiect al datinei și conștiinței publice, în știința vastă a unor legiuiri străine, când judecătorul cată să fie om special, voiți să îndreptați justiția prin electivitate? Cei ce nu cunosc codicele să știe pe cei cari și-au făcut din aplicarea lor o misiune a vieții?

Nu e instrucțiune azi? Dar de la cine să învețe poporul? De la declasații din cari ați făcut profesori ce, având înșiși patru clase liceale, devin profesori de liceu sau de facultate?

Stă rău comuna și județul? Și mijlocul de a le îndrepta starea, consistă în sufrajul universal, în seducerea populațiunilor prin amăgitori de profesie, prin oameni cari și-au făcut o meserie din a promite marea cu sarea și a nu ținea nimic? Sunt rele tocmelele agricole?

Dar cine l-a silit pe țăran să se tocmească decât sarcinile impuse de stat, de comună, de județele cu self-guvernmentul lor plătit și compus din simpli postulanți? Și azi — spre îndreptare — voiți să desființați libertatea tranzacțiunilor, stipulând tocmai contrariul unicului principiu de drept care domnește în materie de când lumea? Principiul tuturor legislațiunilor de când i-a venit în minte unui legiuitor să dispuie ceva e că absolut libere sunt tocmelele, dar făcute odată, îndeplinirea lor e obligatorie. Voi întoarceți principiul pe dos și ziceți: Tocmelele nu sunt libere, se vor face cum zic eu, iar îndeplinirea lor rămâne la discrețiunea fiecăruia. Cum o vrea și de-o vrea o face.

Și acum, după ce toate espedientele și panglicăriile s-au înfundat, vine „Pseudo-românul“ și proclamă că „Partida națională și liberală culpabilă este“ „Pentru relele în instrucțiunea publică sunt răspunzători toți membrii partidei naționale și liberale“ c-un cuvânt de toate relele economice, sociale, igienice chiar, e răspunzător și culpabil partidul roșu. Culpabil!

Culpa presupune știință și premeditare. Prea sunt ignoranți, prea neînsemnați membrii partidului roșu, pentru a fi culpabili in publicis. Singura lor țintă a fost de a se îmbogăți, de a-și crea sinecure și averi; ei n-au avut nici o însemnătate politică, prin urmare nu culpabili, ci greșiți sunt. Greșalele însă în politică sunt, după cum zic francejii, crime; căci în urma lor sufăr milioane de oameni nevinovați, se 'mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se 'ntunecă pentru zeci de ani înainte viitorul ei.

❦