[14 februarie 1882]

Credem necesar a reveni asupra revistei „Românului“ de care am vorbit în numărul de ieri, căci e plină de învățăminte pentru oricine știe să descifreze frazele apocaliptice ale acestui ziar.

Confratele nostru, ocupându-se de reformele și îmbunătățirile pe care partidul său trebuia să le introducă, dar pe cari nu le-a introdus, aruncă această acuzație cel puțin neașteptată:

Vinovați pentru mănținerea acestei ucideri morale a națiunei, pentru cești șase ani din urmă, sunt senatorii, deputații și guvernul partidei noastre.

Da, puneți-vă cenușă pe cap, bateți-vă pieptul, strigați: Mea culpa, căci culpabili sunteți, le zicem și noi care-i vedem la lucru de atâta vreme. Da, sunteți culpabili, și e bine că o recunoașteți înșivă în cele din urmă, căci niciodată prestigiul justiției n-a fost mai compromis, niciodată administrațiunea n-a fost mai slabă și mai coruptă, instrucțiunea publică mai părăsită, prevaricațiunile mai dese, jafurile, tâlhăriile și omorurile mai numeroase, țăranul mai sărăcit și mai mizerabil, nivelul moralităței publice, în fine, mai scăzut.

Caine, ce ai făcut pe Abel? suntem în drept a vă întreba. În timp de șase ani de când țineți puterea în mână ce ați făcut cu acest popor pe care l-ați momit întotdauna cu fraze sforăitoare și care nu v-a întrebat niciodată de unde ați venit și unde vă duceți? Să v-o spunem noi, căci epoca răfuielei a sosit, o anunțați voi înșivă cu spaimă, ca păsările sălbatice ce țipă speriate de apropierea furtunii.

Apostoli ai unui liberalism înșelător, ați falsificat simțul națiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreșit că a promite e nobil, a-și ține cuvântul e burghez. Patrioți fățarnici, v-ați prefăcut că vărsați lacrime pe nenorocirile poporului și, îndată ce ați ajuns la guvern, cea dântâi grije a voastră a fost de a arunca sorții pe cămașa lui și de a vă împărți funcțiunile și grasele sinecure, căci niciodată nu v-ați gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesățioase. Ați întreit dările săteanului, l-ați executat cu dorobanțul și i-ați vândut cenușa din vatră, l-ați bătut și torturat prin subprefecții și agenții voștri și astăzi pozați în apărătorul lui; căci interesul vostru este să întrețineți necontenit zâzania între proprietar și sătean. Aroganți în cuvinte, când a fost vorba de fapte ați îngenuncheat înaintea străinului și i-ați oferit fața fără să vă gândiți că palma aplicată pe dânsa o resimțea țara pe obrazul ei. Cu gura plină de principii mari, n-ați neglijat niciodată micele voastre interese și, de șase ani, prezentați țării spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadență; îmbuibați însă nesatisfăcuți, vă certați unii pe alții, vă acuzați între voi de imoralitate, vă aruncați în față epitetele de cumularzi și concesionari — toate acestea în ochii națiunei uimită de atâtea turpitudini!

Ați comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere un compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârșire sentimentul onestității între cetățeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o națiune coruptă este o națiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi până mâine în milionari, fără să poată a-și explica misterul acestei extraordinare schimbări.

Cetățeanul onest și-a zis atunci cu descurajare că secretul avuției nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repețit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficțiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lățit, cangrena a cuprins parte din corpul social, și astăzi amenință să prăvălească națiunea în prăpastie.

Vă trebuie satirici ca Juvenal și ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântați. Ați batjocorit întotdauna libertățile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci ați introdus tirania mediocrităților patente, ați înființat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea județelor, spre a le exploata și jefui. Aceia din voi cari au rămas onești au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunța națiunei indignate.

Acum vă uitați fără voie în urma drumului parcurs și, ca femeia lui Loth, rămâneți împietriți de groază. Vă întrebați singuri fără să vă gândiți că întrebarea ce vă faceți este condamnațiunea voastră:

„Dreptatea este ea oare bine așezată pe puternice temelii?“

În loc de a-i așterne „puternicele temelii“ de cari vorbiți ați voit să-i clădiți un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.

„Instrucțiunea publică în sate stă în față și cea din orașe bolnavă este“ ziceți acum. A cui e vina? Unde vă sunt socotelile, unde vă este solicitudinea pentru țăran, „temelia casei“ solicitudine de care faceți atâta paradă în cuvinte făr' a o traduce niciodată în fapte? Numărați printre voi proprietari mari, capitaliștii de frunte, oameni înavuțiți din sudoarea poporului: unde le sunt localele de școale construite, bisericile reparate, binefacerile răspândite pe seama populațiunilor rurale? Acestea le lăsați pe sarcina „conservatorilor“ a „sincerilor reacționari“ Ciocoi! ciocoi! mai străini în patria voastră decât lepădăturile Fanarului!

„Îngrijit-au, vă mai întrebați, proprietarii cei liberali, prefecții, subprefecții, deputații și senatorii, conform art. 8 al legei rurale, despre pământurile celor morți fără copii și cari sunt furate de către primari, notari și notabili răpitori ai dreptăței sătenilor.“

„Îngrijit-au de dreptul săteanului la pădure, de hotărnicie și de împietruirea islazurilor.“ Întrebați-vă, căci noi v-am făcut de mult aceste cestiuni. În loc să înțelegeți însă nevoile săteanului, în loc să-l instruiți și să-l luminați asupra adevăratelor lui interese, în loc să-l ocrotiți și să-l ajutați, l-ați asmuțit, prin circulări perfide, în contra proprietarului, făcându-l să creadă, în naivitatea lui, că nu mai are trebuința să muncească pământul, căci d. Ruset îngrijește de fericirea lui. Și, lucrul neauzit: în numele nu știm căror principii, ați amenințat pe funcționarii publici cu destituire dacă vor continua să aplice legea votată de Corpurile legiuitoare și sancționată de capul statului!

Lăsați țăranul în pace, căci progresul nu se improvizează prin comoțiuni violente. El este opera înceată și înțeleaptă a timpului.

Țara v-a făcut experiența în decurs de șase ani și a văzut că n-ați învățat decât a vă rotunji averile pe spinarea ei. În această privință dibăcia voastră va fi o tristă lecțiune pentru generațiunile viitoare.

Dacă vă va face bilanțul, el va fi scurt și dureros: mizerie înlăuntru! umilință în afară!

Duceți-vă de unde ați venit!

❦