[15 august 1882]

„Națiunea“ ne cam ia a nume de rău că am reprodus din ziarele germane impresia pe care actualul ministru de esterne o face asupra sferelor dominante din Viena, Pesta și Berlin. În realitate însă vina noastră e? Cine-i pune pe prietini să scrie atât de lăudăros despre noua noastră Escelență? Sau crede „Națiunea“ că e de prisos de-a cunoaște opiniile unei străinătăți direct interesate în privirea schimbării noastre ministeriale? Dimpotrivă, în loc de-a fi pricină de supărare, credem că am făcut foarte bine a reproduce acele impresii, pentru a da ocazie presei guvernamentale de a-și reafirma credințele și programa în cestiunea dunăreană. Noi nu luăm responsabilitatea celor produse de ziare străine: relata referimus, cele scrise le copiem și noi pe românește, și rămâne cu totul la apreciația cititorului din țară dacă le găsește conforme cu adevărul local au ba. Câteodată asemenea corespondențe ne descopăr în adevăr lucruri cari ar fi păcat să se piarză pentru posteritate, căci uneori „știe satul ce nu știe bărbatul“, află corespondentul mai mult decât aflăm noi. Apăruse odinioară o broșură în Germania, picantă, plină de interes dramatic și de maliție. N-ar fi fost păcat ca foile române să nu ia notiță despre broșura d-lui Erdmann baron de Hahn? Tot așa precum „Românul“ reproducea atunci pasaje scrise de un străin, ne luăm și noi permisiunea de-a reproduce impresiunile foilor germane, ba le dăm o importanță chiar mai mică de cum le dădea „Românul“ citațiunilor din acea broșură. Noi nu comentăm tale-quale, cu istoria cam naivă despre rechizitele de la Creditul funciar, așa prietinoase și cam nătânge cum sunt, le redăm și noi cititorilor noștri.

„Românul“ face mai mult; el dezminte foile germane prin citate autentice ale ministrului nostru de esterne, care fără îndoială sfărâmă în mod victorios aserțiunile foilor germane. Noul nostru ministru e cunoscut în toate ca un om de o rară consecuență, care nu se abate nici câtu-i negru sub unghie de la ceea ce-a statuat; prin urmare ne putem întemeia pe deplin pe ceea ce-a zis odată.

Fără voie ne aducem aminte însă de o serie de incidente, foarte comune în țara noastră. Există un om care scrisese pascuiluri în contra Coroanei. A fost decorat cu Bene-Merenti. Un altul vedea o prăpastie între tron și țară; prăpastia e acoperită cu desăvârșire de-un portofoliu ministerial și de-un directorat de bancă. E ciudat — dar consecuențele și principiile sunt cam fragile în țara noastră.

Spre a nu trece de părtinitori reproducem tot aci unele informațiuni cari i se trimit „Gazetei generale“ din Augsburg, tot în privirea noului cabinet. Se poate că tema, tratată cum e mai jos, să convie mai mult confraților noștri.

Iată acele informațiuni:

Numirea d-lui Dimitrie Sturza la Ministeriul de Esterne se tratează de presa austro-ungară într-un mod care are nevoie de-o rectificare, cel puțin întru cât privește aserțiunea foilor din Pesta și Viena, că chemarea sa la ministeriu ar fi semnalând o întoarcere a României în cestiunea dunăreană. Căci, deși nu se poate contesta că simpatiile personale ale lui Dimitrie Sturza pentru Germania și Austro-Ungaria ne dau o garanție că noul ministru de esterne își va pune silințele de-a favoriza cu toată puterea bunele relațiuni cu marile puteri ale Europei centrale, totuși am exagera influența unui singur om dacă am admite că poate avea o influență determinantă asupra atitudinei guvernului într-o cestiune de principiu, la a cărei tratare ministeriul Brătianu a făcut majorității parlamentare toate concesiile cerute. Dar totuși e un mare avantaj ca astăzi portofoliul Esternelor să fie în mâinile unui om politic carele, fiind o capacitate eminentă pe terenul economic și financiar, posedă o judecată îndestul de nepreconcepută pentru a dezaproba părerile acelei direcțiuni șoviniste care uită cu totul, asupra cestiunii politice a Dunării, puse în avanscenă, valoarea reciprocității de politică comercială dintre România și învecinata Austrie. Afară de asta, Dimitrie Sturza, care și-a 'nceput cariera politică în rândurile conservatorilor, face parte, ca și Aurelian, ministrul Instrucțiunii, din aripa moderată a naționalilor liberali, încât mirarea acestor doi în cabinet se poate considera ca un progres spre bine. Chițu, care fusese viceprezident al Camerei înainte de-a fi numit ministru, e dintre amicii intimi ai lui C.A. Rosetti și de aceea e de așteptat că va face tot ce-i va sta prin putință pentru ca să favorizeze, în noua sa poziție, planurile de reformă ale vechiului său protector. Cât despre Rosetti, se pare că s-ar fi restabilit între el și Brătianu, cel puțin în parte, vechea înțelegere. Aceasta o deduc din textul proclamației pe care Rosetti o adresează alegătorilor și prin care conducătorul parlamentar al naționalilor liberali arată că retragerea sa de la Ministeriul de Interne, la începutul lui ianuarie, precum și depunerea mandatului său de deputat e motivată prin opozițiunea ce s-a făcut planurilor sale de reformă. Despre o retragere din viața politică nu e nici vorba în manifestul publicat în „Românul“. Nu se știe dacă restabilirea, concordiei între cei doi mai eminenți oameni ai partidului guvernamental se întinde și asupra proiectului patronat de Brătianu, combătut de Rosetti, de-a disolva Camerele.

După cât se vede, ceea ce unii strică alții dreg.

❦