[17 august 1882]

Ni se pare că vorbim destul de limpede pentru oameni cu mintea normală ca să fim înțeleși și să nu se substituie cuvintelor noastre alt senz decât acela pe care li-l dă lexiconul, graiul viu și convenția mutual stabilită între oamenii ce vorbesc aceeași limbă.

Cu toate acestea „Românul“ nu se sfiește a ne atribui următoarea idee:

Partida conservatoare voiește mai presus de orice o stare de lucruri în care mulțimea să fie dedesupt și puținii deasupra; ea dorește ca clasele de jos să nu se ridice la o viață mai largă și mai deplină și privirile ei se întorc cu iubire la starea de lucruri ce domnea în trecut.

E adevărat că am afirmat și afirmăm că o societate bine constituită și sănătoasă cată să aibă forma unei piramide. O lopată de grâu aruncată în vânt, când recade la pământ, ia această formă, cea mai sigură pentru durata ei. Dacă ar lua forma unui cub sau al unui cilindru ar cădea la cea întâi suflare de vânt. Astfel și cu un popor și cu un stat. Pe cât timp Roma era înconjurată de sate cuprinse de țărani, pe cât timp baza ce purta această cetate era largă, Roma a cucerit pământul; când însă Lațiul și Italia s-au pustiit, când întreg poporul s-a prefăcut în politiciani care cereau panem et circenses de la guvern, subzistența din banul public, piramida era întoarsă cu vârful în jos, toți domneau și nimeni nu muncea, și Imperiul a căzut în fața unor popoare barbare, dar mai drepte, mai sănătoase, mai firesc organizate decât poporul roman în decadență.

La atâta însă se mărginește afirmarea noastră, la principiul că numărul celor ce muncesc pentru a produce trebuie să fie, spre binele lor și al societății întregi, infinit mai mare decât numărul negustorilor de vorbe și negustorilor de marfă chiar; că producțiunea păstrează intactă sănătatea și puterea musculară a unui popor; că în puterea lui musculară consistă secretul tinereții lui, siguranța de-a rămânea o rasă sănătoasă de oameni. Azi nu mai e îndoială că orice om care părăsește munca musculară pentru cea intelectuală e condamnat cu toată siguranța în coborâtorii săi la degenerare și la pieire. E statistic constatat că munca aspră, exercițiul continuu al puterilor fizice asigură pentru totdauna existența unui popor, asigură viitorul și propășirea lui, pe când fuga de plug, ocolirea soiurilor grele ale muncii aduce cu sine degenerarea musculaturii, dezvoltarea anormală a sistemului nervos, o înclinare spre desfrâu și plăceri, nimicirea gradată a puterilor de reproducțiune, neuropatie și anemie, în fine stingerea rasei, adesea în condițiile cele mai rușinoase.

Cu aceasta n-am zis însă ca clasele muncitoare să nu fie libere, să nu aibă putința de a se ridica. Oricând trebuie să existe putința pentru om de a urca prin muncă și merit ierarhia socială, care n-ar trebui să fie decât o ierarhie a muncii.

Dar să ne-nțelegem: prin muncă și merit. Nu prin esploatarea muncii altora, nu prin speculă, nu prin șarlatanerie politică, nu prin tripotaj și joc de bursă. Când luăm însă la rând așa numiții dezmoșteniți ai partidului roșu cari au devenit milionari, nu vom afla unul singur care să se fi îmbogățit prin muncă. Ce-a muncit, ce-a produs Carada pentru a fi milionar? Nimic, a fost copil de casă al d-lui C.A. Rosetti — unicul merit, a vândut țuică din viile d-lui Brătianu — singura muncă. Acestea nu sunt titluri suficiente pentru diurne de câte 70.000 franci pe an ce le primește acest onorabil din partea statului român. Așadar statul a devenit din partea unei societăți de esploatare obiectul unei spoliațiuni continue și acești oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă și merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câștigate prin alegeri, prin frustrarea statului cu sume însemnate. Acești dezmoșteniți, departe de-a-și câștiga o moștenire proprie pe pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură moștenirea altora, alterează mersul natural al societății, se substituie prin vicleșug și apucături meritului adevărat și muncii adevărate, sunt o reeditare în formă politică a hoților de codru, instituind codri guvernamentali și parlamentari.

Ierarhia muncii se constituie, prin chiar natura ei, în piramidă. La zece mii de oameni învățați pe toate terenele se naște un Darwin sau nu Buckle ca vârf al piramidei; din sutele de mii de soldați ale unei armii mari se alege un Moltke, ale căror servicii se răsfrâng apoi asupra întregului. Această ierarhie firească o susținem și noi.

Ceea ce însă numiți d-voastră „o ridicare din ce în ce mai mare a claselor care au fost dezmoștenite de toate drepturile“ este nu o înmulțire a cunoștințelor și a puterii de muncă a acestor clase, ci, din contră, amăgirea lor prin fraze politice și „o ridicare din ce în ce mai mare“ a unor panglicari cari nu fuseseră dezmoșteniți de nimic, pentru că de moștenirea ce-a adus-o din țara turcească au căutat să se dezbere, prin săpun și pieptene, nu s-o păstreze. În locul ierarhiei muncii ș-a meritului s-a introdus ierarhia vicleniei stupide și a apucăturilor maloneste. Un bandit ca cuviosul Simion, o vulpe vânătoare de diurne și afaceri tăinuite cum e Carada, jucători de bursă și nulități cărora natura, drept compensație a stupidității lor, le-a dat perfidia și instinctul necinstei, iată clasele ce le-ați ridicat din ce în ce mai sus.

A existat în lume un stat care-a apus după o viață de șapte mii de ani — Egipetul. Înlăuntrul anticității deja Egipetul era o anticitate proprie, și Homer putea vorbi de ea cum noi azi vorbim de Homer. Egiptenii erau cunoscuți pentru înțelepciunea, pentru spiritul lor de adevăr și de dreptate. Unui popor care-a existat șapte mii de ani d' a rândul nu i se poate tăgădui o calitate: arta de-a guverna. Cel puțin ar fi absurd a i-o tăgădui după o probă continuă de atâtea mii de ani. Egiptenii erau asemenea cunoscuți ca poporul cel mai conservator al anticității. Ei au voit să eternizeze pentru urmașii din veacurile viitoare într-o icoană de piatră secretul lungii lor vieți pe pământ și au zidit — piramidele. Viața altor state comparată cu a Egipetului este ca viața unei muști comparate cu a unui om, ca traiul unei buruieni comparat cu a unui stejar. Statul egiptean era ierarhic. Nu este exact ceea ce afirmă unii, că oamenii nu puteau trece din castă în castă. Din contra, putința de-a trece era asigurată — dar numai meritului și muncii. State demagogice, cari nu țin seamă de ierarhia naturală a meritului și a muncii și cari, din contra, află mijloace de-a privilegia înaintarea feneantismului și sterilității oamenilor vicleni și malonești, răsar și pier, fără înflorire, ca plantele criptogame.

Dacă dar secretul pentru existența unei rase este păstrarea calităților ei musculare, secretul vieții lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului.

❦