[15 decembrie 1882]

Pe când la noi în țară atenția publică e absorbită de fenomenele de corupție și de cădere, ce le prezintă un partid în disoluțiune, ale cărui miasme se răspândesc, umplând spiritele cele mai bune de slăbiciune și de îndoială, în afară de marginile țării noastre se pregătesc lucruri proprii a da o altă față Europei.

Deși, până mai ieri, se știa de toată lumea că relațiile dintre Germania și Austro-Ungaria sunt bune, că, în aproape toate cestiunile esterioare, aceste puteri merg mână 'n mână, totuși nimeni nu cunoștea mai de aproape natura acestor relații, nu știa dacă ele consistă într-un consimțământ de mai nainte stabilit asupra tuturor cestiunilor ce s-ar putea ivi în urma Tractatului de la Berlin sau dacă ele mergeau mai departe, constituind o alianță adevărată, fixată prin documente autentice.

Ocolul pe care d. de Giers, ministrul de esterne al Rusiei, l-a dat — în afaceri de familie — Curților Europei au dat însă ocazie la o sumă de descoperiri cari au început a neliniști spiritul public și a dovedi că situația politică e plină de furtună și de pericole.

Imediat în urma plecării sale din Germania, unde fusese foarte bine primit și avuse o întrevorbire cu principele de Bismark, o foaie acreditată, ale cărei inspirațiuni se datoresc oficiului de esterne, a afirmat că înțelegerea între Austria și Germania nu este numai un fel de acord în privirea intereselor comune, ci e stabilită în scris prin act autentic.

Austria n-a prea fost mulțumită cu enunțarea aceasta publicistică, căci, când un lucru se întâmplă în taină și e menit a rămânea tăinuit, descoperirea nu poate fi decât neplăcută, mai ales când ea e de natură a da loc la esplicațiuni între două puteri de o potrivă și rivale cum e Austria și Rusia. Cu toate acestea, în momentul întâi știrea aceasta era de natură a liniști lumea financiară și politică. Oricât de puternic ar fi imperiul de la nord, nu poate risca un război în contra celor două mari puteri ale Centrului Europei. În contra uneia din ele chiar succesele ar fi neînsemnate și pierderile mari; în contra amândurora Rusia ar rămânea învinsă.

Dar numaidecât se ivi o altă știre care slăbi în mod considerabil efectele celei dentâi. „Gazeta de Colonia“ comunică condiția de căpetenie pe care se întemeiază alianța austro-germană. Nu în orice caz era valabilă și obligatorie pentru amândouă părțile. Numai atunci când una din aceste două puteri ar fi atacată din două părți, cealaltă e obligată a-i veni în ajutor. Dacă atacul s-ar întâmpla numai dintr-o singură parte, cealaltă aliată e liberă în acțiunea ei și poate decide orice crede că ar fi practic pentru dânsa. Cheia acestei convențiuni pare a fi următoarea: după încheierea Tractatului de Berlin, Germania a prevăzut posibilitatea unei alianțe ruso-franceze, pe când Austria, care, prin ocupațiunea Bosniei și Herțegovinei, iritase în grad mare susceptibilitatea Rusiei, putea să presupuie că această din urmă va apela și la Italia. În decursul politicei sale de unitate, Italia a cam perindat alianțele; ea a câștigat Lombardia prin alianță franceză, Veneția prin cea germană; se putea deci presupune că, pentru a câștiga Triestul și Trentinul, nu va fi surdă la propunerile Rusiei.

Cum însă ar ieși alianța austro-germană, calculată cazuistic pe aceste eventualități de mai nainte determinate, dacă Germania n-ar avea a face decât cu Franța și nu cu Rusia, dacă Austria n-ar avea în contră-i decât Rusia și nu Italia? Aceasta a fost întrebarea gravă ce s-a născut în urma descoperirii de mai sus și care a imprimat înțelegerii un caracter și mai problematic. Abia se pusese în avanscenă aceste amănunte asupra înțelegerei austro-germane și se născuse siguranța că în ea nu mai e loc pentru un al treilea, când ni se dete un nou signalment al ei: nu este încheiată decât pe cinci ani; s-a stabilit la 1879 și espiră în octomvrie 1884.

Toate aceste descoperiri la un loc au făcut a se presupune că evenimentele la cari ele se referă se apropie, o presupunere întărită încă prin înarmările Rusiei, prin crearea de nouă drumuri de fier strategice spre marginea Poloniei, prin întărirea granițelor ei. În fine, zilele din urmă secretarul cel mai intim al princepelui de Bismarck, fiul său, contele Herbert, a sosit la Viena cu depeși pentru ambasadă și pentru contele Kalnoky. Acest din urmă eveniment caracterizează pe deplin gravitatea situațiunii. Va fi avut a aduce admonițiuni Austriei de-a nu se încrede în asigurările de pace ale Rusiei și de a se pregăti repede în vederea unui apropiat război? Acesta se presupune c-ar fi cuprinsul misiunii sale, căci același sfat l-au repetat foile germane la adresa Italiei, căreia i-au făcut grave imputări pentru că n-a creat căi ferate strategice și nu e îndestul de preparată pentru ofensivă când ar veni momentul de a-și ținea cuvântul cu care a intrat în alianța austro-germană.

E curios ca în preziua unor evenimente, ale căror urmări sunt aproape incalculabile, cei ce ne guvernează să nu aibă alte griji decât de-a semăna dezbinarea și neliniștea prin propuneri de reformă constituțională. Oamenii aceștia, care-n fiece zi inventează un nou teren pentru aplicarea maniei lor de înnoire și prefacere, par a voi să amețească țara, s-o preocupe atât de mult cu luptele dinlăuntru încât, în cazul unor complicațiuni esterioare, să nu știe unde-i e capul.

N-ar fi oare bine ca primul ministru, în loc de-a se preocupa de prefacerea colegiilor și de electivitatea magistraturii, să aibă ochii ațintiți asupra celor ce se petrec în afară și să recomande amicilor săi politici nu numai cumpăt, dar chiar o renunțare momentană la planurile lor de reforme demagogice?

❦