ROȘII DIN PARIS

[12 decembrie 1882]

Următoarele rânduri le reproducem dintr-o foaie străină și anume „Wiener Allgemeine Zeitung“:

Consiliul radical roșu din Paris face adeseori demonstrațiuni politice, dar cată să-i dăm oarecare dreptate dacă discută din când în când cestiunea prefecturei poliției, căci în privința aceasta Parisul se află într-o stare excepțională, ce nu întâlnim nici într-o țară europeană, afară doară în Turcia și Rusia. Poliția prefecturei e un stat în stat, ba și mai mult. La 12 aprilie 1881 președintele actual a Camerei a zis în ședință publică despre prefectul poliției: „Acest funcționar poate, după plac, a se substitui șefului său ierarhic (ministrului de interne) și chiar autorității guvernului“. Albert Gigot, ca prefect, a dat o circulară în care a recunoscut expres că „poliția poate numai cu multă greutate să observe dispozițiunile legei (!) privitoare la apărarea libertăței personale“. Un alt prefect de poliție de mai nainte mărturisește că, „deși însuși este legist, totuși în cele din urmă s-a deprins de a nu-i mai păsa de legalitate“. Poliția prefecturei e suverană, împiedecând și mersul justiției chiar în cazuri importante criminale. Astfel s-a întâmplat că scandaluri publice ce preocupau tot orașul, n-au ajuns înaintea tribunalului. Nici chiar prefecții cunoscuți ca republicani n-au permis măcar un control oficios asupra faptelor lor. Din aceste cauze consiliul comunal adeseori a voit să refuze cele 23 milioane pentru întreținerea prefecturei poliției, cerând desființarea sau reorganizarea poliției. Câte cheltuieli nu se fac aci despre cari nu se dă nici o socoteală, căci nici nu pot fi justificate? Să ne aducem aminte de prefectul de poliție Leon Renault; de procesul Cissey-Yung și de tot spionajul de atunci, plătit în timp de mai mulți ani și aceasta numai pentru niște intrigi nedemne și infame…“

❦