[15 ianuarie 1882]

„Românul“ nu are cuvânt, ni se pare, când ironizează întrunirile atât de importante ale proprietarilor de la Iași. După ce am tradus o sumă de legi din franțuzește, am ajuns în fine a ne ocupa și de organizarea muncii reale și se 'nțelege că vederi cari ar avea de țintă modificarea raporturilor vechi cată să turbure în mare grad opinia publică. Numai acele sunt legi adevărate cari modifică o veche sau o greșită ordine de lucruri și numai ele sunt în stare a agita în adevăr cugetarea și voința unui popor.

Două serii de idei sunt chemate a agita adânc opinia publică din țară: 1) organizarea muncii agricole; 2) crearea și apărarea muncii industriale; amândouă de-o valoare egală, chemate a asigura existența națională a statului nostru în contra primejdiilor politice ce pot veni din nord-estul Europei, a cotropirii economice ce poate veni din Apus.

Iată idei vrednice de-a agita pe români, dar vrednice și de-a-i uni, pentru a căuta soluțiunea cea mai practică și mai patriotică totodată.

Degeaba foaia guvernamentală încearcă a ne face pe noi românii mai răi decum suntem; în fundul inimei, de câte ori e vorba de interesele țării, ne putem uni, adesea chiar și roși cu albi și albi cu roși.

Dacă pe d-nii ce ne-au guvernat șase ani de-a rândul nu i-ar fi mâncat sărăcia în opoziție și nu s-ar fi prea îndulcit de foloasele materiale ale puterii, nici când lupta n-ar fi fost atât de înverșunată precum a fost. Și, drept mărturisind, nu sărăcia anterioară a roșiilor ne-a supărat vreodată, nici măcar apetiturile lor de avere. Invidie de milioanele Caradalelor n-am simțit niciodată, așa să ne ajute Dumnezeu! Dar ceea ce am cerut era o compensație pentru aceste foloase: munca intelectuală, studiu serios al trebuințelor țării, punerea în armonie a marilor interese agricole, crearea muncii industriale. În loc de aceasta ne-am pomenit cu diletantismul economic și social al d-lui C.A. Rosetti, cari-au ridicat protestări în toată țara.

Să începem cu cestiunea agrară.

Cestiunea raporturilor între proprietatea mare și cea mică nu e pur și simplu economică, ci amenință a degenera în cestiune națională, de existență chiar pentru statul nostru și pentru naționalitatea română.

Țăranul, în Moldova mai cu seamă, sărăcește și scade la număr, iar urmarea acestei stări de lucruri, ce se putea prevedea cu siguranță matematică, e că și proprietarii mari dau îndărăt, că moșiile încap pe mâni străine și împreună cu ele influența determinantă asupra sorții istorice a acestei țări. Stările de lucruri din Moldova de nord cată să fie înspăimântătoare. În Dorohoi, județ puțin populat, au murit într-un singur an (1877) cu 1126 țărani mai mult decum s-au născut, în Botoșani cu 300, tot astfel în Iași, în Suceava, pe când în aproape tot restul țării populația rurală e 'n continuă creștere. Vlașca, Râmnicu-Sărat, Ialomița, Ilfovul prezintă chiar foarte însemnate sporiri. Oare nu se va mira orice om aflând că în județul Brăila populația rurală crește cu 2500 inși pe an pe când în învecinatul Covurlui această creștere se urcă abia la 900?

E știut apoi că suflarea cuceritoare a Miezenopții e mai tare spre Moldova. Ce sâmbure de rezistență ar putea prezenta în contra vreunei călcări o țară compusă din proletari agricoli, proletari negustorești, precum e marea majoritate a evreilor și o mână de boieri cufundați în datorii?

Cu toate acestea moldovenii sunt mai buni agricultori decât muntenii. Dar ce folos? Raporturile sunt în adâncul lor nesănătoase, între popor și clasele dirigente s-au întrepus o întreagă rasă sterilă de mijlocitori, care ruinează și pe unii și pe alții, înzestrată cu toate instinctele rapace ale lipsei de patrie și ale lipsei de tradiții. Când ne-aducem aminte de starea de odinioară din Moldova, când proprietari și săteni nu erau oameni deosebiți, ci vechi prietini neam de neamul lor, cu raporturi întemeiate de amândouă părțile pe-o absolută bună credință, și le comparăm apoi cu procederile vestitului Uhrinovski și vedem țara plină de arendași și proprietari evrei, ni se face silă și… scârbă de-o cădere atât de cumplită. Ajunsese lucrurile că întindeau jidanii oameni bătrâni și cinstiți la pământ și le scuipau în gură!! Aceasta sub un guvern liberal, sub legi liberale, în județul cel mai roșu din Moldova, în Dorohoi.

Această stare dinlăuntru nu poate ținea înainte căci, afară de neajunsul ei în sine, mai cuprinde mari primejdii politice.

Prin ea se agravează primejdiile de dinafară, cari rămân necontenit atârnate asupră-ne. Să nu vorbim de curentul de cotropire politică din partea slavilor, de cari suntem împresurați din toate părțile; acesta e cunoscut îndeajuns și viu în conștiința oricui. Un altul, de cotropire economică, vine despre Apus, de care putem vorbi mai liber, pentru că el nu ne poate strivi decât numai cu complicitatea ignoranței și a inepției noastre, pe când, întâmpinându-l cu puteri organizate, el ar fi mai mult binefăcător decât stricăcios. Acest curent cată să-l caracterizăm asemenea, căci, dacă cel dintâi devine periculos din cauza slăbiciunei noastre, al doilea contribuie a ne slăbi și mai mult și a face din poporul nostru un popor inept, incapabil decât de salahorie agricolă.

Nu mai e azi îndoială asupra țintei a o seamă de politici germani de-a preface Orientul într-un teren de colonizare și a abate spre el superfluența de populațiune care merge azi să alimenteze puterea de producere a Statelor Unite. Astfel cel mai genial dintre economiștii germani, Friedrich List, în „Sistemul său național de economie politică“ (Cartea IV, cap. 4), după ce propune diferite mijloace pentru a pune mâna pe întinderile meridionale ale Americei, nu uită nici țările noastre.

Aceeași politică, de colonizare, zice List, ar trebui să se urmeze în privirea Orientului, a Turciei europene, a țărilor Dunării de Jos. Germania are un interes nemărginit de-a vedea domnind în acea regiune siguranța și ordinea și emigrația care se va 'ndrepta în acea parte e cea mai lesnicioasă pentru indivizi și cea mai folositoare pentru națiunea germană.

Cu de cinci ori mai puțini bani și timp decum costă transportul pe malurile lacului Erie, un locuitor al Dunării de Sus poate merge în Moldova ori în Țara Românească sau în Serbia sau pe țărmul de sud-est al Mării Negre. Ceea ce-l atrage de preferință cătră Statele Unite e marele grad de libertate, de siguranță și de ordine care domnește acolo. Dar în situația în care se află Turcia nu va fi cu neputință statelor germane ca, în înțelegere cu Austria, să opereze în starea socială a acelor locuri îmbunătățiri cari să nimicească piedecile colonilor germani, mai cu seamă dacă guvernele vor fonda companii de colonizație, la cari vor participa ele însele și cărora le-or da un sprijin stăruitor. E dar în interesul statelor asociate ca Austria să faciliteze cât se poate de mult negoțul de tranzit pe Dunăre, ca navigația vapoarelor de pe acest fluviu să ia o mare activitate și ca spre acest sfârșit să fie susținută cu vigoare de către guvernele Germaniei.

Tot astfel profesorul Roscher, autorul mai multor volume de economie politică cari servesc de cărți de studiu la mai toate universitățile Germaniei, zice:

Emigranții noștri cari se duc în Rusia, America, Australia, Algeria sunt pierduți pentru patria lor, devin clienți și furnizori ai altor popoare, cari sunt adesea rivali și vrăjmași nouă. Altfel s-ar petrece lucrurile dacă emigranții germani s-ar duce să se așeze către alte colonii germane în localități fertile și mai de tot pustii ale Ungariei, în provinciile poloneze ale Rusiei, în acele regiuni ale Turciei menite de-a fi într-o zi moștenirea Germaniei. Fără îndoială nu s-ar putea să se invite emigranții ca să Populeze acele regiuni decât când terenul va fi pregătit. Ei trebuie să afle acolo garanțiile legale în toată întregimea: mai cu seamă dreptul de proprietate, libertatea personală, religioasă și, dacă nu libertatea politică, cel puțin libertatea comunală.

Ar trebui ca nu numai germanii să fie în număr considerabil, dar populațiunea locală să nu posedeze în același grad dezvoltarea politică și sentimentul național. Altfel, după puțin timp am vedea că emigranții se dezgermanizează.

Cititorii noștri își vor aduce asemenea aminte că, în iulie 1881, a apărut în „Berliner Boersen Courrier“ un lung articol, care dădea următoarele curioase amănunte și sfaturi:

Muncitorul român — zicea foaia berlineză — e de-o lene estraordinară după ideile noastre; îmblă trândăvind îndată ce-a câștigat prin muncă scurtă subsistența lui pe mai multe zile… O concentrare a colonizațiunii germane nu se va putea organiza și recomanda din partea statului decât atunci când guvernul român s-ar hotărî mai întâi de-a da coloniștilor germani avantajele corespunzătoare. Între aceste avantaje numărăm mai întâi înlesnirea emigrațiunii spre România prin reducerea cheltuielelor de transport. Guvernul român nu numai c-ar trebui să reducă pe căile sale ferate taxele de călătorie la ½ sau ⅔, ci prin anume convențiuni cu Austria ar trebui să obțină și de la ea reducțiuni. Afară de aceste sacrificii financiare sunt de trebuință măsuri pentru protecțiunea coloniștilor germani în România. E din nenorocire adevărat că, antipatia instinctivă contra unei inteligențe superioare ar da loc la escese varii. Contra acestor escese cată a se lua din capul locului garanții pentru protegerea eficace a coloniilor. Numărul consulilor germani în România cată să se 'nmulțească, în mod considerabil.

Genialul List a scris acum patruzeci și mai bine de ani. De atunci încoace Societatea de Navigațiuni îngrijește de tranzitul necesar și colonii numeroase de manufacturieri și industriași au împânzit țara noastră.

Iată dar situația în care ne aflăm. Ne-am modificat legislațiunea după mintea d-lui Boerescu și după placul străinilor. Toate garanțiile de inalienabilitate a bunurilor imobiliare s-au dus din obiceiul pământului, ca și din legile scrise, și, neavând nici industrie nici negoț, suntem în pericol a pierde până și țărâna cea amestecată cu oasele strămoșilor.

Incidit in Scyllam qui vult vitare Charybdim.

Înghesuiți între două influențe egal de puternice și egal de primejdioase, reazemul nostru nu poate fi decât în țară, în întărirea ei, în dezvoltarea aptitudinilor ei.

Pentru aceste cuvinte, nemaivorbind de practicitatea imediată a lucrului, toată grija noastră cată să se 'ndrepte spre cele două ordini de idei de-a căror soluțiune salutară atârnă chiar existența patriei noastre.

Nu credem că și opiniile cari s-au ivit în discuția acestor idei ar putea să servească de pretext în luptele politice. Dacă roșii sunt de înlăturat de la regularea lor cauza e nu că ne-am îndoi de patriotismul lor, ci pentru că s-au dovedit cu totul incapabili de-a pricepe o mare idee organică, pentru că, în mare majoritate, sunt prea ignoranți, prea necunoscători de istoria și obiceiele țării pe de-o parte, de știința vastă a organizării muncii pe de alta.

❦