[1 iunie 1882]

De la un timp încoace se observă o disproporție mare între numărul fictiv al deputaților înscriși ca prezenți în Adunare și între numărul cel real al celor ce sunt în adevăr față la dezbatere. O mulțime de voturi s-au dat, o sumă de legi s-au votat fără ca să fie față numărul cerut de regulament și, cu toate acestea, lucrurile merg strună și voturile nu sunt lovite de nulitate, ci rămân legale și date de-a binele, pentru că cei cari în realitate absentează nu tăgăduiesc nicicând de-a fi dat un vot ce nu l-au dat și pentru că biuroul Adunării pare a trăi în același cerc vicios în care se 'nvârtește majoritatea. S-a întâmplat într-un rând cazul ca un deputat înscris ca prezent în procesul-verbal al Adunării să fie, chiar în vremea în care votul său se număra în Adunare, într-un oraș de provincie, unde pleda un proces. În București răspundea la apelul nominal și în aceeași clipă, dincolo de Olt, pleda.

Dar… ce nu se 'ntâmplă în această Adunare?

În timpul în care reforma legii tocmelelor agricole intrase în sfera de discuțiune a Adunării, s-a ales, precum se știe, o comisie de 21 care să revază proiectul de lege. Pe când acești 21 de inși — dintre deputații cei mai inteligenți, unii chiar dintre cei mai onești — lipseau din Adunare și după ce rugaseră pe ministrul-prezident să nu pună în dezbaterea Adunării nici un proiect important, grupul Eliad-Cârciumărescu se folosește de absența colegilor și, fără discuție, fără a se citi sau a se fi împărțit raportul, se votează prin surprindere tranzacția privitoare la cheiul Brăila, prin care statul aruncă în Dunăre un milion și mai bine de franci pentru lucrări înecate, făcute în condiții reprobate de inginerii statului și de comisiile de anchetă trimise la fața locului.

D. Nicorescu a arătat atunci cu toată claritatea că votul era viciat prin împrejurarea că o mare parte dintre deputați fuseseră opriți, prin lucrări legislative, de-a lua parte la ședință și obținu de la Adunare ca să se cerceteze cazul din nou și să se oprească promulgarea. Motivele materiale aduse în contra tranzacțiunii erau zdrobitoare și Camera, văzând că votul i se escamotase prin subrepțiune și surprindere, putea în adevăr să revie asupră-i.

Proiectul, votat gata, a reintrat deci în comitetul de delegați al secțiunilor.

Dar ce s-a întâmplat în acel onorabil comitet?

La început majoritatea era pentru moțiunea d-lui Nicorescu, deci în contra promulgării tranzacției. Dar, în timpul sărbătorilor Paștilor, doi din membri se numesc prefecți și li se substituie alții. Altul e trimis în Moldova să cumpere porumb. Noul comitet, suplantat celui vechi, nu mai cercetează deloc tranzacțiunea în fond, ci prin gura raportorului său, d. V. Maniu, are îndrăzneala de-a spune că e neconstituțional de-a reveni asupra unui vot… escamotat prin surprindere de cătră partizanii lui Cârciumărescu.

Adăugăm că d. C.A. Rosetti e asemenea de opinia d-lui Maniu și nici nu ne-am fi așteptat la altceva de la un panglicar venetic care, în opunere cu chiar elementele mai curățele și mai românești ale partidului, s-a constituit în apărătorul absolut al tuturor veneticilor malonești din partidul roșu.

Filozofia pozitivistă a descoperit că moralitatea publică și privată nu este decât simțul colectiv de conservare al rasei, pentru că imoralitatea și malonestitatea poate înainta pe un individ, dar pentru colectivitatea rasei ele însemnează disoluțiune și moarte. Un străin nu e părtaș acelui simț, nu-i este înnăscut, iar efectul său asupra moralității publice va fi dizolvant. În adevăr, ce simț colectiv de conservare a rasei române poate fi în niște venetici ca C.A. Rosetti, Eliad, Cârciumărescu, Simeon Mihălescu, cari nu sunt destul de vechi în țară pentru a se fi adaptat și împărtășit din acel simț colectiv de conservare a rasei, ci sunt niște simpli cavaleri de industrie pripășiți aci ca să se hrănească și să câștige prin orice mijloc, indiferent de e moral sau imoral, onest sau malonest?

D. C.A. Rosetti s-a supărat deci foc asupra d-lui Nicorescu și rezultatul acestei supărări a fost că Adunarea a trecut la ordinea zilei asupra moțiunii. Numai sancțiunea M. Sale mai e necesară și una din cele mai scabroase afaceri va deveni lege, lege sfântă, fericitoare poporului românesc.

❦