[2 iulie 1882]

Alexandria, odinioară al doilea oraș după Roma și numărând în vremea lui Cezar 900.000 de locuitori, e astăzi teatrul întristător al acelui din urmă eveniment războinic. Lordul Seymour comandează bombardarea forturilor lui, pentru…? Pentru că egiptenii actuali au îndrăznit să pretindă a fi stăpâni în țara lor proprie.

Nu vom face reflecțiuni sentimentale asupra intervențiunii armate a Angliei, care are deja aprobarea mai multora dintre puterile mari. Cuvânt au egiptenii, dacă vor ca țara să fie a lor, cuvânt pe de alta și Europa, dacă voiește a-și mănține influența ce au câștigat-o cu timpul acolo. Considerațiunea însă ce i se poate opune lui Arabi Pașa și partidului său național e că târziu, prea târziu s-a trezit și că neatârnarea Egiptului nu se pierde azi, ci s-a pierdut din acel moment în care țara a devenit terenul de colonizare și de imigrațiune a tuturor popoarelor.

Un popor, ca și un copac și ca oricare altă ființă organică, nu poate înainta decât din sine însuși, decât dezvoltându-și treptat aptitudinile și puterile sale înnăscute. A trăi în iluzia că, introducând în Egipet muzică de Offenbach și farse de Meilhac și Halevy, țara se civilizează conduce la rezultatul la care Egipetul a ajuns.

În genere când într-o țară, agricolă mai cu seamă, vedem grămădindu-se oamenii în centre comerciale, vedem că preferă a trăi din mijlociri negustorești decât din producțiune, putem deduce cu lesniciune că numărul producătorilor scade, că ocupațiunea lor se simplifică din ce în ce și devine mai grea, pe când pe de altă parte numărul consumatorilor improductivi crește. Și numărul acestora crește totdeuna repede, căci globul întreg se 'nsărcinează a-i furniza nefericitului popor care-a ajuns a fi redus numai și numai la munca câmpului.

Precum vedem România devenită un teren de imigrațiune pentru prisoasele de populație ale statelor învecinate, precum aci oameni de ieri alaltăieri se urcă cu repejune pe scara socială, fără scrupul de mijloacele ce le 'ntrebuințează pentru a se urca, tot astfel ni se descrie că s-au petrecut lucrurile în Egipet. Din câteși patru unghiurile lumii curgeau baroni și conți ruinați, roind ca fluturii în strălucirea seraiului chedivilor și având atâta analogie cu suita de numiri sunătoare a regelui Stroussberg. Un popor de feneanți, recrutat din toate națiile Europei, s-a grămădit pe umerii acelui sărac și nefericit felah și Alexandria însăși, având la începutul secolului și sub Mehmed-Ali abia 30.000 de locuitori, ajunsese în câteva decenii la sute de mii, toți aproape trăind din negoț, adecă din o meserie care nu sporește întru nimic masa producțiunii, ci are cel mult efectul de-a o scumpi și de-a stinge prin concurență producțiunea indigenă pe cât existase. Sute de funcții ad-hoc s-au creat pentru toți nobilii venetici și feneantismul, adesea malonestitatea, era privită ca un titlu de-a aspira la retribuțiuni din casa statului. Îndată însă ce, prin introducerea de trebuințe străine și prin concurența negoțului, se stinge varietatea ocupațiunilor la un popor cât de primitiv, el e redus întreg la rolul de salahor, de lucrător cu ziua, care trăiește de la mână la gură.

Aceasta a fost cauza nemulțumirilor populației, a formării partidului național și a popularității lui imediate, a hotărârii târzie de-a înlătura influența străină.

Cu toate acestea robia economică a populației a devenit deja atât de mare încât, deși voiește a alunga pe străin, nu poate trăi fără el.

De aceea, cu fuga europenilor, foametea amenință populațiunile orășenești.

Astfel, războiul din afară, mizeria și foametea înlăuntru sunt epilogul acelei spoieli egiptene, al acelui pospai de pseudocivilizațiune, atât de costisitor și atât de netrebnic ca și al nostru.

Și la noi străinii se înmulțesc pe zi ce merge; ba toate reformele și îmbunătățirile, câte ne vine-n minte să le facem, au mai cu seamă de obiect dezvoltarea negoțului, nu însă diversificarea ocupațiunilor economice. Și la noi negoțul a desființat toate breslele din trecut și a substituit vechei noastre clase de mijloc o clasă de străini mijlocitori cari nu adaugă nimic nici la masa producțiunii noastre, nici la aceea a producțiunii ce-o importă. Și noi suntem în multe priviri pe calea Egiptului.

Idolatri moderni, închinători nu de pietre și de lemne săpate, ci de cuvinte goale și de fraze sunătoare, am îngăduit ca negustorii de vorbe dinlăuntru, aliați cu cavalerii de industrie din afară, să escamoteze una câte una toate vertebrele societății și să i se substituie românului în toate celea și oriunde. Prevestitorii decadenței bat în zădar la poarta luării noastre aminte. În zadar medicul recrutor constată degenerarea rasei române, perceptorul sărăcia ei, învățătorul ignoranța, economistul inepția ei produsă în mod artificial — noi urmăm, ca bizantinii decăzuți, a tăia înțelesul cuvintelor în două și, cum pentru aceștia vorba filioque era pretextul de război civil și de împărecheri, tot astfel la noi vorba liberalism constituie pretextul sub care o ceată de negustori de principii monopolizează și nimicesc puterile întregei țări.

❦