[23 aprilie 1882]

Ceea ce înlătură și nimicește principiul responsabilității, încât, orice s-ar întâmpla, opinia publică și lumea alegătorilor să nu știe, la dreptul vorbind, pe cine să arunce răspunderea, este obiceiul d-lui I. Brătianu de-a nu avea nici o opinie în nici o chestiune din lume, de-a nu lua în numele său și al guvernului nici o atitudine față cu propunerile nesănătoase și nemistuite ale coreligionarilor săi politici.

Se prezintă bunăoară legea tocmelelor agricole, din inițiativa unui ministru căzut de la guvern tocmai fiindcă se făcuse imposibil prin circulări, prin tendența de-a semăna discordia între clasele societății române, prin anarhia ce-o răspândise în timpul cât a ocupat fotoliul ministerial. Căzând tocmai din această cauză și în urma unei învederate nemulțumiri a țării, proiectul său totuși se mănține, se votează în Cameră, ajunge în Senat.

Dar care-i opinia guvernului în cestiunea asta?

Nici una.

Unui adept al republicei din cafeneaua Procope i-abate a propune electivitatea magistraturii. Pentru a da vânt cestiunii, toată țara se pune în mișcare, se consultă Facultăți, Curți, corpuri de advocați, și toate fără deosebire se pronunță în contra electivității. Cu toate acestea electivitatea se cuibărește și face pui sub pălăria onor. Giani și se prezintă în Cameră sub formă de proiect de lege.

Care e opinia guvernului, întreabă toată lumea, îngrijită deja de starea sănătății a d-alde Giani, de vreme ce un asemenea nimenea poate dezorganiza justiția unui popor întreg?

Nici una.

D. Brătianu, șeful guvernului țării, persoana determinantă în cestiunile acestea, nu are nici o opinie în cestiunea electivității.

În toate țările pot veni în adevăr propuneri din inițiativa parlamentului, la noi chiar din inițiativa mușteriilor cafenelei Procope; dar guvernul cată să ia o atitudine față cu ele, trebuie să și le însușească sau să le respingă, trebuie să declare a putea sau a nu putea primi responsabilitatea unor asemenea reforme.

La noi nimic. Poate țara să tragă la răspundere cafeneaua Procope pentru ideile ei socialiste sau să comande cură de apă rece onor. Giani? Singurul organ care, prin chiar natura lucrului, e chemat a purta răspunderea acestor afaceri este guvernul. Din momentul ce respinge, declină solidaritatea cu propunerile nesănătoase ale demagogilor, răspunderea sa e se 'nțelege degajată și cafeneaua Procope poate fermenta în ungherul ei fără ca cineva s-o bage 'n seamă. Din momentul asemenea în care guvernul se afirmă în cestiunile acestea, își însușește propunerile, se declară solidar cu ele, țara știe ce să crează despre intențiile guvernului și le poate primi sau respinge, în orice caz are putința de-a le controla.

Rolul pe care d. I. Brătianu și-l atribuie nu este acela al unui prezident de consiliu, ci al unui prezident de republică. Acest din urmă are să consulte partidele și oamenii politici din țară ce opinie au în cutare ori cutare cestiune; guvernul trebuie să-și aibă o opinie a sa formată și constantă; guvernul reprezintă un sistem și în direcția acestui sistem se asociază și se declară solidar cu propunerile cari-i convin, respinge solidaritatea cu cele ce nu-i convin și le renegă.

D. Ioan Brătianu nu afirmă nimic și nu negă nimic; d-sa n-are nici o idee a guvernului său în cestiunile cele mai vitale și mai arzătoare chiar; ci pipăie în întunerec când pulsul unuia, când al altuia; nu om de sistem, nu reprezentant de partid, nu șef al unui guvern liberal, ci cancelar, prezident de republică, suveran care alege între opiniile supușilor lui, făcându-i pe ei responsabili de ele, iar el rămânând de-o parte, sacrosanct, inviolabil, Dalai Lama.

Ia să fim nițel mai muritori, d-le ministru prezident. Mai ia-o pe mânecă singur, mai dă la lumină adâncimile spiritului de administrație și de stat despre care mitologii susțin că l-ai fi având. Care e opinia guvernului în cestiunea tocmelelor, care în cestiunea electivității, care, în fine, în cestiunea cea mai arzătoare, a Dunării? Călcările pe cari le mănâncă blonda umbră în seama d-tale, dar reflectându-le și asupra țării, nu ne dau nouă nici o idee clară despre soluțiunea ce-o crezi admisibilă în cestiunea Dunării și a cărei răspundere istorică și parlamentară ai fi în stare a o lua asupră-ți.

Guvernul nu poate pretexta măcar că-i lipsesc ideile în cestiunea Dunării, căci d. Dim. Sturza s-a însărcinat a-i furniza o serie întreagă de soluțiuni.

Afară de Comisiunea Mixtă, propusă pieziș de Austria prin mijlocirea Franței, mai sunt după opinia d-lui Sturza următoarele alternative.

O comisiune riverană, care să gereze interesele navigațiunii, în felul aceleia a Rinului, la care să participe toate statele de la Linz și până la gurile Dunării, adică toate statele de pe parcursul navigabil;

întinderea autorității Comisiunii Dunărene, de la Mare și până la Porțile de Fier, cu condițiunea ca fiecare stat să aplice deciziunile acelei comisiuni pe teritoriul său, sub privegherea europeană;

executarea întocmai a Tractatului de Berlin, înființându-se o comisiune riverană, fără amestecul niciunui stat străin și care comisiune să garanteze Europii libertatea Dunării și apărarea imparțială a intereselor ei de tot felul; în fine, amânarea soluțiunii până la 1883, când Europa este chemată, după Tractatul de la Berlin, a se pronunța asupra comisiunii de la Galați, cerând a se fixa atunci un singur regim fluvial, de la Mare și până la Porțile de Fier.

Desigur e legitimă așteptarea țării de-a ști care din aceste soluțiuni și-o însușește guvernul, pe care o apără în mod solidar și, dacă nu-i convine nici una și are în vedere o alta mai bună, care-i acea alta? Să nu ne pomenim că din toate soluțiunile posibile se admite în mod clandestin tocmai cea mai rea, că iar se introduce pe furiș în cabinet vrun om al promisiunilor pripite, care să compromiță din nou un teren de drept luat cu asalt de opinia publică și menținut de ea cu toată puterea convingerii.

❦