[26 august 1882]

„Prin natura principiilor lor, Conservatorii văd cu ochi răi deșteptarea economică“ aceasta e cea mai nouă frază ce-o debitează „Românul“ și, ca s-o probeze, citează deviza „mulți dedesupt puțini deasupra“. Ne impută asemenea că noi, vorbind de congresul economic, ne-am esprimat neîncrederea față cu Clubul comercianților din Iași.

Dar oare nu contrariul e adevărat? Prin natura principiilor lor, roșii ar trebui să fie adversari ai deșteptării economice.

Întâi, dacă sunt consecuenți în liberalismul lor, cată să fie partizani ai liberului schimb. Din punct de vedere liberal e nedrept de a-l pune pe consumator să plătească mai scump articolele ce-i trebuiesc când le poate avea mult mai ieftine din străinătate căci, conform teoriei liberalismului, fiece om cată să fie absolut liber de a cumpăra în piața care-i convine și de-a vinde asemenea.

E fără îndoială neliberal și neegalitar de-a scumpi prin măsuri protecționiste, chiar pentr-un timp mărginit, obiectele industriale, căci prin scumpire ele devin accesibile numai numărului mic al acelor bogați și neaccesibile oamenilor mai săraci. Iată dar că protecțiunea favorizează inegalitatea și restrânge libertatea omului sărac de-a-și satisface cu banii munciți de el necesitățile sale, de-a cumpăra obiectele pe piața cea mai favorabilă lui, pe cea mai ieftină, pe cea străină.

Afară de asta un sistem care încurajează industria națională constituie privilegii cari se răsfrâng asupra industrialilor și le asigură câștiguri. Nimic mai neliberal, mai reacționar decât privilegiul.

Introducerea industriilor favorizează totodată inegalitatea. În măsura în care într-o industrie intervine concursul inteligenței, se introduce între oamenii ce o profesează o ierarhie a muncii contrarie egalității. Idealul liberalismului e o societate în care toți să fie egal de inculți, egal de săraci, egal de guvernabili prin frazele d-lui C.A. Rosetti.

În realitate liberalii și sunt în toate țările partizani ai liberului schimb și nu se sfiesc de-a stigmatiza cu porecla de „reacționară“ orice măsură de protecție; pentru că în alte țări liberalii știu ce vorbesc, se 'ntemeiază pe principii și 'nțeleg foarte bine că, sub firma liberalismului, nu pot debita idei reacționare.

Numai la noi e altfel. Înclină țara în favorul ideilor conservatoare? Numaidecât se află oameni abili cari să le escamoteze și să le boteze liberale.

Când cei ce pretind a împărtăși vederile liberalilor din țările apusene adoptează idei protecționiste nu dovedesc alt decât că nu și-au dat seama de sistemul ce pretind a-l profesa, că n-au avut nicicând idei veritabile și că, vorbe nedefinite umplându-le capul, cu vorbe și pentru vorbe s-au luptat.

Coloanele acestei foi sunt de ani încoace martore că, în margini practice și dictate de esperiență, am fost pentru încurajarea, pentru protegerea industriei naționale. Inconvenientele măsurilor protecționiste le-am considerat ca o dare plătită în favorul educațiunii noastre industriale și am sperat că dintr-un regim de protecție și educațiune va rezulta diviziunea muncii. Pururea am văzut în diviziunea muncii principalul mijloc în contra mizeriei actuale, dar am constatat că această diviziune nu se poate întâmpla pe cât timp meseriile vor fi paralizate prin concurența fabricatelor străine și în fine că educația noastră industrială este cea care cere sacrificii și că le merită mai mult decât acea educație stearpă care produce zecile de mii de aspiranți la funcțiuni.

„Românul“ ne-a escamotat ideile și nu e minune ca azi să pretinză că sunt ale sale. Plagiarea e un obicei atât de înrădăcinat în România încât nu suntem nici cei dentâi nici cei din urmă cari au fost obiectul unei asemenea spoliațiuni. Meșteri de a-și apropria lucru străin, confrații se mândresc azi cu bunul altuia și pretind că niște idei, poreclite reacționare sau conservatoare în toate țările celelalte, devin liberale la noi din momentul ce dumnealor vor binevoi a le lua de la alții.

Credem că în privința controversei e destul de lămurit că ideile protecționiste nu sunt, nici pot fi liberale și trecem la cazul cu Clubul din Iași.

În afară de ordinea de gândiri pe cari le susținem, am afirmat că Clubul comercianților din Iași e — din nenorocire — un club eminamente politic.

Am fi dorit așadar ca o societate ca Concordia, care s-a ferit cu îngrijire de veleități politice și electorale, să nu se amestece în activitate c-un club ca cel din Iași, a cărui unică țintă pân' acum a fost de-a influența alegerile. Iată ceea ce am zis: nimic mai mult, nimic mai puțin. Societatea Concordia, care a dat probe de activitate neobosită, ai cărei membri s-au distins prin zel, inteligență și nepărtinire, care s-a ferit cu nestrămutare de orice mișcare politică, fie opozițională, fie guvernamentală, și-ar ignora ținta din momentul în care-ar intra în comunitate c-un club condus, după cum toată lumea știe, de agenți electorali subvenționați de guvernul central din fonduri secrete. Menirea acelui club n-a fost pân' acum cel puțin nici negoț, nici industrie, ci chip de-a pune cerul și pământul în mișcare pentru ca deputați roșii să iasă din urnele Moldovei. A dat deci concurs în alegeri oamenilor adunați sub firma d-lui Herșcu Goldner, cari nici trecut au în Moldova, nici amici politici, nici măcar un nume respectabil, și pentru cari orice idee, fie politică, fie economică, e bună să serve de pretext la vânătoarea de voturi, diurne și funcții.

Așa a fost pân' acum cel puțin și nu credem că acea asociație viciată de veninul politicei în chiar originile ei, să poată da alte rezultate decât acele pentru cari au fost făcută. Dar poate că suntem prea pesimiști! Cu atât mai bine. Dacă Clubul ar fi în stare a împlini misiunea economică pe care 'ncearcă a și-o atribui, va rămânea vorba noastră jos și fapta dumnealor sus. Dar, până la dovadă, insistăm a crede că Congresul economic, întru cât s-atinge de Clubul din Iași, e un mijloc din cele multe pentru a câștiga popularitate și voturi sectei politicianilor roșii cari au început a se cuibări și în Moldova.

❦