[28 iulie 1882]

De mai mult timp se vorbește că neînțelegeri ar fi subsistând între șefii de căpetenie ai partidului roșu, d-nii I. Brătianu și C.A. Rosetti. Ce caracter or fi având însă neînțelegerile n-a putut spune nimeni într-un mod pozitiv. D. Brătianu, întorcându-se alaltăieri în capitală, a făcut o lungă vizită amicului său politic din Strada Doamnei, încât relațiile dintre dioscurii politici nu par a avea caracterul atât de acut cum se înfățișa imaginației cuprinse de panică a partidului. Căci nu mai e nici o îndoială că o neînțelegere serioasă între acești doi oameni ar însemna dizolvarea partidului roșu, precum încetarea din viață a unuia dintre ei sau a amândurora ar coincide cu înlăturarea definitivă din viața publică a tuturor elementelor din care partidul demagogic se compune.

De la 1866 până azi se manifestă existența unei generații nouă, care-a învățat incomparabil mai mult decât cea veche și pentru care existența acelei adunături ignorante și străine ce guvernează țara e un adevărat scandal.

E aproape de neînțeles cum într-o țară în care există în realitate și cultură adevărată, deși într-o măsură mult mai mică, unde există o sumă de capete de-o inteligență luminată și solid disciplinate, tocmai acestea să fie aproape cu totul înlăturate din avanscena vieții publice, pentru ca pe ea să se desfășure comedia bizară a unui guvern și a unui partid dominant ai cărui membri în genere abia știu scrie și citi. E curios a vedea directori de bancă cari n-au decât abecedarul și cari, prin ignoranța lor în materie de finanțe, au prefăcut acest institut de-o înaltă însemnătate pentru creditul și munca națională într-un institut de joc de bursă și de speculațiune. E curios asemenea a vedea administrându-se domeniile, al căror capital fix reprezintă miliarde, de oameni cari n-au nici cunoștințe agricole, nici altfel de cunoștințe tecnice și cari, după un tipic cenușăresc cu totul netrebnic, dirijează în același mod primitiv de acum 250 de ani esploatarea unor averi imense. Dacă acestea s-ar fi esploatat în mod rațional, demult ar fi servit de model țării întregi, ar fi ridicat nivelul intelectual al cultivatorilor, s-ar fi regenerat și îmbunătățit rasa vitelor de muncă, s-ar fi ajuns la eliberarea claselor muncitoare de sub robia sistemului învechit și greu de cultură.

E curios asemenea a vedea pe-un plagiator de-o rară și demult dovedită ignoranță administrând instrucțiunea și biserica națională. De aci se văzu bunăoară trimițându-se un Pantazi Ghica, acea chintesență de crapulozitate și de neștiință, să viziteze mănăstirile pentru a face dări de seamă asupra istoriei și asupra valorii arhitectonice a monumentelor și cu aceasta s-a început misiunile științifice și literare, continuate de d-alde Fundescu, Macedonski, Pătărlăgeanu ș.a. Se pare deci că ministrul acesta al imoralității publice a însărcinat anume tot ce era mai ignorant și mai pornograf în țară cu cercetarea monumentelor bisericești, cu vizitarea congreselor literare și institutelor școlare.

E învederat că asemenea lucruri ar fi absolut cu neputință din momentul în care partidul roșu, sprijinul de căpetenie al neștiinței și imoralității, s-ar dizolva; precum e pe de altă parte învederat că această disoluțiune s-ar fi întâmplat demult dacă între capii acestui partid n-ar fi existat această lungă solidaritate, sau mai bine zis lungă complicitate.

Din momentul în care s' auzise că această complicitate va înceta panica intrase între roșii, deși fără cuvânt precum se vede. E mai probabil că pretinsele neînțelegeri nu sunt decât un mijloc pentru a abate atenția publică de la turpitudinile partidului. Lucrurile au ajuns în adevăr atât de departe încât nimeni nu mai e 'n stare a le tăgădui. Îmbogățirea speculanților intereselor publice, decorarea trădătorilor, trimiterea în misiuni științifice a unor ignoranți cunoscuți ca atari de toată lumea, corupția adâncă a administrației, specula pretutindeni, munca și adevărul nicăieri, toate aceste nu le mai tăgăduiește nici d. Dumitru Brătianu, nici fratele său, ministrul-prezident, nici chiar d. C.A. Rosetti. Unul zice că „nu mai sunt oameni onești în țară“ și-și trimite partizanii la pușcărie și carantină, altul că n-a venit încă vremea de-a se despărți de hoți, al treilea amenință pe cei rebeli cu descoperirea trecutului lor. A intrat neînțelegerea între complici și învinovățirile curg reciproc. E cu toate astea probabil ca discordia pretinsă între cei doi capi să nu fie decât un pretext pentru a le aduce aminte celorlalți că din momentul în care nu vor mai fi uniți la rele precum au fost în trecut ei trebuie să cază.

Astfel, pentru a amăgi nemulțumirea țării, se prefac capii că s-au revoltat în contra corupției ciracilor lor politici, doar-doar ar putea să întâmpine discreditul în care au căzut cu toți împreună. Această pretinsă discordie ar mai avea însă și efectul de a reintroduce vechea complicitate solidară care unea în vremea lui Mazar Pașa pe toți membrii societății de esploatare.

❦