[29 ianuarie 1882]

Avem a înregistra dureroasa știre a încetării din viață a d-lui Ioan Constantin Cantacuzino. Născut la 1824, puțin în urma restabilirii domniei naționale, de la anul al 23-lea al vieții a intrat în serviciul statului, într-un timp în care trebuința de oameni luminați era mai mare. Începând prin a fi judecător la Tribunalul Ilfov, a fost de-a rândul judecător la Tribunalul de Comerț, apoi director la Ministerul de Justiție, președinte la Curtea de Apel din București și, în fine, cel din urmă președinte al înaltei Curți de Justiție din Muntenia; în calitatea aceasta l-au aflat Unirea Principatelor și suirea pe tron a lui Vodă Cuza. Sub Alexandru Ioan I a fost în trei rânduri ministru de justiție, asemenea sub locotenența domnească, precum și în zilele regelui Carol. Împreună cu Prea Sfinția Sa Părintele Episcop Melchisedec a fost trimis în misiune la St. Petersburg. Ales fără întrerupere în Adunările legiuitoare, când în Senat, când în Cameră, de la chiar întemeierea acestor Corpuri, activitatea sa publică a fost întreruptă prin o gravă boală, a cărei prelungire în curs de mai mulți ani s-a încheiat prin încetarea din viață. A fi contimporanul activ al celor mai însemnate evenimente din viața poporului său, a contribui într-un grad mai mare decât alții la actele de eliberare și ridicare a țării din trista părăginire a secolului trecut e un monument îndestul pentru viața unui singur om.

Non omnis moriar, multaque pars mei

Vitabit Libitinam…

„Nu de tot voi muri; partea mai bun-a mea va scăpa de mormânt“ zice Horaț, și aceasta e mângâierea celor cari prin viața lor pun piedeci statornice pasului nimicitor al vremei, precum și al celor cari rămân în urmă-le pentru a-i plânge și a-i imita.

❦