[2 iulie 1882]

„Națiunea“, perindând acuzările ce se fac administrației liberale de cătră foile de orice nuanță, deși nu contestă adevărul acestor acuzațiuni, crede însă a putea afirma că faptele și apreciațiunile sunt, și într-o parte și într-alta, pline de exagerație.

N-am voi în adevăr să facem o cercetare lexicală asupra vorbei exagerație, care însemnează a face din țânțar armăsar, a da lucrurilor proporțiuni ce nu le au. Cu toate acestea nu o convingere preconcepută, ci experiența de toate zilele ne dovedește că foile române, departe de-a exagera, sunt, din contra, mărginite prin numărul cuvintelor din dicționar de-a putea zugrăvi cum se cuvine tot ce se petrece în România ca viață politică și ca viață de stat. Ne-ar părea bine dacă s-ar mai putea exagera; din nenorocire însă o descriere cât de pesimistă a stării de lucruri e departe de-a ajunge umbra măcar a mizeriei morale care bântuie țara, o mizerie mai adâncă, dacă se poate, decât cea materială.

Un rău există, zice „Națiunea“, nimeni nu poate tăgădui acest fapt. Avem nevoie de ameliorații. Ele nu se pot efectua cu personalul ce-l avem. El s-a obicinuit a se ocupa mai mult de discuțiuni politice decât de sarcina ce e chemat a îndeplini.

Dar oare de ce se ocupă cu discuțiuni politice, adecă cu negustorie de vorbe, decât cu îndeplinirea serviciului pentru care e plătit și pe care-l datorește?

Cauza care a produs aceste triste rezultate este, după opiniunea generală, că oamenii cari conduc partidul s-au depărtat de principiile adevărat liberale.

Cum? Asta-i tot? Cauza tuturor relelor să nu fie alta decât că oamenii s-au depărtat de la principii? Oare dacă un om e sărac cauza e că s-a depărtat de la principiul cutare? Dacă e bolnav, dacă e incult, dacă degenerează cauza e că nu se închină la o definiție politică? Oare orbul e orb pentru că nu cunoaște formulele opticei, săracul sărac pentru că nu știe economia politică, bolnavul bolnav pentru că nu știe anatomie și fiziologie?

Nu, onorabili confrați, n-au a face principiile nimic cu relele ce ne bântuie; omul cel mai bun și mai de treabă din lume poate avea principii eronate cu totul, omul cel mai mizerabil le poate avea pe cele mai bune; ei rămân cum sunt din alte împrejurări, căci deja Seneca, învățătorul lui Nero, care-a avut obiectul sub mâna lui și a putut constata adevărul, zice: Velle non discitur — a voi nu se învață, precum nu se 'nvață a naște sau a fi născut, precum nu se 'nvață a fi bun ori rău.

Nu dar în principii ori în abatere de la ele consistă răul. El e mai adânc; e social înainte de toate; din răul social a rezultat declasarea și relele economice, din acestea demoralizarea deplină a societății române.

Răul social consistă în ridicarea unei păture nenumărate de oameni ignoranți, de vânzători de abecedar.

Dacă vom lua lista prefecților și subprefecților din țară și în genere personalul administrativ, vom afla că aproape toată generația consistă din cenușeri, din oameni cu patru clase primare cari în viață-le n-au muncit nimic și cari nu știu a administra, pentru că n-au învățat nimic.

Acest personal se ocupă deci cu discuțiuni politice, pentru că nimic nu știe încolo decât ceea ce citește prin gazete și pentru că golul intelectual, lipsa de cultură cată a se umplea cu ceva.

Cei însă ce-i dau nutrimentul zilnic al inteligenței sunt tot atât de ignoranți. Redactorii faimoși ai celei mai mari foi din țară n-au în sacul lor de grăunțe intelectuale decât patru clase primare și vorbe, vorbe goale culese din gazete străine. O logomahie stearpă, iată tonul tuturor foilor, aproape o ceartă pentru abstracțiuni fără sferă determinată și fără cuprins determinat, iar sub pretextul subțire al acestei certe de vorbe, animalul organic își caută hrana zilnică, fără nici un scrupul pentru binele aproapelui său.

Organizațiunea noastră liberală n-a făcut-o nimeni în serios, nici n-a luat-o nimeni ca atare.

Nu libertarea materială s-a cerut, nu libertatea muncii, ci libertatea ignoranței de-a acapara funcțiile publice. Bugetul nostru este piața în care se vând scump cele patru clase primare, ce, în locul unei meserii onorabile, scârție slove negre pe hârtie albă.

Clasa aceasta a feneanților avizată la buget e nenorocirea noastră socială. „Națiunea“ va concede că tot ce e deasupra în societatea română e o pătură nenumărată de mijlocitori, nu de producători. Nici prefecți, nici subprefecți, nici advocați, nici negustori nu sporesc c-un fir de grâu măcar producțiunea țării, nu dau materiei o schimbare de formă, singura ce dă valoare adevărată muncii omenești. Advocați, negustori, amploiați etc. nu mjilocesc decât schimbul de posesiune a lucrurilor, fără a spori masa lor, fără a le da o valoare superioară prin schimbarea formei. Mulțimea nenumărată de ovrei nu are altă ocupație decât aceea ce face toată clasa imediat superpusă țăranului, a transmite de la o mână la alta posesiunea lucrurilor, dar a opri pe această cale cea mai mare parte drept recompensă a acestui serviciu de mijlocitor. Deci există două națiuni deosebite în această țară, una stoarsă și sărăcită de producători, alta îmbuibată de mijlocitori: poporul și plebea.

A afirma că „liberalism“ sau „conservatism“ de principii poate lecui o asemenea stare de lucruri este, ierte-ni-se, o credință ușoară. Orice principii am pretexta că avem și unii și alții, mizeria și lipsa de cultură vor fi umbra pseudocivilizației noastre. Numai o organizare strictă care ar sili pe poporul de mijlocitori la muncă și la producțiune, o organizare care ar îngreuia parvenirea la funcții publice, dar care le-ar deschide, prin alt regim economic, o piață în care să-și deprindă și să-și ofere brațele la muncă reală, ar putea să vindece relele de cari suferim.

În loc de principii politice ar trebui să pătrunză în societatea noastră știința exactă, putința de-a aplica principii mecanice. Gradul de civilizație al unui popor nu se măsură după numărul botinelor lustruite, a frazelor franțuzești și a gazetelor, ci după aptitudinea lui de a supune puterile oarbe ale naturii scopurilor omului. Cu cât omul e stăpân pe vânt, pe apă, pe abur, și-și face din ele slugi muncitoare, cu atât civilizația e mai înaltă, cu cât omul stăpânește mai mult asupra omului, cu atât barbaria este mai mare.

Înmulțirea clasei de mijlocitori a produs răul social al împuținării și sărăcirii claselor producătoare; iar mizeria are de efect imediat demoralizarea. Aceasta apoi merge mână 'n mână cu degenerarea rasei chiar. Un popor sărac, dar sănătos, are tot lungul viitorului înaintea lui; dar un popor fizic degenerat, un popor compus din stârpituri, e condamnat a pieri pentru totdeuna. Medicul recrutor ce constată degenerarea fizică a rasei, cel igienist care constată morbiditatea și mortalitatea ei, iată cei ce ne arată în adevăr rezultatele negustoriei de vorbe cu care ne 'ndeletnicim toți, din nenorocire, de la 1848 până astăzi. Aciia însă cari față cu faptul decăderii fizice sunt în stare să admită un progres real în țară sunt sau amăgiți sau amăgitori.

❦