[4 martie 1882]

Dacă insistăm asupra ședinței Adunării de la 25 februarie o facem, întâi, pentru că ne lasă timp cestiunea tocmelelor care vine abia luni în discuția adunării, al doilea, pentru că arareori ni s-a dat un asemenea buchet de turpitudini ca în acea interesantă ședință, încărcată cu toată imoralitatea partidului roșu. Numai o asemenea ședință la care se pot aplica vorbele lui Goethe:

„Einer dieser… Ehrenmanner „Wird vom andern abgethan;

(Unul din acești… onorabili îl dă pe bețe pe celalt;)

numai o ședință în care corb la corb scoate ochii, în care vezi pe Mărgăritescu, antreprenor de unt de rapiță, la drumul de fier, sărind în ajutorul unui Grigorie Eliad, antreprenor de cheiuri pe uscat și de șosele pe apă, unde un Dimancea caută a pune bețe în roțile discuției, ne poate da o idee despre căderea morală a partidului roșu. Aci Fleva dă în Eliad și Eliad în Fleva, aci se latră cu turbare gheșeftarii aleși în Adunare pentru ca în numele țării și a alegătorilor lor să-și facă treburile.

Căci iată în adevăr ce ne descopere d. Nicorescu în privința obligațiunilor ce-și ia un Eliad în calitate de deputat.

D. Eliade, care la 13 martie 1876 cedase Financiarei această antrepriză, vine la 2 martie 1881, când s-a făcut propunerea de tranzacțiune, și face ministerului o notificațiune prin care se împotrivește la tranzacțiune. Însă aceasta nu era decât o împotrivire simulată, care poate avea de scop să mai impuie sindicatului încă o tranzacțiune, căci în adevăr la 15 octombre trecut, atunci când s-a cerut la Tribunalul comercial de Ilfov omologarea tranzacțiunii încheiate între masa falimentului și Ministerul de Finanțe, tot atunci s-a cerut omologarea unei a doua tranzacțiuni, încheiată între masa aceluiași faliment cu d. Gr. Eliade.

Iată ce zice masa falimentului într-o adresă către judecătorul comisar, de la 29 septembre 1881:

„Lucrarea cheiului mergând neregulat, Societatea Financiară, în scopul de a impiedica periclitarea garanțielor ei date, s-a văzut nevoită să ia în mână construcțiunea cheiului. Pentru acest sfârșit s-a încheiat o convențiune între d. Gr. Eliade și Societatea Financiară, din 13 martie 1876, prin care se stipula următoarele:

Societatea se îndatora să termine cheiul din portul Brăila, în comptul și pericolul d-lui Gr. Eliade, făcând cheltuielile necesare și având în schimb dreptul să primească toate sumele rezultând din întreprindere

……………

Masa falimentului nu poate ieși din situațiunea încurcată în care se află decât cu participarea d-lui Eliade.

D. Gr. Eliade recunoaște pe masa falimentului deplină proprietară pe lucrările efectuate, material și mașini, de la cheiul Brăila.

Recunoaște masei dreptul esclusiv de a regula cestiunea cheiului din portul Brăila și de a transige cu Ministerul Lucrărilor Publice și primăria Brăila asupra construcțiunii și tuturor punctelor privitoare la întreprindere, obligându-se să intervină în această cauză pe lângă zisele autorități spre a se obține acest rezultat.“

Afară de acestea, masa falimentului mai declară că „consideră pe d. Gr. Eliade achitat de suma de 4.375.000 lei pe care el o recunoaște de bună datorie a sa și pe care i-o reclamă sindicatul în capital și dobânzi.“

Este de remarcat că această, sumă de 4.375.000 lei, de care se declară achitat d. Eliade nu are, în tranzacția de care e vorba, nici un echivalent; afară numai dacă nu se consideră ca atare obligațiunea ce-și ia d. Eliade de a interveni pe lângă zisele autorități spre a obține o tranzacțiune în cestiunea cheiului Brăila.

Iată așadar un deputat care se obligă formal de-a interveni — negreșit cu influența sa de deputat și de membru în partid, căci în calitate de negustor de spirtoase intervențiunea sa ar fi de prisos — se obligă, zicem a interveni pe lângă ministeriu pentru a obține o tranzacțiune în favorul unei societăți falite.

Cititorul își aduce aminte asemenea că, drept garanție, s-a afectat moșia Călugărenii, prețuită pe 1.400.000 fr. Ei bine cum s-a făcut acea prețuire? Aci lăsăm cuvântul d-lui Al. Lahovari ca să ne-o spuie.

La 1873 jumătate moșie a fraților Vartiade a fost apreciată aproape 500.000 lei, o apreciare foarte rea, foarte exagerată și aș cere ca acei cari au făcut acea apreciare să se pedepsească.

În 1876 s-a făcut progres.

Cealaltă jumătate de moșie s-a prețuit aproape 900.000 lei. Vedeți că progresul merge înainte. În locul garanției lui Rosental se depune cealaltă jumătate de moșie a fraților Vartiade, evaluată la suma de 876.000 lei.

Așadar, și în 1873 și în 1876, prețurile au fost exagerate; acele prețuri au fost făcute de primăria de Brăila, și nu poate fi responsabil nici ministerul de la 1873, nici cel de la 1876. Nu e responsabil nici un guvern; dar în fine aceasta a fost una din cauzele pentru cari contractul cheiului Brăila a devenit o afacere detestabilă. Este evident că, dacă garanția ar fi fost suficientă, statul putea să râdă de propunerile concesionarului sau ale Societății Financiare.

Dar aci stă nenorocirea acestor afaceri; se găsește totdauna un expert complezent care dă o prețuire întreită și împătrită, și pe o garanție astfel împătrită se face un avans care nu mai poate fi acoperit; atunci concesionarul, după ce a luat banii… vorbesc în general, nu vorbesc de specia d-lui Eliad…, când el știe că garanția sa este inferioară banilor luați, este la largul său și poate râde de stat sau de comuna cu care a contractat.

Dar despre această moșie afectată ca garanție și prețuită exagerat de onorabila comisie a comunei Brăila, d. Cantilli ne mai spune ceva și mai curios. Iată ce anume:

Vartiade prin testamentul său lasă moșia Călugărenii la trei fii ai săi, din care unul murind îl moștenește muma și o lasă, cu condițiunea ca această moșie să nu se poată înstrăina, și aceasta sub legea Caragea la 1861.

Iată, cum se esprimă testamentul: „Iar Calugărenii va rămânea pentru cei trei băieți, de al căruia venit se vor folosi dimpreună, cu muma sa, și să nu poată vreo ată să se împrumute asupra moșiei sau să o înstrăineze etc.“

Aci d. Cantilli, care apără tranzacțiunea, ne va da voie să-i spunem că cestiunea e foarte simplă. Sau moșia e proprietatea absolută a garanților, și atunci statul are de unde se despăgubi, sau nu este a lor, și atunci acel care-a afectat ca garanție cătră stat un lucru ce nu era al lui, minor sau major fiind, a comis un act sau de abuz de încredere, sau de escrocherie, pentru a induce statul în eroare și a-l face să plătească sume în vânt. Tertium non datur. Nu rămâne decât alegerea între procesul civil și cel corecțional. Și statul ar câștiga ori pe unul ori pe altul.

Dar d. Eliade ne mai spune ceva în treacăt:

Când primarul din Brăila a venit și mi-a propus să-i dau 35.000 franci ca să-mi plătească un cupon am spus d-lui Lascar Catargiu, față cu Măria Sa, că primarul îmi cere bani ca să-mi plătească cupon-ul. Acel primar a fost trimis înaintea justiției.

Și într-adevăr primarul de Brăila de-atunci, care era deputat din majoritate, a fost dat în judecată, arestat chiar preventiv, luat de pe băncile Camerei. Oare azi s-ar mai da în judecată, s-ar mai aresta preventiv, s-ar mai smulge de pe banca Adunării un deputat al majorității? Ca mai ba. Azi își fac mendrele în Adunare și votează cu un singur vot, al antreprenorului, tranzacții în favorul aceluiași antreprenor.

Iată dar chipurile în cari în România, în epoca liberalismului, se fac averi. Se dezvoltă o industrie — poate originală — dar în orice caz sui generis: industria cheiurilor pe uscat, industria voturilor prin surprindere, a garanțiilor prețuite înzecit, industria minorilor, industria testamentelor invocate post festa. O țesătură întreagă de nesoliditate morală, de tertipuri și panglicării acopere țara aceasta și fiecare ochi în țesătura aceasta e sau un deputat roșu sau un afiliat de-al lor.

Și în fața acestor nouă și ciudate feluri de industrii cari creează averile roșiilor, d. Gr. Eliade zice:

Ziua și noaptea am alergat și dormeam în trăsură; mi-am dat sudoarea, sângele meu pentru această avere.

D. Gr. Eliad și-a dat sângele pentru avere!! Nu înțelegem în adevăr cum și-a vărsat prețiosul său sânge în serviciul societății. Se vede că hemoragiile rușinoase se numără, de la venirea roșiilor la putere, între sacrificiile pentru apărarea demnității personale și a intereselor publice!

❦