[4 martie 1882]

Dădusem după „Pesther Lloyd“ un estras din reprezentațiunea înaintată de Î.P.S.S. Mitropolitul Ardealului cătră Camera legiuitoare a Ungariei, reprezentațiune în care se esprimau rezervele bine accentuate ale bisericii române a răsăritului în contra unui proiect de lege privitor la școalele secundare. Prin acest proiect se propunea a se introduce, în contra legii naționalităților, în contra chiar a Constituției ungare și în contra Statutului Organic sancționat de M. Sa Împăratul, limba maghiară ca limbă de propunere în școalele confesiunilor nemaghiare și degradarea limbii române la rangul de studiu facultativ, de cari autoritățile scolastice să poată până și dispenza pe elevi, chiar pe cei români.

Acum „Telegraful român“ din Sibiu ne aduce textul întreg al acestei reprezentațiuni pe care ne grăbim a-l reproduce în cele următoare:

Biserica greco-orientală română din Ungaria și Transilvania care, în împrejurări vitrege, a fost expusă în curs de secole întregi la grele suferinți, îndată, ce, din părinteasca îngrijire a Prea înaltei Case domnitoare și din bună-voința legislațiunii, a fost primită și ea în rândul bisericelor și confesiunilor libere și egal îndreptățite din patrie, a luat conform cu misiunea ei măreață, între primele sale îngrijiri: de-a îmbrățișa în sfera ei proprie de activitate educațiunea poporului și de-a înlesni, după putință, acelora dintre credincioșii ei cari tind la o cultură mai înaltă, calea cătră științe.

Pe când biserica aceasta privește pe de o parte cu bucurie sufletească și c-un încordat dor de progres la rezultatele ce le-a produs pe terenul culturii cari, în proporție cu mărginitele ei mijloace materiale, se pot numi îndestulătoare, tot pe atunci vine pe de altă parte o împrejurare care deprimează pe credincioșii acestei biserici și trezește și în autoritățile ei superioare îngrijiri îndreptățite; acea împrejurare este că regimul statului a supus prea-onorabilei Case reprezentative un proiect pentru regularea instrucțiunii în gimnazii și în școalele reale, care e astfel întocmit încât tinde a știrbi autonomia bisericii greco-orientale române — baza existenței sale — și a lăsa în mare parte în deconsiderare interesele de cultură ale acestei biserici.

Când, în urma reclamațiunilor stăruitoare din partea tuturor eparhiilor, îmi iau libertatea de-a prezenta prea onorabilei Case reprezentative, din pozițiunea mea oficială, îngrijirile aceste ale bisericii greco-orientale române, fac mai întâi, pentru a determina pozițiunea bisericii mele, observarea următoare: biserica greco-orientală română, după dezvoltarea ei canonică și după dispozițiunile clare ale legilor cardinale în vigoare, cuprinde loc în rândul bisericilor autonome din patrie și ca atare ea este în drept ca, în marginea legilor țării, să conducă și să reguleze în mod independent afacerile sale, nu numai cele strict bisericești, ci și cele scolastice totdeodată, precum și cele ce privesc fundațiunile și e în drept de-a le administra și dirige independent prin organele sale proprii, rămânând neatins dreptul de supremă inspecțiune pe care-l are statul.

Biserica greco-orientală română, — știind că chemarea legislațiunii nu consistă în a restrânge, necum a detrage drepturile acordate și asigurate prin lege, ci, din contra, în a le da o estensiune tot mai tare în conformitate cu pretențiunile juste ce se dezvoltă — simte cu îndreptățită nedumerire că, mai ales pe terenul instrucțiunii publice, s-au introdus deja niște instituțiuni regnicolare cari, abătându-se de la legile cardinale făcute pentru a asigura confesiile și naționalitățile din patrie, zguduie autonomia bisericii și, în practică, retrogradează interesele ei de cultură; iar în menționatul proiect de lege ea vede un pas nou în acea direcțiune care-n cele din urmă, răsturnând cu totul autonomia bisericească, poate primejdui chiar existența bisericii însăși.

Având conștiință de pozițiunea ei autonomă și de drepturile ei cari decurg din acea pozițiune, biserica greco-orientală română, organizată în mod legal pe baza principiului naționalității, nu poate rămânea indiferentă când credincioșii ei învață și se cultivă în niște institute unde spiritul religios nu se răspândește în direcțiunea cerută sau unde conștiința națională — baza întregului nostru organism — nu se cultivă îndeajuns; din contra, biserica aceasta caută chiar cu îngrijire specială să-și ridice școli populare și institute superioare de caracterul ei confesional propriu și caută a le institui pe cele existente în mod corespunzător, tocmai pentru că lipsa unor asemenea școli nu se poate suplini îndeajuns — din punct de vedere al intereselor ei confesionale și în parte naționale — nici prin institute de stat, nici prin cele ale altor confesiuni.

Precum însă biserica greco-orientală română ține pe de-o parte mult la interesele sale religioase și naționale ale credincioșilor ei, tot astfel, pe de altă parte, ea-și dirige pururea îngrijirea ei într' acolo ca să țină interesele ei vitale, atinse mai sus, în cea mai strictă legătură cu interesele statului și caută îndeosebi să înrădăcineze în inima tinerimii sale studioase patriotismul — suprema virtute cetățenească — dorind astfel a crește statului cetățeni credincioși și folositori. Așadar alipirea fermă a autorităților și a credincioșilor bisericii greco-orientale române cătră religia și naționalitatea lor nu poate fi escepționată din punct de vedere al intereselor statului și al patriotismului anume, afară doar dacă nu s-ar erige la valoarea unui principiu de stat teoria: că într-un stat în genere nu e permis a se suferi mai multe religiuni sau mai multe naționalități, lucru care, în raporturile noastre speciale, nu se poate susține.

De vreme ce însă, din nefericire, menționatul proiect voiește să smulgă din mânile confesiunilor autonome instrucțiunea școalelor secundare; de vreme ce, pentru limba maghiară ca limbă oficială a patriei, el vrea să ocupe teren la toate institutele de învățământ, peste marginea îndreptățirii și cu restrângerea celorlalte limbi ale patriei și de vreme ce proiectul vrea să întindă dreptul aproape nemărginit de-a dispune al regimului și asupra școalelor secundare confesionale, se vede numaidecât că prin acestea proiectul voiește să facă servicii — nu dezvoltării în direcțiune naturală a populațiunii din patrie, de diferite religiuni și naționalități, nici intereselor ei de cultură temeinică, — ci mai vârtos acelui fatal curent politic care, purcezând din o greșită concepție a relațiunilor și intereselor vitale ale patriei, și-a propus de scop maghiarizarea popoarelor nemaghiare din patrie.

E adevărat că, proiectul în cestiune tinde a regula în mod uniform pentru toate confesiile afacerile instrucțiunii și, abstracție făcând de la o mică escepție, proiectul nu face deosebire între confesiunile din patrie, fie ele după naționalitatea lor maghiare sau nemaghiare, ceea ce în aparență trece ca argument în contra concepției de mai sus; însă tocmai nuanța aceasta a conservării egalității de drept a confesiunilor face să răsară și mai bine punctul cardinal al proiectului, carele, combinând toate, se vede a fi consistând în voința ca maghiarizarea compatrioților de naționalitate nemaghiară să se realizeze chiar cu prețul autonomiei tuturor confesiunilor, supunând pe credincioșii bisericilor de naționalitate nemaghiară unui sistem de instrucțiune publică care să-i silească a-și neglija propria lor limbă maternă și să-i atragă prin aceasta pe calea maghiarizării, pe când în celelalte e de atribuția regimului de-a aplica față cu deosebitele confesiuni, după propriile lui vederi, gradurile de rigoare sau de favor ce-i stau la îndemână.

Cumcă în acest punct de plecare se rezumă toată intenția proiectului în cestiune se vede curat din dispozițiile ce le cuprinde, conform cărora mai întâi limba de propunere în toate gimnaziile și școalele reale de stat, ce se vor înființa de-acum înainte, nu poate fi alta decât cea maghiară § 39); apoi limba deosebitelor ținuturi — dacă n-o fi cea maghiară — nu se poate propune la toate gimnaziile și școalele reale, deci și la cele confesionale, decât numai ca studiu extraordinar auditorilor de bună voie, ba încă în așa chip încât corpul profesoral să poată eventual opri pe cei interesați de la învățarea ei §§ 9, 78), iar ministrului i se rezervă dreptul de-a statornici dimensiunea studiilor obligatorii în așa chip încât propunerea sistematică a limbilor provinciale să devie cu neputință § 77); cu toate acestea legea fundamentală despre egala îndreptățire a naționalităților, anume art. XLIV, § 17 și 18 din 1868, asigură limbilor nemaghiare din patrie un teren mai larg de cultivare și pune îndeosebi în vedere îngrijirea statului ca cetățenii patriei de orice naționalitate, cari conlocuiesc în mase mai mari, să se poată cultiva în apropiarea ținutului locuit de ei în limba lor maternă până unde se 'ncepe cultura mai naltă academică.

O trăsură caracteristică a menționatului proiect de lege e că pune sub pază oarecum polițienescă toată mișcarea confesiunilor în afacerile școlare prin aceea că voiește a înarticula în legile patriei o neîncredere esprimată fățiș în espunerea de motive a ministrului, în contra celor de naționalitate nemaghiară; pe când confesiunile și între acestea biserica greco-orientală română, precum în trecut au făcut mari servicii țării prin îngrijirea școalelor lor, tot astfel și în viitor tot numai statului voiesc la urma urmelor să-i consacre întreg rezultatul interesării și ostenelelor lor somptuoase în partea învățământului; așadar neîncrederea ce respiră din acest proiect de lege și ținerea sub ochi polițienești a confesiunilor de naționalitate nemaghiară (dacă greutatea principală nu se va fi punând pe maghiarizare) — nu numai că n-are nici un temei, dar încă neîncrederea producând după natura ei neîncredere reciprocă poate fi stricăcioasă intereselor mai nalte ale statului, mai cu seamă în relațiunile politice nu tocmai consolidate de astăzi, după a cărora matură cumpănire ar trebui ca, în sânul popoarelor patriei de diferite religiuni și naționalități, să se cultive alipirea cu conștiință către statul bine închegat, adecă patriotismul prin respectarea tuturor pretențiunilor juste și echitabile.

O asemenea neîncredere s-a esprimat deja față cu biserica greco-orientală română prin împrejurarea că, pe când la compunerea acestui proiect de lege și în urmă la tratarea lui, începută deja în subcomisiunea de instrucțiune publică a Casei reprezentative, bisericile celelalte au fost invitate de-a dreptul spre acest scop și au putut interveni, sau intervin în realitate prin reprezentanții și bărbații lor speciali, tot atunci biserica gr.-or. română din patrie, care numără aproape două milioane de suflete, neamintind pe cea sârbească, s-au înlăturat cu totul de la preparativele acestui obiect însemnat și de mare importanță. Nu voi să văz în aceasta o espresie de ură sau de dispreț, însă în orice caz aceasta este o procedere care nu se poate motiva nici pe egala îndreptățire de stat a confesiunilor, nici pe relațiunile proprii bisericii greco-orientale române, ba nici măcar pe bunul tact.

Biserica greco-orientală română, privind afacerea învățământului din punct de vedere al statului, nu poate avea și nici are nimic de zis, dacă legislațiunea determină minimul studiilor obligatorii ce sunt a se propune în școalele secundare și dacă în genere indică esența instrucțiunii publice; de asemenea nu are nimic de zis dacă regimul statului, în virtutea dreptului său de supremă inspecție, controlează, în mod convenabil poziției confesiunilor, întocmirea corespunzătoare a institutelor confesionale de învățământ precum și rezultatele acestuia. Îndată ce însă proiectul de lege în cestiune are de gând a transmite în competența regimului statului partea cea mai mare din drepturile și agendele acele din sfera școalelor secundare pe cari, până acum, le exercitau sau le îndeplineau în mod independent confesiunile autonome înșile, atrăgând în parte 'și până și calificarea profesorilor, biserica greco-orientală română se vede silită, în interesul autonomiei sale, asigurate prin lege, să-și ridice vocea sus și tare în contra acestora, cu atât mai vârtos cu cât biserica aceasta, când dorește a-și regula liberă toate afacerile învățământului în sfera autonomiei sale, nu vrea să se ascundă nici dinaintea intereselor statului, nici dinaintea exigențelor unei adevărate culturi științifice. Din contra, punând mare greutate pe avantajele unui sistem de învățământ cât se poate de uniform, precum a făcut-o aceasta pân' acum la întocmirea institutelor sale de învățământ, ea a avut atenție pentru interesele statului și pentru sistemele de învățământ introduse în alte institute de aceeași categorie și tot astfel având toate aceste și pe viitor în vedere voiește a emula — în ce privește rezultatele instrucțiunii în școalele secundare — atât cu institutele secundare ale statului cât și cu cele ale altora confesiuni, dorind totodată a asigura prin aceasta institutelor sale și dreptul de publicitate.

Abia mai poate fi îndoială că, dacă în afacerile școalelor secundare ale confesiunilor s-ar da regimului statului acel drept de ingerință imediată și de dispunere aproape nemărginită, pe care proiectul de lege intenționează a-l întinde și statornici până la cele mai neînsemnate amănunte, pe cât timp la noi subzistă nefericita discordie națională, a cărei existență nu se poate nega și care se manifestează foarte vie în asuprirea celor mai slabi, urmările triste ale amintitului drept de ingerință și de dispunere ar lovi mai cu seamă bisericile de naționalitate nemaghiară, urmări pe cari afară de vexațiuni și de alte neplăceri ce pot interveni ni le pregătește însuși proiectul de lege ca o sabie a lui Damocle, când pune în perspectivă lipsirea școalelor secundare confesionale de dreptul de publicitate, eventual închiderea lor și — așa zicând — confiscarea averilor lor; citându-se ca motive suficiente nu numai unele defecte neînsemnate în aranjament, ci la urmă chiar și zelul confesiunilor pentru propria lor conservare.

Proiectul de lege, în urma motivării ministeriale, presupune despre institutele confesionale de învățământ că ele pot deschide teren la rele morale și la direcțiuni contrarii statului — ce nu s-ar putea vindeca în mod radical decât prin închiderea provizorie sau definitivă a institutelor.

Întrucât privește biserica greco-orientală română și institutele ei, provocându-mă la credința acestei biserici documentată în toți timpii cătră tron și stat și la lealitatea ce n-a părăsit-o niciodată, trebuie să protestez în contra presupunerii de mai sus cu observarea că dacă în adevăr s-ar afla la institutele vreunei biserici astfel de rele morale sau tendențe contrarie statului, în contra cărora ar trebui să se aplice remediile și represaliile prevăzute în proiectul de lege, atunci nu numai ar trebui închise definitiv cu putere guvernamentală astfel de institute, ci ar trebui totodată înlăturate și autoritățile bisericești superioare, cari nu pot sau nu vreau a vindeca astfel de rele; dar fiindcă, așa ceva nu se poate presupune despre nici o confesiune din patrie, această dispozițiune riguroasă a proiectului, transpusă în lege, ar prezenta relațiile noastre interne într-o coloare, care nicidecum nu răspunde adevărului.

Pe terenul legislațiunii mai nouă e un fenomen caracteristic acea dispozițiune a proiectului de lege, după care gimnaziile și școalele reale confesionale și preste tot confesiunile și bisericile nu pot nici cere nici primi ajutoare și sprijin material de la statele din afară și de la domnitorii sau guvernele, acelora. Precum această dispozițiune, după cum e știut, s-a dezvoltat ca material la un proiect de lege dintr-un caz provenit la un gimnaziu greco-oriental român, așa e afară de îndoială că ascuțișul ei este îndreptat cu deosebire contra învățământului bisericii greco-orientale române; pentru că pot fi cazuri singulare și se pot dezvolta din când în când astfel de relațiuni, cari din punct de vedere al intereselor mai înalte de stat îndreptățesc pe guvern la astfel de măsuri; dar — a le transpune din cadrele dreptului internațional într-o lege de instrucțiune publică și a face tot atunci escepțiune în favorul ordinelor monacale ale unei religiuni, care de secoli s-a împărtășit în abundanță de toate favorurile; aceasta este semnalul intennei: că bisericii greco-orientale române, care de secoli a fost espusă la lipse deprimătoare, să i se ia toată posibilitatea de a putea ține concurință în privirea înființării și întocmirii institutelor de învățământ cu celelalte confesii, care parte încă de la opera cea mare a întemeierii patriei se bucură de abundantele donațiuni ale statului, parte mai târziu, însă totuși în secoli trecuți și-au eluptat o pozițiune astfel în stat, care le-a făcut posibilă dezvoltarea și starea favorabilă materială în care se află; pe când biserica greco-orientală română, care mult mai târziu s-a eliberat și care din cauze conexe cu tristul ei trecut a rămas și materialmente îndărăt, întrucât privește îngrijirea institutelor sale de învățământ, fiind lipsită de orice ajutor din partea statului, e avizată esclusiv la dinarii săi proprii.

Biserica greco-orientală română, credincioasă și devotată statului, totdauna a respectat legile și conform acestora limbile oficiale ale statului și îndeosebi pune mare greutate ca tinerimea, ce se pregătește pentru științele mai înalte, să învețe cu temei limba maghiară, nu numai pentru că aceasta în timpul mai nou a devenit limba oficială de stat, ci și pentru că, în împrejurările noastre, limba maghiară e un factor însemnat pentru cultura științifică. Însă acele dispozițiuni ale proiectului de lege, ca testimoniile de maturitate în institutele confesionale cu limbă de propunere nemaghiară să nu se deie în limba de propunere a institutului, ci în cea maghiară §§ 38, 89), apoi ca rigoroasele candidaților la profesură să se facă asemenea în limba maghiară §§ 69, 71) și ca preste tot să se pretindă de la fiecare profesor confesional, fără privire la specialitatea lui, ca să cunoască limba și literatura maghiară, cursul dezvoltării acesteia și operile scriitorilor mai însemnați maghiari §§ 60, 62 și 69): toate acestea sunt pretențiuni ce trec preste scopul propriu al instrucțiunii publice, cari nu numai taie în drepturile de autonomie ale bisericei, ci încă și îngreuiază foarte mult calificarea profesorilor confesionali și dovedesc că la studiarea dispozițiunilor luate în proiectul de lege în favorul limbei maghiare s-a pierdut din vedere; că și în cauză de limbă orice pretențiune exagerată poate produce reacție și poate zădărnici și cea mai bună intențiune, că așadar, prin aplicarea unei astfel de sile, limba maghiară poate numai să piardă din puterea sa atractivă, în loc ca să se facă plăcută în cercuri cât mai întinse și astfel să-și asigure generalizarea ce se poate ajunge treptat, precum aceasta între alte împrejurări mai că-i succesese limbei germane, care e mai depărtată de noi.

Pe când de o parte proiectul de lege în cestiune îmbrățișează limba maghiară cu cea mai călduroasă îngrijire și-i dă avantaje ce trec peste îndreptățire, tot atunci de altă parte el esclude mai de tot posibilitatea ca, în rândul tinerimii bisericilor de naționalitate nemaghiară, școlarii greco-orientali români, și cu deosebire aceia cari se pregătesc pentru cariera preoțească sau învățătorească, să poată învăța din temei propria lor limbă maternă, care, conform legilor în vigoare și după prescriptele statului organic al bisericei greco-orientale române, premunit cu prea-înalta sancțiune, în administrarea internă și mare parte și în corespondența cu autoritățile, e singura limbă oficială a bisericei; apoi preste toate aceste școalele secundare de naționalitate română, se aduc prin proiectul de lege în contrastul că limba lor de propunere poate fi cea română § 79), dar și în acest caz însăși limba română se poate învăța numai ca studiu estraordinar, în ore estraordinare §§ 4, 5, 6,7, 9, 77, 78).

Față cu un proiect de lege care — după cum e și cel în cestiune — periclitează caracterul național al bisericilor de limbă nemaghiară, trebuie să se ia cu deosebire în băgare de seamă o împrejurare de fapt, de care sferele agitătoare și cele determinante nu par a înclina să ție seama, și această împrejurare este: că în toate clasele naționalităților compacte nemaghiare din patrie e în așa grad dezvoltată conștiința naționalității lor proprii încât aceasta nu se mai poate sugruma, aplice-se în contră-i orice sistem sau orice măsuri. O conștiință este aceasta care — ca bunăoară și la naționalitatea maghiară — fiind nutrită prin stima de sine însuși, se razimă pe baze morale și din aceste baze își ia putere și pentru apărarea sa. Orice încercare așadar, care tinde la suprimarea conștiinței de naționalitate, pe lângă că vatămă interesele bisericelor naționale, poate totdeodată degenera într-o eroare politică, care, pentru liniștea internă a cetățenilor și deopotrivă pentru interesele mai înalte ale statului, poate să nască urmări păgubitoare, ale cărora înlăturare posibilă este o datorie de conștiință pentru fiece patriot.

Și tocmai pentru că așa este și pentru că biserica greco-orientală română în credința și alipirea sa, care nimeni nu i-o poate pune în îndoială, voiește să fie totdauna în serviciul statului și se silește a înainta din toate puterile interesele statului aduse în armonie cu ale sale proprii — ea își permite pentru apărarea intereselor sale vitale a înfățișa în cele de mai sus întemeiatele sale îngrijiri în privirea proiectului de lege pentru instrucțiunea în gimnazii și școale reale și prin umilita mea reprezentațiune de față se apropie de preaonorabila Casă reprezentativă cu rugămintea ca, luând de bază principiile fundamentale cari singure pot asigura tăria, puterea și prosperarea statului, adică sublimele principii de libertate, egalitate și fraternitate, cari esclud orice supremație fie religioasă fie națională, să binevoiască, înainte de-a tracta în special amintitul proiect de lege pentru gimnazii și pentru școale reale, a-l înapoia domnului ministru de culte și instrucțiune publică cu avizul ca să-l aducă în armonie cu legile cardinale ale patriei cari asigură autonomia confesiunilor și drepturile naționalităților și astfel prelucrat, cu ascultarea confesiunilor și între acelea și a bisericei greco-orientale române, să-l supuie într-o redactare nouă.

Cuvintele mele de încheiere le rezum în fierbintea rugăminte: ca atotputernicul îngrijitor al indivizilor și al popoarelor, spiritul păcii și al dreptății, să se pogoare peste bărbații cari conduc destinele națiunii, să-i lumineze și să ia sub scutul său scumpa noastră patrie, Ungaria!

Sibiiu, 8 (20) februarie, 1882

În numele bisericei greco-orientale române din Ungaria și Transilvania:

Miron Românul m.p.

arhiepiscop și metropolit.

Atât în privirea proiectului de lege menționat mai sus, precum și în aceea a reprezentațiunii Mitropolitului. „Biserica și Școala“ foaia intereselor religioase și educative a diocezei române a Aradului (Ungaria), face următoarele apreciațiuni nemerite:

Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice în Ungaria a depus în Cameră un proiect de lege pentru școalele secundare (gimnazii și școale reale) prin care tinde nu să reformeze învățământul secundar pe temeiul rațiunii și al principiilor pedagogice, ci să introducă mai cu seamă o nouă lege în scopul de-a maghiariza cu totul învățământul în școalele confesionale, ca apoi, prin maghiarizarea învățământului, să izbutească cu timpul a maghiariza și a contopi în elementul unguresc toate naționalitățile din patrie!

Învederat că la noi în Ungaria instrucțiunea nu are de scop, ca în alte state, cultivarea și luminarea cetățenilor statului, ci întunecarea mai ales și suprimarea conștiinței și demnității naționale în tot ce nu e maghiar! În contra acestei fanatice porniri, care formează, așa-zicând, esența politicei maghiare, noi românii n-avem nici măcar posibilitatea de-a ne apăra și asigura pozițiunea și drepturile noastre naționale, căci în Parlament, unde se tratează soarta popoarelor țării, românii nu au reprezentanții lor naționali și dacă se și ridică din când în când câte-o voce pentru apărarea intereselor și a drepturilor poporului român ea este vocea celui ce strigă în pustie!

În astfel de împrejurări, ce e dar de făcut? Dacă ca națiune ni s-a luat exercițiul drepturilor politice în stat, până și dreptul de-a ne apăra limba și cultura națională, totuși noi românii formăm încă o societate religioasă, formăm încă o biserică națională și, ca societate religioasă, ca biserică ortodoxă română suntem un cor destul de matur și de compact pentru a ne împotrivi la orice tendințe, care ar jigni libertatea conștiinței și cultura noastră națională. Bisericele ortodoxe ale răsăritului toate sunt constituite de la originea lor apostolică pe principiul naționalității, este dar în natura acestor biserici ca ele să rămână naționale, româna, greaca ori serba, după cum e naționalitatea sau poporul credincios.

Ierarhia bisericei noastre, condusă numai de acest principiu măreț, a ridicat glasul în contra proiectului de lege pentru școalele secundare. Căci biserica nu este numai cea dântâi școală la oricare popor, dar îndeosebi la noi e singura instituțiune care îngrijește de progresul instrucțiunii în poporul românesc. Legea noastră organică (statutul organic) sancționat de Maiestatea Sa Împăratul și Regele apostolic, îi dă acest drept necondiționat. „Biserica gr.-or. română din Ungaria și Transilvania, zice statutul, își regulează, administrează și conduce independent afacerile sale bisericești și școlare etc.“

De aceea, văzând consistoriile din metropolie că drepturile și autonomia bisericei noastre sunt atacate în modul cel mai flagrant prin amintitul proiect de lege, și consultându-se asupra remediilor posibile, s-au înțeles între sine ca să însărcineze pe Preosânțitul d-nu Arhiepiscop și Metropolit, Miron Românul, d' a face la Dieta țării o reprezentațiune în numele întregei biserici ortodoxe a românilor din Ungaria și Transilvania.

Înalt Preas. Sa Metropolitul Miron a și împlinit însărcinarea ce i-a dat biserica, cu conștiința și demnitatea ce caracterizează pe iluștrii păstori ai bisericei creștine! „Reprezentațiunea Escelenței Sale, zice „Luminatoriul“ (din Temișoara în Banat), este un cap d'opera și o faptă din acele ce vor transmite la nemurire zelul și bunavoință Esc. Sale pentru biserica și școala credincioșilor încrezuți păstorirei sale.“

……………

În fața unui limbaj atât de clar și de hotărât nu credem să se afle român care să nu felicite pre demnul prelat pentru solicitudinea și energia cu care a procedat în apărarea intereselor bisericii sale.

❦

[Articol cu paternitate incertă]