[5 septembrie 1882]

[Articol cu paternitate incertă]

Cititorii noștri au auzit vorbindu-se negreșit de o adunare a sătenilor, botezată cu pomposul nume de congres agricol, ce trebuia să aibă loc la 29 august expirat în Curtea de Argeș.

Dacă a fost ceva sau nu n-am putea-o spune deocamdată, căci n-a transpirat nimic până acum. Știm numai că inițiativa întrunirii a fost luată de deputatul Schiler, reprezentant al Gorjului în Cameră.

Scopul acestui meeting extraordinar și cu totul contrariu obiceiurilor țării nu prea este expus cu destulă claritate în apelul publicat de comitetul organizator. Vorbe late și sforăitoare câte poftești; nimic însă precis, nimic determinat.

Dacă trebuie să dăm crezământ unor zgomote ce circulă, „congresul“ ar fi provocat de d. C.A. Rosetti însuși, care și-a pus în cap să fie cu orice preț Mesia țăranului român. Prezența d-lui Smedeanu între membrii organizatori ar dovedi cu prisos că impulsiunea a fost dată de oficina politică din Strada Doamnei.

De mult urmărim pas cu pas fiecare mișcare a celebrului agitator de mase, pentru ca să căutăm a limpezi lucrul și de astădată.

D. Rosetti și-a început agitațiunea prin faimoasele circulări ministeriale prin care subprefecții și ceilalți agenți administrativi erau invitați să îndemne pe țărani a nu mai munci și a nu-și mai executa angajamentele luate față cu proprietarii. Efectele acestor îndemnuri nesocotite s-au tradus, după cum se știe, printr-o turburare adâncă adusă raporturilor dintre moșieri sau arendași și cultivatori, turburare de care aceștia din urmă mai ales au avut să sufere.

Din această cauză legea de tocmeli agricole propusă de fostul ministru de interne a întâmpinat o energică rezistență atât în Cameră cât și în Senat și a fost cu totul modificată în părțile ei cele mai esențiale.

Bătut pe acest teren după o luptă din cele mai înverșunate, directorul „Românului“ a căutat primul pretext venit spre a se retrage din minister, unde se afla deja în divergență de opiniuni cu d. Brătianu, și a reînceput lupta în ziarul său.

Legea de tocmeli agricole era destinată să fie primul inel al lanțului de reforme politice și sociale ce concepuse d. Rosetti pentru fericirea țăranului român. După dânsa avea să vie aceea asupra monopolului cârciumelor prin sate și aceea asupra modificării legii consilielor județene și comunale.

Deocamdată lucrul s-a înmâlcit asupra acestor două legi din urmă. Negreșit, se așteaptă redeschiderea Corpurilor legiuitoare spre a putea fi readuse la ordinea zilei.

În adăstare, d. Rosetti nu-și pierde vremea. Deodată cu campania întreprinsă în „Românul“ în contra legii electorale, pe care o acuză de toată imoralitatea ce domnește în alegeri, d-sa adună pe țărani și, sub pretext de a-i face să se cunoască mai de aproape, tinde la o adevărată mișcare agrarie în contra unui inimic nevăzut.

Negreșit, țăranii sunt liberi să se întrunească sau nu, deoarece acest drept este garantat tuturor românilor de Constituțiune. O întrunire în masă însă, în condițiunile proiectate, prezintă ceva de anormal și fiecine este în drept să se întrebe care este scopul ce se urmărește. Cuvintele vage de „înfrățire“ și de „banchet țărănesc“ nu sunt îndeajuns ca să justifice această excepțională convocare a elementului rural. Sub aceste expresiuni se ascunde o tendință pe care ne credem în drept a o bănui, de vreme ce nimeni nu voiește să ne dea cheia enigmei.

Dacă n-am cunoaște pe d. Rosetti și apucăturile sale revoluționare n-am avea nici o grijă și am aplauda chiar adunarea proiectată, în speranța că ar putea să iasă dintr-însa o ameliorare a soartei săteanului, atât de oropsit și atât de batjocorit de acest guvern pretins liberal.

Din nenorocire ceea ce voiește acest om politic nu mai e un mister pentru nimeni astăzi. Am avut adeseori ocaziune să arătăm că agitațiunile Irlandei i-au deșteptat gustul de a provoca — păstrându-se orice proporțiuni — o frământare socială și la noi. O revoluțiune fie cât de mititică e un ideal care se potrivește de minune cu educațiunea politică a fostului mazzinist.

Convicțiunea noastră fiind ca asemeni agitațiuni sterile pot să constituie un adevărat pericol la un moment dat, ne credem datori să cerem explicațiuni asupra „congresului“ de la Curtea de Argeș, căci voiam să cunoaștem hotărât care este scopul pentru care a fost convocat.

Mișcarea din Irlanda este justificată până la un punct oarecare prin raportul anormal dintre muncă și capital, dintre sătean și proprietar. Din fericire pentru noi suntem departe de a ne găsi în această situațiune. Proprietarul român este interesat ca țăranul să nu fie în mizerie, căci de bunăstarea acestuia este legată prosperitatea moșiei sale. Sunt negreșit excepțiuni nenorocite, proprietari fără suflet și fără Dumnezeu cari s-au jurat să fie călăii cultivatorului sătean. Am dovedit adesea cu exemple că un Pișca sau un Leca nu sunt modele de dezinteresare și că soarta țăranilor de pe moșiile acestor faimoși patrioți n-ar fi tocmai de invidiat.

Aceste triste excepțiuni însă nu fac decât să confirme regula care este solicitudinea pe care întotdauna proprietarul român a avut-o pentru cultivator.

Adevăratul împilător al țăranului nu este decât administrațiunea, decât guvernul care-l exploatează și-l sugrumă în modul cel mai neomenos. Am arătat altădată că, în schimbul birurilor enorme ce plătește stăpânirii, nu i se dă absolut nici un echivalent; siguranța averii și a vieței sale este o minciună; instrucțiunea publică se află numai pe hârtie; biserica este dărâmată sau văduvă de servitori; spitale nu există decât în imaginațiunea comitetelor permanente; căile de comunicațiune sunt în starea cea mai deplorabilă.

Când dară ni se vorbește de nevoile și de păsurile țăranului, când sunt tendințe de a-l desface din masa națiunii și de a-l organiza în castă, suntem în drept să ne întrebăm cu îngrijire în contra cui va fi îndreptată această forță compactă și puternică ce se organizează.

Cerem explicațiuni, căci ne plac situațiunile limpezi. Vorbele deșerte și-au făcut vremea. Voim ca țara să știe lămurit ce scop se urmărește și cari sunt tendințele întrunirii de la Curtea de Argeș.

❦