[7 februarie 1882]

Din actele publicate în numărul de ieri cititorul a putut constata că delegații comitetului central de inițiativă din Iași și ai comitetelor din districtele de peste Milcov, rugându-se, după însărcinarea comitenților (în număr de 600) de a li se acorda o audiență la Maiestatea Sa Regele, pentru a solicita înalta Sa protecțiune în favorul intereselor agricole și economice din Moldova, această audiență li s-a refuzat.

D. Mareșal al Curții, luând ordinele Maiestății Sale, a fost însărcinat de a pune în vederea delegațiunii nu o lege, nu un text constituțional, nu un drept care se poate opune unui drept, ci regulele stabilite de ceremonialul și uzurile Curții.

Acel prețios ceremonial și acele prețioase uzuri, despre care nu putem tăgădui că ar constitui o piedică pentru a se apropia de persoana privată a regelui, nu știam că se pot invoca și atunci când țara vrea să-și espuie păsurile ei înaintea autorității publice a Coroanei.

D. mareșal al Curții a fost dar însărcinat a comunica că prețiosul regulament al ceremonialului, la puțin cunoscuta sa pagina 75, stabilește următoarele reguli:

Audiențe in corpore în mod oficial nu se pot acorda de MM. LL. la deputațiuni, delegațiuni, comitete etc. decât când aceste fac parte din corpuri și autorități constituite ale statului și au un mandat regulat, îndeplinit în virtutea unei legi. Cererea și obiectul audienței trebuie încunoștiințat mai întâi în acest caz ministerului respectiv sau autorității superioare de cari resortă acele delegațiuni, deputațiuni etc. În ceea ce privește audiențele particulare, d. mareșal face cunoscut că M. Sa binevoiește a le acorda individual la oricine se adresează cu cerere.

Audiențe particulare!

Înțelegem să se ceară acestea din partea provincialului curios de-a conversa lucruri indiferente cu persoana regelui, curiozitate pe care nu oricine o poate prețui după valoarea ce i-ar da-o curtezanii și camarila sau eroii de la 11 fevruarie și prezidenții republicei ploieștene, cari se răsfață azi pe sofalele statului ce împodobesc palatul. Dar nu, audiențe particulare, nu satisfacerea vanității sau curiozității de-a sta față în față cu M. Sa i-a făcut pe proprietarii din Moldova să solicite audiența, ci nevoile lor, păsurile țării, cărora pururea Domnii vechi țineau urechea deschisă la primejdia ce amenință moșia și munca lor, la turburarea vârâtă oficial în raporturile de bună credință ce le au cu muncitorii. Nu în particular au a șopti ceva, ca îmbunătorii fanarioți, aceste urechelnițe care se furișează în auzul și farmecă mintea Domnilor, ci pe față și verde erau să vorbească și să arate M. Sale că „sub pretextul de reformă a legii tocmelelor, un consiliar al M. Sale au răspândit circulări cari au înlăturat legi în vigoare și au provocat patimi rele între muncitori în contra agricultorilor mari“.

Nu dar cu persoana privată a regelui și nu în particular veniseră proprietarii din Moldova ca să se puie la vorbă, ci autorității Coroanei se adresau și aveau dreptul de-a o face, conform art. 28 al Constituției, care zice:

Fiecare are dreptul de a se adresa la autoritățile publice prin petițiuni subscrise de cătră una sau mai multe persoane, neputând însă petiționa decât în numele subscriitorilor.

Nu cumva alineea a doua a acestui articol:

Numai autoritățile constituite au dreptul de-a adresa petițiuni în nume colectiv.

este originea prețioaselor dispozițiuni din prețiosul regulament al ceremonialului?

Dar care-i acel nume colectiv? Sau nu știe onor. d. Brătianu, inspiratorul acestei cabale, ce este un nume colectiv? Nisip, grâu, apă, aur, popor, națiune sunt nume colective. Copiștii ignoranți ai articolelor noastre constituționale nici habar n-au ce însemnează, lexical, nume colectiv, întrebuințat în texte franceze de lege. Pe când Anglia, în petiții date de unul sau de mulți, semnăturile individuale erau riguros cerute, Adunarea franceză legislativă de sub Revoluție, Conventul, primeau petiții iscălite cu numele unei comune sau a unui departament întreg, ba într-o zi Adunarea franceză a angajat o discuție lungă asupra unei petiții iscălite Le Peuple. Pentru ca nu un anonim să se substituie unei colectivități abstracte de oameni și s-o iscălească se cere ca, oricât de generală ar fi necesitatea invocată, ea să poarte semnături individuale, pe când se 'nțelege că o autoritate constituită cu titulari cunoscuți nu are nevoie de semnături. Acesta este singurul înțeles pe care constituția 'l dă numelui colectiv. Obligația semnăturilor individuale existând în Anglia, toate reformele s-au făcut acolo printr-o furtună de petiții. 20.000 de petiții au cerut abolirea sclavajului, tot prin ele s-a făcut reforma Parlamentului, emanciparea catolicilor, abrogarea legii asupra cerealelor și a.m.d.

Așadar: „fiecare are dreptul de-a se adresa la autorități prin petițiuni subscrise de una sau mai multe persoane“ și, acest drept corespunzând cu o datorie, autoritatea e datoare de-a primi petițiunea, autoritatea înaltă a Coroanei ca și oricare alta. Fiecare are dreptul?

Nu, ne 'nșelăm. Delegațiunea izraeliților are acest drept și i se și recunoaște. D-nii Rosenthal, Israel Iancu Schonfeld, Dr. Blumenfeld, Alpern, Șapira, Kohn, Wahrmann, Herșcu Schechter, Ștrul Avram Ringelescu, acești d-ni pot prezenta regelui petițiuni în numele unei colectivități fără ca regulamentul prețios al ceremonialului să fie atins. Mai mult, d-nii de mai sus au dreptul de-a se pretinde persecutați în România, de-a cere abrogarea legilor existente și libertatea de-a vinde rachiu, de-a lăți și exploata vițiul beției în poporul românesc. Pentru nobilul Pherekydes, ambasadorul de la Mazar Pașa pe de-o parte, și pentru Herșcu și Ștrul Avram pe de alta, pentru crema, cum am zice, a neamului istoric al românilor M. Sa Regele e acasă.

Dar în cazul de față nu se prezentaseră viitorii stăpânitori ai expresiei geografice ai României. Nu. Erau numai niște proprietari din Moldova, un Rosnoveanu, un Pogor, un Cogălniceanu, un Ciupercescu, un Catargiu, un Corjescu, un Morțun, deci nu se pot primi in corpore.

Se înțelege că acest refuz de a primi delegațiunea i se datorește d-lui ministru prezident I. Brătianu, care, prin șeful poliției, au cerut regelui de a n-o primi.

Speciosul regulament al ceremonialului, pag. 75, cată să fie de-o origine foarte recentă și confecționat ad-hoc. El nu se aplică nici la foști colegi ai d-lui Brătianu, cari, trecuți prin călugăria cuvioasă a Văcăreștilor, cer dispensă de termen, nici la iluștrii copii ai ortalei, cari, aplicând prea cu multă relighie principiile partidului roșu, încap după zăbrele, nici la evreii cari au maltratat preuteasa cu ocazia înmormântării rabinului Șor. Ori de câte ori oameni de-o probată malonestitate din partidul roșu sau evrei, vinovați de acte de escrocherie și de brutalitate, vor cerea să pătrunză la picioarele tronului, precum și colectivul mazarist Pherekydes, porțile palatului le sunt deschise și acolo găsesc nu numai o ureche binevoitoare, ci chiar îmblânzirea asprimilor legii în favorul lor.

Dar niște proprietari ai pământului Moldovei cari cer numai respectul legilor, numai buna credință, numai adevăr? Aceștia nu merită nici o băgare de seamă. Țara aceasta pare a fi a străinilor și străini nu mai sunt în ea decât românii înșiși.

❦