[8 august 1882]

D. Dimitrie Sturza nu încetează a fi obiectul unor aprețiări măgulitoare din partea presei germane. „Berliner Tagblatt“ și-a comandat la „unul dintre corespondenții ei“ până un fel de schiță biografică a d-lui ministru de esterne, pe care nu ne putem opri de-a o comunica:

Schimbarea în Ministerul Afacerilor Străine din România pe care o aduse cu sine formațiunea noului cabinet — zice foaia berlineză — nu e fără însemnătate pentru o pacinică aplanare a diferințelor austro-române în cestiunea dunăreană și pentru atitudinea României în complicațiunile eventuale ale Orientului. Antecedentele, precum și opiniile politice ale noului ministru, bine caracterizate și cunoscute, ne indică limpede direcțiunea ce are de gând a o observa cabinetul Ion Brătianu-Sturza, o direcțiune care nu va întârzia a produce satisfacțiune în Germania, dar și mai mult încă în învecinata Austro-Ungarie, între amicii păcii și partizanii sinceri ai alipirii României la alianța austro-germană, de vreme ce, după cât știm, nu există un singur om de stat român care-ar putea să justifice mai mult această supoziție decât d. Dimitrie Sturza. E cel mai germanofil și tot ce e german poate fi sigur de protecția sa.

Să nu se zică că, în cabinetul român, nu se prea ține seamă de ceea ce zice ministrul de resort, că primul ministru Brătianu e atotputernic. Cu d. Sturza nu stă tot astfel. Dacă el se va și conforma uneori cu opinia ce va predomina în cabinet, în cestiuni principale Sturza nu numai că nu-și va sacrifica opinia sa politică, dar va face-o să străbată. Pentru asta ne garantează întreaga sa individualitate, tăria și neatârnarea vederilor sale politice, căci dacă acestea ar fi mai puțin tari și mai puțin neatârnate desigur că multilateralul și genialul Sturza ar fi mai plăcut și mai dorit de către partizanii săi proprii. Această neatârnare a fost cauza pentru care ministrul-prezident a ezitat mai multe săptămâni până a alege pe Sturza. Dar, după ce primul ministru totuși s-a hotărât în fine pentru el, nu se poate admite altceva decât că d. Brătianu însuși s-a hotărât pentru o politică care cel puțin nu e opusă direcțiunii ce-o urmează d. Sturza.

Din contra, credem a putea deduce din mai multe semne ce le-am observat de două luni încoace că d. Brătianu cugetă foarte serios la aplanarea diferențelor cu puternica monarhie vecină, presupunere ce se poate numai confirma prin intrarea d-lui Sturza în cabinet la Ministeriul de Esterne. Credem că în curând se va pune la cale o înțelegere directă între România și Austro-Ungaria în privirea cestiunei dunărene și cine știe dacă o asemenea înțelegere n-ar fi mai profitabilă pentru amândouă părțile interesate decât intervențiunea Europei? Oare nu zic românii înșiși că propunerea franceză a d-lui Barrère e mai pernicioasă pentru România decât anteproiectul austriac?… Deci numai înțelesul acesta 'l poate avea numirea, și în Berlin, unde d. Sturza e persona grata pentru cunoscuta sa germanofilie, ea desigur va fi primită, cu satisfacțiune. La Curtea din Viena lucrul va fi tot astfel, de vreme ce un Sturza ca ministru de esterne nu poate fi decât plăcut pentru Austro-Ungaria.

Pentru cabinetul Brătianu, Sturza e fără îndoială o achizițiune eminentă, care va satisface și țara, în care meritele sale sunt cunoscute și apreciate. Fiind în alt rând ministru de finanțe, el s-a dovedit foarte folositor, mai cu seamă pe terenul economic, și n-a încetat nicicând a-și pune talentele în serviciul binelui țării sale. El a fost acel care-a luat inițiativa răscumpărării căilor ferate și a executat-o dimpreună cu comisarul român din Berlin, d. Calinderu. Prin răscumpărarea acestor căi el a pus țara sa în posesiunea celei mai importante rețele de căi ferate române.

Următoarea întâmplare ne va servi ca mic exemplu spre a dovedi ce germanofil e Sturza. Acum trei luni luă direcțiunea unui institut de credit, a Creditului Funciar. Predecesorul său comandase niște rechizite la Paris, a căror modeluri se aflau față. Numaidecât Sturza revocă comanda, pentru că nu-i conveneau modelurile, și insistă ca obiectele să se comande la Berlin! Ceea ce se și întâmplă, deși nu fără greutăți, pentru că „obiectele“ erau un soi de fabricat francez cari nu se aflau la Berlin, încât au trebuit anume fabricate de-un mare industrial de aci. Dar noul director al Creditului Funciar își făcu gustul — avu „marfa sa germană“.

Studiile sale și le-a făcut la Berlin și oricine s-ar preumbla cu el poate fi sigur că Sturza îi va arăta o casă în colțul format de Jagerstrasse și Friedrichstrasse cu cuvintele: „Aici am locuit când eram student!“.

Precum vedem, foile germane nu sunt parcimonioase în relațiuni asupra germanofiliei noului ministru de esterne și admirăm numai naivitatea cu care ele nu se tem a discredita în ochii poporului său propriu pe omul pe care-l laudă.

❦