[6 august 1882]

În numărul de ieri al „Românului“ citim șirurile următoare într-un articol de fond:

Eram obicinuiți ca:

stăpânul să învețe pentru noi, stăpânul să cugete, stăpânul să ne boteze, să ne căsătorească, să ne hrănească, stăpânul să facă tot, el să fie tot și noi să ne supunem numai și să ne închinăm lui. Ș' această stingere, această sinucidere a omului se înfipsese în noi atât de adânc încât, de vom cerceta, vom găsi c' adesea mulți din cei cari strigau contra stăpânilor strigau nu fiindcă voiau a fi oameni, ci fiindcă credeau că le-a venit rândul a fi și ei stăpâni.

Adevărul de la 1857 este și adevărul de azi; putem chiar prevedea momentul în care vom da voie stăpânilor noștri să ne și îmbrace după placul lor.

Dar stăpânul de azi nu e același de la 1857. Altă dată erau boierii, astăzi avem guvernul nostru; lui ne supunem, lui ne închinăm, lui sacrificăm.

Osebirea este în formă însă, dar nu și în mintea noastră.

E destul ca unul din noi să aibă la visterie o funcțiune cât de mică pentru ca numaidecât să capete o însemnătate capitală. Lumea zice: „Iacă un funcționar, un membru al guvernului!“ și capetele se pleacă droaie înaintea lui.

Nu ca să criticăm, ci ca să ne luminăm și să creștem ca națiune ne espunem s' atingem o atare cestiune.

Am spus d' atâtea ori lumii întregi că suntem poporul cel mai liberal; că moravurile, Constituțiunea și legile noastre sunt cele mai democratice din lume, încât ar fi vreme, dacă nu dorim să devenim ridiculi, să începem odată a pune faptele în acord cu zisele.

În adevăr avem o Constituțiune liberală, legile noastre sunt în bună parte ca și cele din Europa; nu e însă mai puțin adevărat c' avem obiceiul d' a ne ntreba totdauna, până nu săvârșim un act, ce va zice guvernul?

După mari lupte stăpânii au devenit slugi, dar cei plătiți ca să ne slujească sunt în fapt adevărații stăpâni; se poate zice că viața politică nu esistă în țara noastră, căci toți am luat în astfel de grad obiceiul indiferinței încât acum, ca și-n timpii sclaviei, nu ne dăm măcar osteneala de-a cugeta; evenimentele cele mai însemnate ne lasă reci; așteptăm să vedem ce va zice, ce va face guvernul și, rău sau bine, mai că nu știm nici aproba nici dezaproba.

Va să zică:

Cei ce strigau contra stăpânilor strigau nu fiindcă voiau să fie oameni, ci fiindcă credeau că le-a venit rândul să fie stăpâni.

Ceea ce noi pururea am zis.

Invidia celor cari credeau că le-a venit rândul să fie stăpâni este cauza liberalismului în România. Fecit cui prodest, au făcut-o cui îi folosește și, dacă vom cerceta numele celor ce au fost folosiți prin reformele liberale, străini vom găsi.

Altă dată erau boieri, azi guvern.

Quod erat demonstrandum.

În locul boierilor s-au introdus sute de postulanți și vânători de buget, cari costă de zece ori mai mult decât odiosul guvern al boierilor.

Stăpânii au devenit slugi, iar cei plătiți ca să ne slujească sunt în fapt adevărații stăpâni.

Așa e! Slugi, intelectual și moral vorbind, au devenit stăpâni în România. Vide valetul Chirițopol!

Se poate zice că viața politică nu există în țară!

Iată ceea ce spunem de mult. Nu există viață politică, pentru că adunătura de naționalități nu e o națiune și o asemenea adunătură a biruit România, fără arme, numai prin demagogie și prin amăgire.

Toate acestea le constată „Românul“ pe baza unor enunțări ale d-lui C.A. Rosetti.

Îi mulțumim că spune o dată adevărul. Dar oare d. C.A. Rosetti azi le vede astea? Oare nu știa că acestea vor fi rezultatele politicei sale care încuraja pe oameni de-a fugi de muncă onestă și de-a deveni stăpâni salariați? Oare când face gardă națională, în care cel mai cocoșat devine locotenent-colonel nu creează aci stăpâni din oameni fără merit, cari abia știu citi și scrie? Oare d. C.A. Rosetti s-a informat când a făcut din Mihălești stăpâni cu câte patru clase primare? Oare toată viața d-sale politică, de la început până azi, a fost altceva decât tendența nu de-a face oameni, ci de-a crea stăpâni din slugi pe spatele poporului nostru?

Pe de-altă parte însă nu se poate aștepta ca aceste rele, introduse odată, să înceteze prin alegeri. Aceiași oameni ar alege pe aceiași oameni, răul ar rămânea identic, tocmai pentru că nu există viață politică, tocmai fiindcă fiecine crede că i-a venit rândul să fie stăpân, tocmai pentru că slugile au devenit stăpâni. Asemenea rele nu se pot repara printr-o voință spontană, pentru că actele de voință sunt și ele determinate de corupțiunea epocei, de apucăturile care-au prins rădăcină și au întunecat opinia publică.

E o curată absurditate de-a aștepta de la o colectivitate ignorantă altceva decât o reprezentațiune și un guvern ignorant; e absurd de-a spera ca alesul unui om să nu fie chipul și asemănarea lui. Nici un om nu poate vedea lucrurile decât cu ochii săi proprii, nu le poate judeca decât cu mintea sa proprie, le automorfizează, precum ar zice Herbert Spencer, adică le dă forma pe care-o pricepe el. E cu neputință ca o generație stricată de demagogi în cap cu d. C.A. Rosetti să mai judece clar trebuințele obștești.

Singurul rezultat este convingerea că întregul sistem demagogic e cu totul steril; o altă convingere, că deosebirea dintre oameni cată a se stabili pe grade, capacitate de muncă și de adevăr, trebuie să prinză rădăcini pentru a sanifica spiritul public.

Relevăm în fine următoarele mărturisiri:

Adevărul de la 1857 este și adevărul de azi.

Avem moravuri, Constituțiune și legi democratice, dar suntem ridicoli, căci n-am pus faptele în raport cu zisele.

Una am zis, alta am făcut.

„Românul“ adaugă că „se espune“ atingând o atare cestiune.

În adevăr se espune. Mărturisiri mai prețioase și mai adevărate totodată ca cele de mai sus arareori se găsesc în foaia roșie.

❦