[8 mai 1882]

[Articol cu paternitate incertă]

Bătrânul organ al partidei liberale, în numărul de joi, 6 mai, revine la ideea lui favorită, că în țară nu există decât o singură partidă, aceea pe care o reprezintă acest organ, și că partida conservatoare nu are principii, căci principiile și ideile sale s-au învechit și nu mai sunt conforme cu spiritul națiunii.

Un fapt de mare, de foarte mare însemnătate s-a constatat în România.

Faptul acesta este că n-avem decât o singură partidă!

Și mai jos adaogă:

Așadar partidei conservatoare îi lipsesc toate elementele cari constituie o partidă și care-i dau putința de-a veni la guvern.

Ca să susție această concluzie, „Românul“ spune mai întâi un neadevăr patent, că adică, în cestiunea Dunării, partidul conservator nu a esprimat o idee lămurită și precisă.

Apoi face, după cum voiește d-sa, istoria faptelor întâmplate de la 1848 încoace și, după ce demonstrează că este neapărată trebuință, pentru țară, ca să existe o partidă conservatoare, ceea ce este adevărat, sfârșește îndemnând:

Pre cei cari au suflet din partida cea veche să-și lase morții și să caute elemente noi pentru a face o partidă conservatoare națională și progresistă.

Pentru că partida de la guvern nu mai poate merge înainte, deoarece unii au ostenit iar alții au nevoie de noi puteri ca să răstoarne instituțiile existente:

Cei din partida noastră cari au ostenit sau s-au bolnăvit să reintre îndată în focarul națiunii, spre a dobândi de la dânsa idei și puteri noi, pentru luptele cele noi ce vom avea neapărat pentru noua reconstituire a statului român.

Că în partidul liberal, astfel cum este înjghebat, sunt unii cari voiesc să răstoarne instituțiunile actuale ale țării, supt pretext de reorganizare, iar alții, mai practici, aceia pe care „Românul“ îi numește osteniți, cred că momentul n-a venit încă ca să arunce țara în ghearele demagogiei, aceasta o știm de mult; aceasta o probează pe fiecare zi certele din sânul partidului și antagonismul surd dar adânc dintre dd. Rosetti și Brătianu; ba încă noi am denunțat, pentru prima oară, țării acest pericol și, pe cât a stat în puterea noastră, i-am deschis ochii asupra planurilor nesocotite ale partidei de la putere.

Și oricine vede cât de abil este articolul de care vorbim al „Românului“, care, pe de o parte, spune țării că nu există partid conservator și prin urmare să se arunce în brațele d-ei sale; iar, de altă parte, gâdilă egoismul acelora cari se cred în stare de-a crea partide politice. Căci din nenorocire sunt mulți cari caută satisfacțiunea intereselor lor personale la adăpostul unui partid organizat și puternic și sunt câțiva cari, în îngâmfarea lor oarbă, își închipuiesc că vor inventa proza și se depărtează de partidul conservator, cu speranța de-a crea ei alt partid conservator.

Și pentru abilitatea aceasta nu putem decât să felicităm pe confrații noștri.

Dar să se susție că partidul conservator nu există, că principiile și ideile lui sunt învechite și că principiile propagate de „Românul“ sunt ideile progresului, aceasta este un neadevăr pe care nu putem să-l trecem sub tăcere și pe care trebuie să-l dezmințim îndată. Principiile noastre în adevăr le-am formulat în modul cel mai lămurit și mai categoric prin programele partidului.

Și de astă dată, ca să nu ne repetăm, vom împrumuta expresiunea principiilor noastre celui mai mare gânditor din Francia, celui mai mare publicist din secolul nostru.

D. H. Taine adresează, în prefața unei opere nemuritoare, pe care a publicat-o anul trecut, demagogilor din țara sa aceste câteva cuvinte pline de o tărie nestrămutată și de o ironie amară:

Mai am părerea de rău de-a prevedea că această operă va displace la mulți din compatrioții mei. Scuza mea este că mai fericiți decât mine, ei au mai toți principii politice și se servesc cu ele ca să judece trecutul. Eu nu aveam, și chiar am întreprins să scriu cartea mea tocmai ca să caut. Până acum am găsit d-abia unul, așa de simplu încât se va părea copilăresc și abia îndrăznesc să-l anunț. Cu toate acestea trebuie să o fac pentru că toate părerile ce voi arăta izvorăsc din el, și, adevărul lor se măsoară cu adevărul lui. Acest principiu stă întreg în această observațiune că o societate omenească, mai ales o societate modernă, este un lucru vast și complicat. Prin urmare este anevoie de-a o înțelege. De aceea este anevoie de-a o mânui bine. Rezultă de aci că un spirit cultivat este mai capabil de treaba aceasta decât un spirit incult, și un om special decât un om care nu e special. Din aceste două adevăruri nasc multe alte consecințe: dacă cetitorul va voi să se gândească nu va avea bătaie de cap să le descurce singur.

Iacă principiile partidului conservator rezumate de unul din bărbații cei mai eminenți ai acestui secol și care s-a ocupat în special cu ideile politice ale Franței, de unde au împrumutat și demagogii noștri pe ale lor.

Cititorii noștri își aduc aminte în adevăr că ceea ce am susținut mereu prin coloanele acestui ziar este că oamenii luminați ai națiunii, proprietari, comercianți, profesii liberale, trebuie să aibe o înrâurire mai mare asupra afacerilor publice decât oamenii mai puțin luminați. Că prin urmare suveranitatea este o funcțiune publică pe care fiecare să o poată esercita în interesul tuturor și pe care un cetățean să o exercite cu atât mai mult cu cât este mai capabil. Aceasta este ideea Constituțiunei noastre și aceasta este ideea partidului conservator, după cum era și natural.

Deoarece partida liberală, nu numai prin organul ei „Românul“, dar chiar prin legi propuse în Corpurile legiuitoare, susțin o idee opusă, că adică suveranitatea este un drept al fiecăruia, că toți caută să o exercite deopotrivă sau, după expresiunea d-lui Taine, că cel incult poate să mânuiască interesele societății ca și cel cult, și omul care nu e special ca și omul special. Și tocmai de aceea demagogii noștri cer ca să se înființeze sufrajul universal și să se aleagă judecătorii!

Iacă ideea fundamentală care desparte în toate țările și care a despărțit în toate timpurile partidele politice. Și când „Românul“ spune că nu există partid conservator, pentru că d. Lascar Catargiu, în Senat, și d. Lahovari, în Cameră, nu au spus ce propune partidul conservator asupra cestiunii Dunărei, mai întâi arată că nici nu pricepe cari sunt ideile ce constituiesc partidele politice și pe urmă afirmă un neadevăr:

Partidul conservator a spus ideea lui în privința cestiunii Dunării încă demult, după cum vom arăta în numărul viitor al „Timpului“.

❦