Al doilea răspuns d-lui C.A. Rosetti

[6 aprilie 1882]

Cerem iertare cititorilor noștri dacă ne vedem siliți să revenim asupra incidentului bizar provocat de bătrânul director al „Românului“.

D. Rosetti, printr-o nouă scrisoare pe care o adrezează de astădată d-lor … Lascar Catargi, general Florescu, Teodor Rosetti, Al. Lahovari, Titu Maiorescu și Gr. Păucescu, ne declară că răspunsul dat de noi, oricât de categoric și de precis ar fi el, este cu totul nedemn de adevăr, de moralitate, de acești membri ai partidului conservator și de d-sa. Toate acestea le însoțește, conform unui obicei care a devenit a doua natură la „Românul“, de epitetele grațioase de: „crima de calomnie“, „înfierarea criminalilor“ etc.

Mărturisim că, dacă n-am ține seama de dragostea părintească în numele căreia vorbește puternicul nostru adversar, ocaziunea ar fi din cele mai nemerite pentru a râde un moment cu lectorii noștri. Vom fi însă serioși și acum, ca semn de deferință din parte-ne pentru acest respectabil sentiment.

De astădată cel puțin d. Rosetti ne spune lămurit cari-i sunt griefurile în contra noastră: 1. fiindcă am simțit plăcere publicând un fapt „degrădător“; 2. fiindcă am zis: „Nu vom imprima numele, în speranța că fiecine va ghici despre cine vorbim“ (Această frază constituie, după d-sa, un „subțire gaz“); 3. în fine, pentru că am adăugat în cronică: „Doamna X, al cărei nume sonor poartă bonetul frigian“. Și d. Rosetti binevoiește a ne spune că fiica d-sale se numește Libertatea — Sofia, de unde deduce că la această persoană am voit să facem aluziune.

Ultimul punct merită singur să fie relevat, căci celelalte sunt atât de anodine încât se combat prin ele însăși. Ne vedem însă nevoiți să-i răspundem printr-o întrebare: De când oare Libertatea și Înțelepciunea poartă pe cap bonetul frigian care l-a supărat atât de mult? Știam până acum că Republica, uneori și Comuna, de ordinar, sunt coafate în acest mod; niciodată însă Libertatea și încă mai puțin zeitatea senină a Înțelepciunei.

Și apoi crede oare acest părinte de familie că nu sunt și alte nume la cari s-ar putea aplica figura retorică de care ne-am servit? … Nu putem zice mai mult, căci ne e teamă să nu deșteptăm nouă susceptibilități …

N-ar mai trebui, ca o încoronare a acestui bizar incident, decât ca vreun Făt-frumos de contrabandă să-și închipuiască că am vorbit de el când am menționat pe Adonis sau că vreo doamnă care din păcate obicinuiește corsaje de cauciuc să susție că de dânsa am înțeles să întreținem pe cititorii noștri! Tribunalul din Sena a condamnat pe Emile Zola să suprime numele de Duverdy dintr-un roman al său, pentru că întâmplarea făcuse să existe în Paris un consilier de Curte cu acest nume. Iată-ne osândiți și noi să nu putem imprima nici doamna X, nici d. Y! Dară cu aceste abracadabrante pretențiuni, ilustre confrate, jurnalismul devine ceea ce spune Figaro în faimosu-i monolog și cel dintâi lucru ce am avea cu toții de făcut, începând cu „Românul“, ca cel mai bătrân organ de publicitate, este să ne aruncăm condeiul în Dâmbovița.

Ceea ce ne cauzează însă o surprindere nemărginită este stăruința adversarului nostru de a ne face cu orice preț să zicem ceea ce n-a fost în intențiunea noastră: că am voit să vorbim de fiica d-sale! Aceasta ne aduce aminte apostrofa nevestei lui Sganarelle dintr-o comedie a lui Molière, apostrofă adresată unui trecător care voia s-o scape din mânele bărbatului ei, care o bătea: Și dacă eu vreu să fiu bătută?…

Noi am crezut și credem că, în urma declarațiunii precise și categorice ce am făcut zilele trecute, orice susceptibilitate de părinte nu mai are rațiune de a fi. Este învederat că nu stă în putința noastră de a scoate pe bătrânul ziarist din ideea nenorocită ce și-a format. Treaba d-sale!

Am arătat deja, în primul răspuns, care este convicțiunea noastră în privința acestei fenomenale închipuiri. Fiindcă d. Rosetti face apel la opiniunea publică, lăsăm și noi cu plăcere acestui „tribunal suprem“ sarcina de a se pronunța asupra incidentului ce a născocit și de a-l califica după cum merită.

Fantasio

❦