§ 1 Descrierea preliminară a cunoaşterii prin intermediul unei construcţii a acesteia.

Considerăm preliminară această descriere pentru că prin ea nu vom epuiza conceptul de „cunoaştere”, ci doar vom indica acele caracteristici ale ei de care avem nevoie pentru scopul nostru actual. Prin urmare, ar fi nepotrivită aici întrebarea la ce tip de cunoaştere ne referim şi în ce sens ne slujim de acest cuvânt cu mai multe înţelesuri, întrebarea care ar putea întrerupe chiar de la început discursul nostru. Aici înţelegem prin acest cuvânt ceea ce vom arăta de îndată, iar nicidecum altceva, şi ne slujim de el în sensul care va reieşi din cele ce urmează.

Descrie un unghi oarecare – am cere cititorului, dacă ne-am afla în dialog cu el. Închide acum acest unghi, astfel descris, cu o a treia linie dreaptă. Admiţi oare că acelaşi unghi ar putea fi închis şi cu o altă linie sau cu mai multe alte linii (altfel spus, cu o linie oarecare, mai lungă sau mai scurtă) în afara aceleia cu care l-ai închis efectiv?

— Dacă răspunde, aşa cum ne aşteptăm, că nu admite în nici un caz acest lucru, îl vom întreba în continuare dacă el consideră aceasta numai ca pe o opinie a sa, o părere hazardată, care admite într-adevăr un amendament ulterior, sau dacă socoteşte că ştie foarte cert acest lucru. Dacă răspunde afirmativ la această întrebare, aşa cum ne aşteptăm de asemenea, îl vom întreba în continuare dacă socoteşte că doar cu acest unghi determinat, care îi apare în construcţie tocmai aşa cum îi apare, şi cu aceste laturi determinate, care îl cuprind şi care îi apar de asemenea aşa cum ii apar, s-ar produce cazul enunţat şi dacă ar putea fi închise alte unghiuri posibile între alte laturi posibile cu ajutorul mai multor laturi considerate ca fiind o a treia latură, în afară de una singură; apoi, după ce şi-a dat părerea în această privinţă îi vom întreba dacă socoteşte că problema îi apare astfel doar lui însuşi sau dacă, pur şi simplu, toate fiinţele raţionale care îi înţeleg cuvintele, i-ar împărtăşi aici în mod necesar convingerea; în fine, dacă în privinţa acestor două aspecte ridicate de întrebare consideră că doar formulează o opinie sau că ştie ceva în mod ferm. Dacă răspunde, aşa cum ne aşteptăm – căci dacă unul singur dintre răspunsurile ce trebuie date aici ar apărea astfel decât l-am presupus, ar trebui, desigur, să renunţăm la continuarea oricărei discuţii cu cititorul, atâta vreme cât poziţia lui rămâne aceeaşi, iar cât de justă este aceasta poate aprecia numai acela care a răspuns corect la întrebări – dacă răspunde că absolut niciunul dintre infinitele unghiuri posibile, cuprins între infinite laturi posibile, n-ar putea fi închis de o alta cu excepţia unei singure a treia laturi posibile, că absolut orice fiinţă raţională ar trebui să aibă aceeaşi convingere şi că ar fi pe de-a-ntre-gul sigur de valabilitatea absolută a principiului enunţat – sub ambele aspecte, atât în privinţa unghiurilor infinit-posibile, cât şi pentru fiinţele raţionale infinit-po-sibile – atunci vom face în continuare, împreună cu el, următoarele consideraţii.

Prin urmare, în reprezentarea despre care am vorbit, el atestă o cunoaştere, o continuitate, o fermitate şi o stabilitate a actului reprezentării, stabilitate pe care el se sprijină constant şi se angajează să se sprijine constant. Dar pe ce se sprijină de fapt această cunoaştere, care este acest punct de vedere ferm, acest obiect constant al ei?

În prunul rând:

— Cititorul alesese tocmai un anumit unghi de un anumit număr de grade, construit cu ajutorul anumitor laturi de o anumită lungime; a trasat apoi o dată pentru totdeauna cea de-a treia latură şi a afirmat o dată pentru totdeauna prin această trasare că după nenumărate încercări de a trasa o alta, se va repeta însă mereu numai aceasta. Deci, dacă e să aibă un temei în afirmarea unei cunoştinţe, trebuia să considere că prin această trasare o înţelege dintr-o privire şi trebuia să o înţeleagă efectiv, tocmai în caracterul ei rentabil la nesfârşit, nu numai pe aceasta, ci trasarea unei linii în aceaste condiţii, adică pentru a închide acest unghi determinat. Nu trebuia să privească nicidecum această trasare ca fiind numai aceasta. Apoi: el afirma că ştie că principiul exprimat ar fi valabil nu numai pentru unghiul determinat, care îi stă în faţă, ci pur şi simplu pentru unghiurile infinit-posibile; prin urmare, nu trebuia să privească nicidecum trasarea unei linii pentru a închide acest unghi, ci de-a dreptul trasarea unei linii pentru a închide în genere un unghi şi să înţeleagă dintr-o privire acest lucru în infinita lui diversitate posibilă, dacă e să aibă un temei în afirmarea acestei cunoştinţe. Apoi, principiul exprimat ar trebui să fie valabil nu numai pentru el, ci pur şi simplu pentru orice fiinţă raţională care ar înţelege cuvintele prin care este exprimat; prin urmare, cititorul nu trebuia să se privească nici pe sine ca fiind această persoană, nici nu trebuia să privească propria sa judecată, ci judecata tuturor celor înzestraţi cu raţiune şi să înţeleagă acest lucru dintr-o privire, să pătrundă, părăsindu-şi sufletul, în sufletul tuturor fiinţelor raţionale, dacă e să aibă un temei în afirmarea acestei cunoştinţe. În fine, prin aceea că afirmă că ştie, sintetizând toate acestea, aşadar, angajându-se să nu judece altfel în vecii vecilor, fixează judecata sa din acest moment atât ca judecată pentru întregul viitor, cât şi pentru întregul trecut, dacă ar fi ca trecutul să fi chibzuit asupra acestei probleme; prin urmare, el nu consideră deloc judecata sa ca fiind una stabilită în acest moment, ci înţelege judecata sa şi a tuturor fiinţelor raţionale în legătură cu această problemă pur şi simplu pentru totdeauna, adică absolut atemporal, dacă e să aibă un temei în afirmarea acestei cunoştinţe, într-un cuvânt: cititorul îşi atribuie pur şi simplu dintr-o privire o perspectivă şi o înţelegere a tuturor actelor reprezentării – raportându-se, fireşte, la problema în legătură cu care am dovedit aceasta.

Acum nimic nu ne împiedică să facem o abstracţie din faptul că în exemplul ales a fost cuprins dintr-o privire tocmai actul reprezentării liniei dintre două puncte şi, prin urmare, să determinăm principiul pur formal drept rezultat al cercetării noastre; în cazul în care a răspuns la întrebările noastre de mai sus aşa cum am presupus noi, cititorul ajunge la o cunoaştere, iar această cunoaştere înseamnă înţelegerea doar dintr-o privire, a unui anumit act al reprezentării în totalitatea sa (ori, am spune mai curând, al raţiunii, cuvânt ce nu trebuie însă să semnifice aici altceva decât poate semnifica în cadrul contextului). Nimic nu ne împiedică, zic, să facem această abstracţie, dacă nu extindem în mod arbitrar rezultatul nostru prin intermediul acesteia, ci lăsăm cu totul în suspensie întrebarea dacă există doar obiectul luat ca exemplu pentru cunoaştere sau mai multe obiecte, în afara lui.