CONCLUZIE

        Aşadar, în arta practicilor recunoscute (a regimului, a gestiunii gospodăriei, a „curtării” tinerilor) şi plecând de la gândirea ce urmărea să le elaboreze, grecii s-au interogat în privinţa comportamentului sexual ca garanţie morală şi au încercat să dea o definiţie formei de moderaţie dictate de el.

        Aceasta nu înseamnă că pe greci nu-i preocupau plăcerile sexuale decât prin raportare la aceste trei puncte de vedere, în literatura care ne-a rămas de la ei se regăsesc multiple mărturii dovedind existenţa şi a altor teme sau preocupări. Dacă însă ne călăuzim, aşa cum am încercat s-o fac în această lucrare, după discursurile şi prescripţiile prin care au încercat să-şi gândească şi să-şi reglementeze conduita sexuală, aceste trei focare de problematizare se constituie ca fiind mult mai importante, în jurul lor, grecii au elaborat o artă de a trăi, de a se comporta şi de a se „folosi de plăceri” conform unor principii exigente şi austere.

        La prima abordare aceste forme de gândire ni se par foarte asemănătoare formelor de austeritate pe care le vom afla mai târziu în societăţile occidentale creştine, în orice caz, putem fi ispitiţi să corijăm contrastul, încă destul de general convenit, dintre o gândire păgână „tolerantă” faţă de practicarea„libertăţii sexuale” şi moralele triste şi restrictive care i-au succedat. Trebuie să remarcăm că principiul unei cumpătări sexuale riguroase şi practicate cu grijă este un precept care nu-şi are originea în creştinism, bineînţeles, nici în Antichitatea târzie, nici chiar în mişcările rigoriste lansate de stoici, de exemplu, în epoca elenestică şi romană, începând cu secolul al IV-lea, este foarte limpede exprimată idcea că activitatea sexuală este în ea însăşi suficient de primejdioasă şi scump plătită, suficient de strâms legată de risipirea substanţei vitale, pentru ca o economie riguroasă s-o reducă la minimum; mai aflăm şi modelul unei relaţii matrimoniale care pretinde din partea ambilor soţi abţinerea de la orice fel de plăcere „cxtraconjugală”; şi, în sfârşit, idcea unei renunţări din partea bărbatului la raporturile fizice cu un băiat. Principiu general de cumpătare, supoziţie că plăcerea sexuală ar putea fi nocivă, schema unei stricte fidelităţi monogamice, ideal de castitate riguroasă: este evident că nu conform acestui model trăiau grecii; dar nu cumva gândirea filosofică, morală şi medicală, constituită în mijlocul lor, a formulat câteva dintre principiile de fond pe care moralele următoare – în special cele din societăţile creştine – să nu fi făcut altceva decât să le preia? Totuşi, să nu ne oprim aici. Prescripţiile pot fi similare din punct de vedere formal; aceasta nu vădeşte decât sărăcia şi monotonia interdicţiilor. Modul în care activitatea sexuală era constituită, recunoscută şi structurată ca o garanţie morală nu este acelaşi lucru cu faptul că ceea ce este permis sau interzis, recomandat sau prohibit este identic.

        S-a văzut că, în gândirea greacă, comportamentul sexual este constituit ca domeniu de practicare morală, sub forma aphrodisiei, a actelor de plăcere ţinând de un spaţiu agonistic de forţe greu de controlat; ele fac apel, pentru a lua înfăţişarea unei conduite acceptabile din punct de vedere raţional şi moral, la organizarea unei strategii a măsurii şi a momentului, a cantităţii şi a oportunităţii; aceasta tinde să ajungă, ca perfecţiune şi scop ultim, la o perfectă stăpânire de sine în care subiectul este „mai puternic” decât el însuşi, până şi în felul cum îşi exercită puterea asupra celorlalţi. Dar exigenţa de austeritate având drept urmare constituirea subiectului stăpân pe sine nu se înfăţişează sub forma unei legi universale căreia i se conformează toţi, ci mai degrabă ca un principiu de stilizare a conduitei pentru cei care vor să dea forma cea mai frumoasă şi mai împlinită existenţei lor. Iar dacă se urmăreşte definirea unei origini a acestor câteva mari teme care au conferit o formă moralei noastre sexuale (apartenenţa plăcerii la domeniul primejdios al răului, obligaţia fidelităţii monogamice, excluderea partenerilor de acelaşi sex), nu numai că nu trebuie să le atribuim ficţiunii numite morala „iudeo-creştină”; dar mai ales, nu aici trebuie căutată funcţia pe care a avut-o dintotdeauna lucrul interzis, ori forma permanentă a legii. Austeritatea sexuală, încă din acele vremuri recomandată de filosofâa greacă, nu-şi are originile în atemporalitatea unei legi care va adopta, rând pe rând, diversele forme istorice ale reprimării; ca ţine de o istorie mai decisivă decât cea a codurilor: o istoric a „eticii” înţeleasă ca elaborare a unei forme de raportare la sine care-i permite individului să seconstituie ca subiect al unei conduitei morale.

        Pe de altă parte, fiecare dintre cele trei mari arte ale comportării, cele trei mari tehnici ale sinelui, dezvoltate în gândirea greacă

        — Dietetica, Economicul şi Erotica – a propus, dacă nu o morală sexuală specifică, cel puţin o modulare unică a conduitei sexuale.

        În elaborarea exigenţelor de austeritate, grecii nu numai că n-au urmărit să definească un cod de conduită obligatoriu pentru toţi, dar nici n-au încercat să organizeze comportamentul sexual ca pe un domeniu relevant în toate aspectele sale al unui unic şi neschimbat singur şi acelaşi ansamblu de principii.

        În Dietetică, aflăm o formă de cumpătare definită prin practicarea cumpătată şi la momentul potrivit a aphrodisiei; exercitarea acestei cumpătări necesita o atenţie concentrată în special asupra problemei „momentului” şi pecorelaţia dintre stările variabile ale trupului şi însuşirile schimbătoare ale anotimpurilor; în centrul acestei griji se manifesta teama de violenţă, de istovire şi preocuparea faţă de supravieţuirea individului şi perpetuarea speciei, în

        Economic, aflăm o formă de cumpătare determinată nu de fidelitatea reciprocă a soţilor, ci de un anumit privilegiu pe care soţul i-l acordă soţiei asupra căreia el îşi exercită puterea; miza temporară nu este găsirea momentului oportun, ci păstrarea pe parcursul întregii existenţe a unei anumite structuri ierarhice, caracteristice pentru orânduirea gospodăriei; pentru asigurarea acestei continuităţi trebuie ca bărbatul să se păzească de orice exces şi să aplice stăpânirea de sine şi în stăpânirea exercitată asupra celorlalţi, în sfârşit, cumpătarea cerută de Erotică este şi ea de alt tip; cu toate că nu dictează abstinenţa, este evident că tinde spre aceasta şi conţine în sine idealul unei renunţări la orice relaţie fizică cu tinerii.

        Această Erotica este asociată cu o percepere a timpului mult diferită de cea referitoare la trup sau la căsătorie: este experienţa unei perioade efemere care în mod fatal se îndreaptă spre o scadenţă apropiată. Cât despre preocuparea carc-o animă, este cea pentru respectul datorat virilităţii viitoare adolescentului şi statutului său de viitor om liber: problema nu mai este ca bărbatul să-şi stăpânească plăcerea, ci de a şti cum se i poate face loc libertăţii altuia în stăpânirea exercitată asupra sinelui şi în iubirea adevărată care i-o poartă, în definitiv, în cadrul reflecţiilor despre iubirea tinerilor erotica platoniciană a ridicat problema relaţiilor complexe dintre iubire, renunţarea la plăceri şi accesul la adevăr.

        Să ne amintim ce scria, nu demult, K. J. Dover: „Grecii n-au moştenit credinţa că o putere divină i-a revelat omenirii un cod de legi care reglementau comportamentul sexual şi nici n-au întrcţinut-o. Nu aveau o instituţie a cărei atribuţie să fi fost controlul respectării interdicţiilor sexuale, în faţa unor culturimai vechi, mai bogate şi mai elaborate decât a lor, ei şi-au luat libertatea de a alege, a adapta, a dezvolta şi, mai ales, de a inova1”. Considerarea comportamentului sexual ca domeniu moral n-a fost pentru greci un mod de a interioriza, de a justifica sau de a institui în principiu interdicţii generale impuse tuturor, ci o modalitate de a elabora, pentru cea mai mică parte a populaţiei, formată din bărbaţii adulţi şi liberi, o estetică a existenţei, artă gândită a unei libertăţi privite ca joc al puterii. Etica sexuală, care stă în mare măsură la originea eticii noastre sexuale, se întemeia pe un sistem foarte sever de inegalităţi şi coerciţii (în special faţă de femei şi sclavi), dar a fost problematizată în gândire ca raportul, pentru un om liber, dintre exercitarea libertăţii sale, formele puterii sale şi accesul său la adevăr.

        Considerând, fără prejudecăţi şi într-un mod foarte schematic, istoria acestei etici şi metamorfozele sale în timp, mai întâi remarcăm o deplasare de accent. Este clar că, în gândirea greacă veche, relaţia cu băieţii constituie punctul cel mai spinos, focarul cel mai activ de meditaţie şi elaborare; aici, problematizarea face apel la formele de austeritate cele mai subtile. Or, pe parcursul unei evoK. J. DOVER, Homosexualite grecque, p. 247.

        Iuţii foarte lente, vedem cum acest focar se deplasează: atenţia se vaîndrepta, încetul cu încetul, spre femeie, ceea ce nu înseamnă că iubirea băieţilor nu va mai fi practicată, nici că va înceta să se exprime şi nici că nu va mai suscita întrebări. Femeia şi relaţia cu femeia vor marca, însă, perioada cea mai puternică a gândirii morale asupra plăcerilor sexuale: fie că este problematizată sub forma temei virginităţii, a importanţei căpătate de conduita matrimonială, fie sub forma valorii atribuite raporturilor de simetrie şi de reciprocitate dintre soţi. Apare, de altfel, o nouă deplasare a focarului problematizării (de data aceasta de la femeie către trup) în interesul arătat începând cu secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea faţă de sexualitatea infantilă şi, într-o manieră mai generală, faţă de raporturile dintre comportamentul sexual, normalitate şi sănătate.

        O dată cu aceste deplasări, se va petrece totodată şi o anumită unificare între elementele răspândite în diferitele „arte” de practicare a plăcerilor. A avut loc unificarea doctrinală – Sfântul Augustin fiind unul dintre iniţiatorii ei – care a îngăduit să fie gândite în acelaşi ansamblu teoretic jocul morţii şi al nemuririi, instituţia căsătoriei şi condiţiile de acces la adevăr. Dar a existat şi o unificare, să-i spunem „practică”, cea care a reunit diferitele arte ale existenţei în jurul descifrării sinelui, a procedeelor de purificare şi de luptă împotriva senzualităţii. Dintr-o dată, în inima problematizării comportamentului sexual nu se mai regăseşte plăcerea cu estetica practicării sale, ci dorinţa şi hermeneutica sa purificatoare.

        Această substituţie va fi efectul unei întregi serii de schimbări.

        Despre începuturile acestora, mai înainte chiar de dezvoltarea creştinismului, stă mărturie gândirea moraliştilor, a filosofilor şi a medicilor dinprimele două secole ale erei noastre.

                                                                                SFÂRŞIT