Covoare din pereți,

cu vânători pe ele, copoi agili, vreun taur 

și fildeși de mistreți;

Un soare roș prin geamuri prefiră praf de aur.

Covoare din pereți,

maro, albastre, roze, ascund ca-n niște drame,

un șir întreg de vieți;

tablouri anonime plângând burgheze rame.

Covoare din pereți,

o, nopțile cu friguri, cu spasme, vu ftizie,

cu demoni roși și creți;

balauri mari de stofă și spaimă de hârtie.

Covoare din pereți,

va scotoci Americi, imagini, intrigi, drame,

în vremi, vreun cântăreț;

și voi n-o să-i spuneți

nici drama ce m-agită, și-o să-l lăsați s-aclame

(cum mă lăsați pe mine) – imagini, câni, drumeți,

și crierii cocli-vor a cărților arame

de glorii rare, beți – 

Covoare din pereți!...