Hiems

E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; 

și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac, 

natura-și dă solemnă agonicul răsuflet, 

și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet, 

de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată; 

de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată 

și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit; 

și gândurile pleacă în stol funinginit, 

ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

Din Periodice

Share on Twitter Share on Facebook