Afară suflă vântul și ploaia bate-n geamuri,

Și nori sporesc pe boltă ca zdrențuite flamuri.

Mor macii-n lac de sânge pe margini de răzoare,

Și plânge, firav, cimbrul și gingașa cicoare,

Sălbatica răsură aprinsă-n crâng ca focul

Pe vânt împrăștiată își plânge dus norocul.

Și freamătă pădurea și geme-n plâns porumbul,

Și plâng și norii negri, și cerul cum e plumbul,

Și plânge apa-n vaduri; și sufletul meu moare

În aiurări de spaimă și-n cânturi funerare...