Cântece simple: Mărior VI

Și va veni o seară când voi pleca de-aici,

fără să știu prea bine unde mă duc și nici

de vine putrezirea, sau încolțirea vine:

Tăcerea se va pune ca un pământ pe mine.

Știu, o să vii în seară ca de-obicei, s-aduci

pe tine umbra rece a frunzelor de nuci.

Vei înțelege-ndată că-s dus, din nemișcare,

la capul meu rămasă, ca-ntâia lumânare.

N-ai să întrebi pe nimeni de ce-ți sunt de prisos

genunchii copți, cerceii și sufletul frumos.

Taci! Pentru noi priveliști se cer alte cuvinte,

Mai bine-n tine, surde, aducerile-aminte,

tumult. Dar ca un țipăt într-însul: te iubesc-

și aș iubi o piatră cu scrisul ovreiesc.

Toamna, în cimitirul urban din bariere,

pune tristețea-n lespezi a stupilor cu miere,

și în priviri, cârceii pământului rotund-

și nu pot mai departe de moarte să m-ascund

1922

Share on Twitter Share on Facebook