Înserare

În liniștea de noapte și de vise

Amurgul țese trombele-i de fum...

Pe pajiști sunt miresme de narcise,

În aer: vis, culoare și parfum.

Ard flăcări vii pe creștete de dealuri,

Sub străvezii lăuntruri de cristal;

În depărtări sclipirile de valuri

Au licăriri de lame de pumnal.

În pacea asta calmă și divină,

Cu arome senzuale de serai,

Cum cresc acorduri vagi de violină

Și pier în noaptea limpede de mai!...

Nu-i parfumatul cântec ce pe clape

L-am fost cântat pe vremuri amândoi;

Ci-i noaptea ce scoboară peste ape

Cu fâșâit de surse și de foi.

Share on Twitter Share on Facebook