Pastel

Privește, toamna vine și pune-n trestii flaut-

Eu caut fără vrere și nici nu știu ce caut

Ș-ascult cum vântul bate și sufletul din trestii.

Adâncul umple urna tăcerilor acestii,

Ca liniștea adâncă și fumurie a mării.

Privește cum salcâmii se clatină la poartă-

Pe apa din fântână se strânge frunza moartă

Și paserile zboară ca-n fața unei iniști,

Singurătatea cade ca un fruct copt de liniști,

Arare, sfârticate, de-un chiot din podgorii.

Pe căi de floare arsă, bicisnici, călătorii

S-opresc s-asculte-ntinsul, ca-ntinderile mării,

O roză-și cearcă haina în visul înserării,

Și printr-un geam se uită prin colțurile casii.

Amurgul, plin de taina îndepărtatei Asii,

Adună pomii-n pâlcuri și-i prinde ca-ntr-o cange.

Cireșii cresc ca-n țărmul haoticului Gange,

Își pun scufii de floare și-și cearcă reverența;

Și-atât de calmă-i ora, că parcă-i simți prezența.

Și sufletul ți-l pipăi cu mâinile, eteric.

O clipă, ca de-o umbră, te-ai rupt din întuneric,

Căci iată, toamna vine și-și bate roibu-n pinteni

Și pe aleea-n care dorm pomii albi și sprinteni,

Supt stelele-n priveghe și-al lumii corn bucolic,

În freamătul de frunză, greoi și melancolic,

Ca zugrăviți în șagă cu vârful unei gresii,

Simt umbra unui Faun și râsul Faunesii.

Share on Twitter Share on Facebook