O, cât aș vrea, în calm, să mor pe dună,

Spre largul leneș al Mediteranii,

Când asfințitu-ntunecă platanii

Și noaptea crește albă pe lagună.

S-ascult vuind din volburi de genună

Cetăți în clocot, clopote, litanii;

Când Atlantide mucede și stranii

Își profilează stârvurile-n lună.

S-ascult, agonic, vuiet de gondole

Și brusc în ritmul lent de barcarole,

Sirenele să-și fluture năframa.

În vraja caldă-a notelor rebele,

Ca un copil naiv să nu-mi dau seama!

Și să m-arunc în mare după ele.