Vin norii ca clipe

Vin norii, ah, norii

Sălbatici în cete,

Cu sumbrele plete

În vânt – călătorii.

Întunec-azurul

Cu negre aripe,

Vin norii ca clipe

Schimbându-și conturul.

Și picuri de ploaie

Cad dese – ca suliți,

Prin geamuri, pe uluți,

Cărare își taie.

Și noaptea coboară,

O! Strania noapte,

Cu molcome șoapte

Și-otravă amară!

Share on Twitter Share on Facebook